Mc 10,17-27
Omul bogat
Unul din pasajele evanghelice de săptămâna trecută spunea Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o. Prin urmare, textul evangheliei de astăzi îl putem reformula la fel, Dacă bani te duc la păcat scapă de ei prin ai da la săraci. Păcatul despre care e vorba în această expresie e cel al apatiei sau al lipsei carității, a grijii față de cei din jur. Iar asta fiindcă Dumnezeu este iubire, cerul este un loc de iubire iar dacă murim cu această apatie ne-căită, atunci nu vom avea cum să intrăm în rai ci în altă parte.
Să fie oare mesajul evangheliei de astăzi porunca de a scăpa de bunurile materiale? Răspunsul este nu. Dacă răspunsul este nu, atunci de ce îi cere Isus acelui tânăr bogat să renunțe la tot ceea ce are? Tot în sfânta Scriptură găsim că el avea un număr mare prieteni care erau bogați. Precum, Lazăr, Marta și Maria care trăiau într-un sat foarte prosper, în Betania. Nicodim, discipolul său secret, care era un fariseu bogat. Zacheu, șeful vameșilor din Ierihon care era un om bogat. Isus nu insistă ca aceste persoane să își vână avuțiile să le de-a săracilor pentru a deveni ucenici săi. Așa că întrebarea e, era el cu adevărat împotriva bogăției?
Știm deja că Isus nu s-a opus bogăției, și nici nu era contrar oamenilor bogați. Unul din documentele Conciliului Vatican II, Gaudium et Spes la numărul 68, spune: Omul are dreptul să acumuleze o cantitate suficientă de resurse umane pentru a putea duce o viață demnă. Motivul ar putea fi acela că acești oameni nu erau atașați de averile lor și erau dispuși să renunțe la ele fără pic de ezitare. El vede în ei faptul că bani niciodată nu avea să fie la același nivel ca și Dumnezeu în viețile lor. Însă pentru acest bărbat tânăr, probabil că Isus prevede că el avea să nu fie capabil să renunțe la bunurile sale din cauza atașamentului lui față de ele. Iar când acest tânăr a refuzat să renunțe la aceste bunuri materiale, Isus a și avut dreptate.
Însă care să fie oare antidotul pentru atașamentul pentru bunurile materiale? Primul din ele e acela de a face fapte de caritate. Tânărul bogat era o persoană pioasă iar Isus îi cere să facă mai mult decât această pietate, adică de a face fapte de caritate, însă tot nu a reușit să facă ce i-a cerut Isus. Noi toți, creștini suntem chemați să facem aceste fapte de caritate. Papa Benedict al XVI-lea subliniase aceasta în scrisoarea lui enciclică Deus Caritas Est. Subliniase faptul că iubirea față de aproapele este o cale ce duce la întâlnirea cu Dumnezeu și că închiderea ochilor noștri la nevoile celor de lângă noi ne orbește în fața lui Dumnezeu. Conform lui: Caritatea creștină este mai întâi de toate un răspuns simplu dat la nevoile imediate și la situații specifice precum: hrănirea celor înfometați, îmbrăcarea celor goi, grija față de cei bolnavi, vizitarea celor aflați în închisoare…
Prin urmare dacă vom începe să împărtășim și să investim bunurile și averile noastre spre binele comun, mai ales față de cei dezavantajați, atunci suntem convinși că aceste fapte contează cel mai mult la Dumnezeu.
Al doilea antidot sunt atașamentele. Isus știa că acest tânăr avea capacitatea de a se dărui complet pe sine Lui. De aceea îl și invită să îl urmeze necondiționat, adică fără orice atașament, însă el din noul îl dezamăgește pe Isus. El privește mai mult asupra lui însuși și mai puțin la Dumnezeu, care îl înțelege atât pe el cât și slăbiciunile lui prezente. Dumnezeu cere de la fiecare dintre noi, dacă îl urmăm, detașarea de orice ne înrobește. Sufletul nostru trebuie să fie liber. Bogăția acestui tânăr bogat îl înrobește și este și una dintre cele mai mari piedici în urmarea lui Isus.
Cu alte cuvinte, ceea ce dorește Isus să ne transmită nouă astăzi, e tocmai aceasta, de a renunța la ceea ce avem noi mai prețios, indiferent că sunt bunuri materiale sau nu, și să îl urmăm. Dacă Isus ne-ar cere asta astăzi, am fi noi capabili, să spunem Da, Doamne, și să îl urmăm? Amin
