Mc 12,38-44
Acuze împotriva cărturarilor: Ofranda văduvei.
Winston Churchill spusese: Ne facem un mod de viață prin ceea ce primim însă ne facem o viață prin ceea ce dăruim.
În societatea iudaică, femeia dar mai ales văduvele erau ne persoane. Văduvele erau exploatate și chinuite de oameni din cauza faptului că nu era nici soție și nici mama cuiva; ea nu avea o familie a ei proprie; nu era problema societății; iar să îți pierzi soțul însemna să îți pierzi identitatea prin urmare nimeni nu avea cum să îi ofere o nouă identitate. Cu alte cuvinte, o văduvă în acel timp era un adevărat simbol al sărăciei și al lipsei de ajutor.
Textul evangheliei de astăzi ne prezintă o văduvă săracă, o văduvă, care era un adevărat model al generozității în ciuda sărăciei ei. Evanghelia ne arată cât de generoasă a fost fiindcă nu i-a fost frică să nu aibă nimic. Ea a dat ultimi ei doi bănuți, tot ceea ce mai avea, pentru trezoreria templului. Ea putea foarte bine să păstreze unul și să îl dăruiască pe celălalt însă ea i-a dăruit pe amândoi, în ciuda situației în care se afla. Ea s-a încrezut în Dumnezeu complet, i-a încredințat Domnului toată susținerea ei motiv și pentru care nu îi era frică de nimic. Asta e ceea ce noi putem numi un adevărat spirit al generozității. Acesta e motivul pentru care Isus apreciază atât de mult generozitatea ei și o și dă ca exemplu discipolilor săi și nu ceilalți oameni bogați care dăruiau. Fiindcă acei oameni bogați dăruiau din surplusul averii lor. O carte de reflexii zilnice spunea că prea des oameni bogați așteaptă să fie recunoscuți și preamăriți pentru darul lor. Însă săraci adesea nu așteaptă nimic în schimb.
Prin urmare Isus judecă generozitatea fiecăruia dintre noi, nu doar după cantitatea ofertelor noastre ci clar după calitatea darurilor noastre. Un preot verbit spusese la un moment dat că în ochii lui Dumnezeu, ceea ce contează cel mai mult nu e cât de mult dăruim ci cât de curate sunt intențiile noastre atunci când oferim; nu cât de mult facem ci cât de mult iubim ceea ce facem.
Cum ne învață Isus despre generozitate prin exemplul acestei văduve sărace? În primul rând, El ne spune: fără atașamente. Isus ne spune că generozitatea noastră trebuie să fie fără atașamente. Iar asta fiindcă mulți dintre noi par să caute răsplată sau recunoaștere pentru ceea ce fac și nu preferă atașamentul din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. În textul evangheliei după Luca putem găsi unele dintre învățăturile sale în această privință: Celui care îţi cere, dă-i, şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi (Lc 6,30). Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? (Lc 6,32). Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? (Lc 6,34). Astfel, adevărata iubire nu așteaptă nimic la schimb. Tot ceea ce dorește iubirea e de a da. Așa că întrebarea e, iubirea noastră cum este? Iubirea noastră conține aceste atașamente?
Al doilea e cel de a face până și cele mai mici lucruri cu iubire. Sunt sigur că mulți dintre noi încă își amintesc de sfânta Tereza de Lisieux. Unul dintre pasajele ei biblice preferate era tocmai din cartea Proverbelor (9,4) unde scria: „Cel nepriceput să se îndrepte aici!”. Ea a fost un sfânt foarte popular nu datorită lucrurilor mărețe pe care le-a făcut ci datorită lucrurilor mici pe care le-a făcut cu iubire. Ea credea că vocația ei era vocația iubirii. Uneori aceste lucruri mici pot fi un zâmbet, o bătaie ușoară pe umăr, a sta drept pe un scaun sau pur și simplu să accepți nervii pe care ții face cineva cu bucurie. Ceea ce contează nu e cantitatea exterioară a faptelor noastre ci iubirea pe care o punem în ele sunt cele care mereu ne vor conduce la a acționa în conformitate cu dorințele lui Dumnezeu.
În încheiere vă invit să mergem pentru a face binele nu doar cu ochii noștri ațintiți pe acțiunile noastre ci cu inimile noastre setate pe mulțumirea Tatălui nostru ceresc care vede toate. Amin
