Fap 5,12-16
Ap 1,9-11.12-13.17-19
In 20,19-31
Cristos ne invită pe fiecare dintre la inima sa preasfântă
Apostolul Toma a pornit de la dubiul față de învierea lui Isus la mărturisirea credinței sale în Isus prin a declara divinitatea lui Isus prin celebra frază: Domnul meu și Dumnezeul meu! (v.29). Ce s-a întâmplat de fapt? Simplu, el a întâlnit iubirea lui Isus. El s-a întâlnit cu iubirea inimii preasfinte a lui Isus. Și l-am auzit pe Isus cum a spus în textul evangheliei de astăzi: Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea (v.27). În evanghelia după Ioan putem vedea cum viața se revarsă din coasta lui Cristos, chiar din inima sa. Tot în aceiași evanghelie, cu câteva capitole mai devreme, adică în timpul sărbătorii corturilor, Isus spusese că râuri de apă se vor revărsa din el către cel care crede (In 7,38) iar această apă dătătoare de viață e nimeni alta decât Duhul Sfânt. În momentul în care soldatul a străpuns coasta lui Isus pe cruce, din ea a ieșit sânge și apă (19,34) pe care Biserica mereu le-a văzut ca o semnificație a sacramentului Botezului dar mai ales a preasfintei Euharistii. Acesta e și motivul pentru ca preotul în cadrul ofertoriului de la sfânta Liturghie, amestecă în potir vin, cu puțină apă, ca semnificație a sângelui și apei ce a ieșit din coasta lui Isus (CBC 1225). Însă când Toma a văzut rana din coasta lui Isus el a fost copleșit imediat. Rana fizică pe care a văzut-o Toma era doar poarta de intrare în iubirea preasfintei inimii a lui Isus. Ceea ce a văzut Toma cu adevărat era iubirea pe care preasfânta inimă a lui Isus a avut-o pentru el.
Toma a fost copleșit fiindcă el a văzut o inimă care era rănită, rănită din iubire față de omenire, aceea preasfânta inimă care a luat asupra ei însăși păcatele omenirii. Asta e ceea ce face iubirea, iubirea suferă pentru ceilalți iar Toma a văzut acum această rană suferindă din iubire chiar în fața ochilor săi în preasfânta inimă a lui Isus. Toma a văzut durerea din inima lui Isus provocată de nerecunoștința omului și de lipsa lui de credință. Toma a văzut milostivirea divină în forma ei fizică. Milostivirea divină ia asupra ei păcatele omenirii, în propria ei inimă în loc să o impună asupra umanității ca pedeapsă pentru propriile lor păcate. Milostivirea divină iartă, vindecă și reface. Isus îl invită pe Toma, Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea (v.27). Cu alte cuvinte, Toma este invitat să vină mai aproape de inima preasfântă a lui Isus. În această întâlnire a apostolului Toma cu inima preasfântă a lui Isus, el primește iertarea, vindecarea și este restaurat. Inima sa este și ea schimbată într-o inimă de iubire. Tot ceea ce a mai avut el de făcut e să spună: Domnul meu și Dumnezeul meu. Nu e de mirare că cardinalul Ratzinger a scris acea devoțiune față de inima lui Isus ca spiritualitate Pascală (Drumul pascal, p.49) și iminenta ei dispariție de la Conciliul Vatican II ca fiind ă neînțelegere a Conciliul Vatican II (Drumul pascal, p.51). Imaginea inimii lui Cristos este centrul imaginii Pascale, conform cardinalului Ratzinger (Drumul pascal, p.50; Enciclica Haurietis Aquas, a Papei Pius al XII-lea asupra Devoțiunii Inimii Preasfinte).
În ultimii ani a apărut o altă imagine a inimii lui Cristos, aceea imagine a divinei milostivirii, cu sângele și apa ce se revarsă din inima lui Cristos, imagine care e venerate în mod deosebit astăzi și care a devenit o adevărată imagine pascală. Milostivirea divină a inimii preasfinte a lui Isus a fost răspândită încă din momentul în care coasta lui Cristos a fost deschisă pe muntele Calvar. După cum am auzit și astăzi, Cristos l-a revărsat pe Duhul Sfânt asupra apostolilor săi, nu asemenea revărsării din ziua de Rusalii ci mai degrabă o revărsare specială și specifică Duhului Sfânt asupra apostolilor însă spre iertarea păcatelor, spre schimbarea inimilor, ca ele să fie mult mai asemănătoare cu inima lui Isus.
Inima preasfântă a lui Cristos care l-a înălțat pe Toma din disperare la credință este gata să ne ridice și pe fiecare dintre noi din orice disperare am avea-o la adevărata speranță creștină. Cristos ne invită pe fiecare dintre noi ne aducem mâna şi să o punem în coasta lui (v.27). Cristos ne invită pe fiecare dintre noi să ne apropiem mai mult de inima sa preasfântă, de a permite inimii noastre să devină inimi pline de iubire. Rana fizică din coasta lui Cristos este doar poarta spre iubirea inimii preasfinte a lui Isus. Iar în inima preasfântă a lui Cristos noi putem vedea iubirea pe care Isus o are față de fiecare dintre noi. Iar la această iubire a sa noi mereu va trebui să răspundem: Domnul meu și Dumnezeul meu! (v.29). Amin
