Mt 5,33-37
Învățăturile despre promisiuni
Am citit zilele acestea un articol scris de către Stephen Erickson, intitulat Cum să îți alegi dentistul. Acesta spunea că te poți încrede mereu într-un dentist: care nu a mestecat niciodată gumă; care arată precum Jack Nicholson; care nu îți adresează întrebări atunci când gura ta este plină; care te pune la somn cu două săptămâni înainte de programare; care folosește laserul în loc de un burghiu; care își anulează programările la tenis; dar mai ales care nu te leagă de scaun.
A face un jurământ ori o promisiune era o practică acceptată la evrei atâta timp cât includea ori era spre ceva bun, pentru a face binele. Însă Isus perfecționează această practică prin a oferi ceva nou. Și îl vom auzi astăzi spunând că să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. Putem considera aceste cuvinte ale lui Cristos ca o poruncă de a fi mereu sinceri, onești și fideli adevărului, mai ales în cuvintele noastre. E foarte bine dacă știm că locuim cu cineva care e mereu sincer. Însă, pe de altă parte, e extrem de dificil să trăim cu cineva ale cărui cuvinte nu sunt demne de încredere, false și lipsite de onestitate. Cu alte cuvinte, Isus ne provoacă astăzi, prin a ne prezenta o problemă de onestitate, de sinceritate mai ales în cuvintele noastre. Dorește să ne facă să dorim ca fiecare dintre noi să fie o persoană mult mai onestă, transparentă și multe altele asemenea.
Însă, ce înseamnă să fii sincer și onest în cuvintele tale? În primul rând, înseamnă integritate. Moise a spus poporului evreu: Yahweh a poruncit: Când cineva face un vot Domnului sau se leagă cu un jurământ, să nu-și calce cuvântul, ci să facă tot după cum a ieșit din gura sa (Num 30,3). Isus ne învață că atunci când promitem ceva nu trebuie să garantăm prin lucrul asupra căruia jurăm, ci prin cine suntem noi, adică pe baza integrității noastre în relațiile cu cei din jur, cu Dumnezeu și prin lipsa completă a nesincerității. Așa că întrebarea e, trăim noi cu integritate sau suntem duplicitari și falși?
În al doilea rând, cere angajament. E destul de greu să fim sinceri în cuvintele noastre iar asta fiindcă cere angajare. Asta înseamnă că va trebui să trăim conform adevărului și să fim martori fideli ai acestuia. Asemenea discipolilor săi, și noi va trebui să fim capabili de a fi demni de încredere fără vrun ritual verbal sau prin a face jurăminte inutile la adresa și pe baza lui Dumnezeu.
Una dintre cele mai bune povești pe care le-am citit vreodată despre angajament este următoarea: În Grecia antică, pentru a se evita ca unele afirmați idioate să ajungă să fie legi idioate impuse asupra oamenilor, legiuitorilor li se cerea să introducă legile noi în timp ce stăteau pe o platformă cu o frânghie în jurul gâtului lor. Dacă legea trecea, frânghia se rupea. Dacă ea nu trecea, atunci platforma era înlăturată iar persoana spânzurată.
În al treilea rând, înseamnă și să ai o conștiință ca îndrumar spre adevăr. Catehismul spune că conștiința noastră este sanctuarul în care o persoană este singură cu ea însăși și cu Dumnezeu. Acolo nu ai cum să te ascunzi de adevăr; conștiința noastră ne spune atunci când să spunem Da și când să spunem Nu. H.C Trumbull spusese că conștiința ne spune că trebuie să facem ceea ce e drept, însă nu ne spune ceea ce este drept, nu ne spune ceea ce ne spune deja cuvântul lui Dumnezeu. Așa că întrebarea e Vedem noi că Dumnezeu ne vorbește prin conștiința noastră și că pentru a trăi cu integritate va trebui să o urmăm în fiecare minut al fiecărei zile?
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următoarelor cuvinte:
Voi fi sincer, fiindcă sunt persoane care se încred în mine.
Voi fi curat, fiindcă sunt persoane cărora le pasă.
Voi fi puternic, fiindcă sunt atât de multe suferințe.
Voi fi curajos, fiindcă sunt atât de multe pentru care să îndrăznești.
Cel care apreciază cuvântul lui Dumnezeu își va păstra propriul cuvânt. Amin
