1Rg 17,17-24
Gal 1,11-19
Lc 7,11-17
Cât de mult dăruiești? Cineva a spus la un moment dat că bani și bogățiile, bunurile pe care le dăruiești sunt singurele lucruri ce ne vor obține veșnicia. Cu alte cuvinte, bani și bogățiile sunt singurele care sunt contabilitate ca investiții în ceruri. Restul îl lăsăm în urmă, să fie împărțit, și să devină o sursă de ceartă. Așa că data următoare când vă gândiți să oferiți ceva micuț celor aflați în nevoie, gândiți-o de două ori. Fiindcă ai putea totodată să oferi prea puține pentru tine însuți, pentru veșnicia ta.
Miracolul lui Isus din textul evangheliei de astăzi, a învierii fiului văduvei din Nain, conform unui mare predicator, într-una din omiliile sale asupra acestui pasaj evanghelic, este adesea comparat cu cel al lui Ilie, care înviase fiul unui văduve din Sarepta Sidonului, din prima lectură de la această sfântă Liturghie, din 1Rg 17,17-24. Și totuși sunt diferențe destul de mari între cele două. În prima, cea a lui Ilie, a fost femeia cea care a dus problema la Ilie. Cu alte cuvinte a fost un fel de rugăciune. În cazul lui Isus, învierea fiului văduvei din Nain, femeia nu s-a apropiat de Isus și nimeni nu a făcut-o în numele ei, ci Isus însuși a fost cel care s-a apropiat de văduvă. Prin urmare, nu a fost implicată nici o formă de rugăciune. A doua diferență, învierea făcută de Ilie, a fiului văduvei din Sarepta, femeia deja dăduse dovadă de credința ei în Dumnezeul lui Ilie când acesta făcuse pâine pentru Ilie din ultima ei făină și din uleiul care îi mai rămăsese. În cazul văduvei din Nain, nu există nici o dovadă de credință. Și a treia mare diferență, văduva din Sarepta făcuse unele fapte bune omului lui Dumnezeu, adică îi dăduse de mâncare și îi oferise adăpost. Însă văduva din Nain nu făcuse astfel de fapte bune, cel puțin din câte știm noi. Prin urmare, e destul de ușor să vedem de ce Ilie a făcut un astfel de miracol văduvei din Sarepta. Însă de ce Isus a săvârșit acest miracol pentru văduva din Nain? Singurul răspuns plauzibil este acela că Isus era sincer și adevărat față de adevărata sa natură ca Dumnezeu, adică de Dumnezeu milostiv. Natura sa de iubire necondiționată, mai ales față de cei aflați în nevoia de milostivirea lui Dumnezeu.
Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre compasiune. Dintre cele patru evanghelii, sfântul Luca reușește să redea cel mai bine compasiunea lui Isus. Iar în acest episod putem vedea cel mai bine cum Isus își manifestă compasiunea prin învierea din morți a singurului fiu al unei văduve. În timp ce Isus intra în orașul Nain din Galileea, două mulțimi se întâlnesc, se apropie din direcții diferite. Una este o mulțime mare de oameni ce îl însoțeau pe Isus. Cealaltă mare mulțime ieșea din oraș într-o procesiune funebră. Puține procesiuni, chiar și în ziua de astăzi evocă o asemenea venerație ca cea în care se merge încet spre cimitir. Există o frumusețe în gestul lui Isus de a-l da înapoi mamei pe singurul ei fiu, după ce l-a înviat din morți. Acest miracol îi provoacă pe oameni să spună Dumnezeu a vizitat poporul său! În același timp, el se revelează pe sine însuși nouă, că el este Domnul vieții. Că el este cu adevărat pro-viață. Viața vine de la el și aparține numai lui. El ne-a creat pentru a putea împărtăși cu el plinătatea vieții sale veșnice. Isus ne-a spus destul de clar în evanghelia după Ioan, Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug (In 10, 10).
În timpul lui Isus, viața în Palestina era destul de grea și destul de dificilă, mai ales pentru femei. Viața socială și economică era dominată de bărbați iar femeile erau considerate clasa secundă, astfel fiind nevoite să depinde complet de soții lor care trebuiau să câștige pâinea. Când soțul unei femei murea, ea devenea responsabilă de creșterea copiilor. Fără un bărbat care să îi aducă cele necesare, femeia era redusă practic la statutul de cerșetor. Acum putem înțelege cu toți de ce Isus, când a murit pe cruce, ne-a încredințat-o nouă pe mama sa, a încredințat-o prietenului său Ioan, unul dintre apostoli. El împlinea datoria sa de a ne-o da pe mama sa. Nimeni, în tradiția societății iudaice nu era mai demn de milă decât o văduvă care își pierduse propriul și singurul fiu. Era cu adevărat o dublă tragedie fiindcă ea era nevoită să trăiască pentru tot restul vieții într-o sărăcie lucie, tristețe, și mizerie. Prin învierea fiului ei, și prin al da înapoi ei, Isus practic o re-împuternicește și îi dă un motiv pentru care să își ridice capul și să îl țină sus în cadrul comunității. Isus îi restaurează acestei femei integritatea, onoarea și demnitatea, precum și linia socială și economică ce îi fusese luate prin moarte.
Prin urmare, ca discipoli și ucenici ai lui, în acest pasaj evanghelic, Isus ne învață că noi trebuie să fim mereu asemenea lui, că trebuie să avem un spirit și un act de compasiune. Poate că noi nu săvârșim minuni ca Isus însă ne putem arăta compasiunea prin multe metode diferite, precum asistarea unei persoane nevoiașe. Prin a se invita pe sine însuși și prin a se întoarce, Isus protestează practic împotriva normelor societății, a practicilor culturale și a politicilor economice ce discriminează femeile și genul lor.
Am dat zilele acestea de o minunată poveste, pe care Cardinalul Sin, obișnuia să o spună, în care e vorba despre un grup de pescari ce s-au dus la convenție regională de vânzări din Chicago, Illinois, din Statele Unite. În graba lor spre terminal, unul din ei lovise accidental o masă plină cu mere. Fără a se opri și a privi înapoi, ei au reușit să ajungă la avion în timp util, însă ei tot erau cât pe ce să îl fi pierdut.
Toți în afară de unu! Fiindcă acesta se oprise și simțise un junghi, spasm de compasiune față de fetița a cărui stand cu mere fusese dărâmat. El le spusese prietenilor săi să meargă fără el, și le-a explicat că va lua zborul următor. Apoi s-a întors în acel loc în care merele fusese răsturnate pe toată podeaua terminalului. Și fericit a fost că a rămas.
Fetița de 16 ani de fapt era complet oarbă. Vânzătorul a îngenunchiat pe podea cu ea, a adunat toate merele, după care le-a pus înapoi pe masă și a ajutat-o să le rearanjeze ca să arate frumos. În timp ce făcea aceasta a observat că multe dintre ele fusese lovite și deteriorare. Le-a luat pe acestea și le-a pus într-un coș separat.
Când a terminat, și-a scos portofelul și a spus fetiței. I-a acești 40 de dolari pentru dauna pe care am provocat-o. În timp ce acest vânzător se îndepărta, fetița oarbă dezorientată a strigat după el. Domnule…. După care a făcut o pauză și s-a uitat înapoi la acei ochi lipsiți de vedere. Ea a continuat. Ești Isus Cristos?
De aceea va trebui să ne reamintim că cu toți vom fi judecați de Dumnezeu nu pentru cantitatea de bani pe care o avem în bancă, nu pentru cât de multe mașini avem în parcare sau în curtea noastră. Ci pentru modul în care am dat dovadă de milostivire față de cei mai mici frați ai lui Cristos. În parabola judecății finale, Domnul a spus căci am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat…Intră în împărăția cerurilor (Mt 25,31).
Fiți milostivi precum Tatăl nostru ceresc este milostiv cu noi! Amin