Duminica a 11-a de peste an (C) – 1

2Sam 12,7-10.13
Gal 2,16.19-21
Lc 7,36-8,3

Textul evangheliei de astăzi îmi amintește de o poveste pe care o citisem zilele trecute, despre un hoț de prăjituri. O femeie stătea în aeroport, așteptând să prindă avionul. Aceasta adusese cu ea o pungă plină de prăjituri. Stătea în sala de așteptare a aeroportului și a început să citească o carte. Dintr-o dată, a observat un bărbat ce s-a pus lângă ea și care a început să se servească din punga cu prăjituri ce se afla între ei. Nedorind să facă o scenă, ea a continuat să citească, să mănânce prăjituri și să privească la ceas. Însă hoțul de prăjituri tot a continuat să mănânce, iar ea devenea tot mai iritată, atât de iritată încât și-a spus sieși la un moment dat, dacă nu eram atât de drăguță i-aș fi scos ochi până acum.

Când mai rămăsese doar una singură, ea se întrebase ce avea acesta de gând să facă. Apoi cu un zâmbet pe față și răzând, a luat ultima bucată de prăjitură și a rupt-o în două. I-a oferit ei jumătate iar el a mâncat-o pe cealaltă jumătate. I l-a smuls din mână și și-a spus sieși însăși, O frate, ăsta are tupeu nu glumă. Și pe deasupra mai e și nepoliticos, nici măcar nu a mulțumit.

A răsuflat ușurată când a auzit că începe îmbarcarea pentru zborul ei. Așa că și-a adunat lucrurile și s-a îndreptat spre poartă, refuzând să privească la hoțul nerecunoscător. S-a îmbarcat în avion și s-a așezat pe scaunul ei, apoi a dus mâna în geantă pentru a-și scoate cartea. Însă surpriză, în geantă a simțit o pungă, când a scos-o era plină cu prăjituri, era tocmai punga ei cu prăjituri. În acea clipă și-a dat seama că prăjiturile pe care le tot mânca de fapt nu erau ale ei ci erau prăjiturile lui, și că acel bărbat nu era un hoț ci era de fapt un prieten care împărtășea ceea ce avea și că ea era cea nepoliticoasă, cea nerecunoscătoare, hoțul.

Textul evangheliei de astăzi, luat din Luca, conține o poveste care e totodată și una dintre cele mai mișcătoare istorisiri din lume dar și cea mai gingașă, am putea spune. Iar asta fiindcă este povestea iertării și milostivirii lui Dumnezeu față de viața păcătoasă a unei femeii rele.

Un fariseu pe nume Simion l-a invitat pe Isus la o cină în casa lui. De îl invită pe el? nu știm asta. Ar putea fi unul din motivele pentru care simte că trebuie să dea o cină pentru acea celebritate care tocmai a intrat în casa lui. De asemenea, ar putea fi și degetul acuzator îndreptat spre cineva vinovat datorat păcatului care de fapt scoate la iveală faptul că Simion era cel vinovat. Iar asta fiindcă Simion credea că el este cel drept și vrednic să fie cu Isus iar femeia păcătoasă este cea nevrednică să fie văzută cu Isus. Într-un final Isus arată faptul că fiecare dintre cei prezenți sunt cei vinovați și că femeia păcătoasă e văzută ca cea care era dreaptă și merita mai mult ca oricare altcineva să fie cu Isus, decât acei farisei așa zis drepți. Iar asta fiindcă femeia, cu durere dramatică și sinceră, acționează din căință în spălarea picioarelor lui Isus cu propriile ei lacrimi și le șterge cu propriul păr.

Păcatul este foarte urât. Acesta este și motivul pentru care îl ascundem ori privim la el doar în mod indirect. Înlocuim cuvintele cu altele care nu sună chiar atât de rău când vorbim despre un anumit păcat al nostru. De exemplu, înlocuim trăitul împreună, ori concubinajul cu căsătoria de probă, adulterul cu a avea o aventură, și multe altele asemenea, pe care nu doresc să le enumăr pentru a nu da ideii și ispite. Priviți doar ce s-a întâmplat cu cele trei virtuți teologale, credința, speranța și iubirea sau caritatea? Credința e numită scuză, speranța e numită țigară iar caritatea joc de noroc.

În prima lectură de la această sfântă Liturghie, luată din cartea a doua a lui Samuel, am văzut cum păcatul regelui David este unul destul de urât. Păcatul lui nu consta doar în lucruri mărunte ci într-unul destul de mare, un păcat de moarte, prin comiterea adulterului cu soția lui Urie, unul dintre comandanți săi, care îl și pusese într-o poziție destul de periculoasă, poziție care cu siguranță îi va atrage moartea în timpul acelei bătălii. Însă Dumnezeul nostru este un Dumnezeu iertător. În momentul în care profetul Natanel, l-a apostrofat pentru păcatul său de neiertat, regele David cu umilință își recunoaște păcatul, vina și face pocăință, fiind totodată iertat de Dumnezeu. Lecturile de astăzi ne arată faptul că Dumnezeu nu este repulsiv, respingător ori de câte ori comitem păcate. El nu ne condamnă ci ne iartă și ne oferă o cale spre el, calea pocăinței și a iertării.

Una din problemele principale la farisei era înțelegerea păcatului și a sfințeniei. Pentru ei Femeia este o ocazie de păcat care trebuie să fie neapărat evitată de către credincioși și de către oamenii sfinți asemenea lor. Isus îi corectează și scoate în evidență faptul că nu ceea ce eviți contează ci ceea ce faci. Simon evita ocazia de păcat însă nu făcea nimic pentru Isus care era în nevoie. Pe de altă parte, femeia are grijă de nevoile practice ale lui Isus, din iubire, ca o manifestare clară a credinței interioare pe care o avea. Isus îi spune: credința ta te mântuit, mergi în pace (v50).

Ce dorește oare să ne spună Dumnezeu prin textul evangheliei de astăzi? În primul rând, Dumnezeu ne vorbește despre însoțitori lui și o iertare disponibilă față de păcătoși asemenea nouă. Însă cum ne înfruntăm păcatele și cum acceptăm iertarea? Mai întâi va trebui să conștientizăm faptul că suntem păcătoși. Și să fim recunoscători pentru faptul că Dumnezeu ne iartă. Atitudinea noastră ar trebui să fie, Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și sufletul meu va fi tămăduit. Într-un final, femeia devine mai frumoasă fiindcă păcatele ei au fost iertate. Tot la fel și cu noi, suntem frumoși și arătăm bine fiindcă păcatele noastre au fost iertate de Dumnezeu.

Adesea, oameni care nu sunt catolici, creștini, ne acuză de ipocrizie. Aceștia spun că Voi creștini, catolici, puteți păcătui că apoi mergeți și mărturisiți la spovadă unde sunteți iertați, iar apoi mergeți și păcătuiți din nou. Însă noi știm că lucrurile nu stau chiar așa. Cineva a spus la un moment dat că puterea unui preot de a ierta păcatele e dată de Cristos însuși, și că are efect doar asupra unui păcătos care se căiește. Dacă o persoană merge la spovadă cu un păcat grav și nu are intenția ca pe viitor să evite acel păcat ori ocaziile care îl provoacă, acea persoană nu este iertată și în același timp, mai adaugă încă unul pe listă, acela de a abuza și de al insulta pe Dumnezeu în acest mare dar al milostivirii sale, a Sacramentului Reconcilierii. Însă astfel de ocazii sunt extrem de rare. Cu toți ne căim și intenționăm să evităm astfel de păcate. Însă, faptul că cineva ar putea cădea din nou în același păcat este mereu extrem de posibil. Însă faptul că o persoană încearcă să evite ocaziile de păcat este o dovadă a căinței sale sincere. De asemenea, este și un semn al recunoștinței față de milostivul Dumnezeu care iartă toate păcatele.

În al doilea rând, Dumnezeu ne spune să nu privim în jos la alți sau să îi condamnăm sau să îndreptăm degetul spre păcatele altora după cum a făcut Simion și ceilalți farisei cu această femeie. De cele mai multe ori, suntem vinovați de acest tip de păcat fiindcă vorbim despre greșeala și slăbiciunea celuilalt. Ca și efect, după cum a spus și Martin Buber, că noi spunem, sunt mai bun și mai sfânt decât ei. Așa că va trebui să evităm să privim de sus spre ceilalți.

De câte ori nu am judecat pe ceilalți fără a le da o șansă să se apere sau măcar să se facă auziți? De aceea va trebui să nu uităm niciodată să fim buni cu ceilalți în toate acțiunile și faptele noastre, în cuvintele noastre, și da, chiar și în gândurile noastre.

În al treilea rând, Dumnezeu ne spune că în loc să vorbim despre greșelile și erorile celorlalți oameni, mai degrabă am vorbi cu ei pentru a le aminti de iertarea și iubirea lui Dumnezeu. Corectarea ori atragerea atenției într-un mod blând și iubitor, îi va ajuta să vadă greșelile și să fie capabili să înceapă o reformare proprie și o transformare. Da, urăm păcatul, însă iubim păcătosul.

În al patrulea rând, Dumnezeu ne spune că va trebui să fim milostivi și iertători cu celelalte ființe umane de lângă noi și asemenea nouă fiindcă el însuși este milostivi și îndurător cu noi. Țineți minte mereu cuvintele lui Isus, Căci dacă voi iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta,  însă, dacă nu-i veți ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre (Mt 16, 14-15).

Nu ar trebui noi să fim mereu recunoscători și fericiți că avem un astfel de Dumnezeu? Amin.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/storage/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
WeCreativez WhatsApp Support
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
👋 Cu ce va pot ajuta?