Gen 18,1-10a
Col 1,24-28
Lc 10,38-42
Sfânta Maică Tereza de Calcutta a spus la un moment dat: Tot ceea ce avem nevoie e de a-l găsi pe Dumnezeu iar el nu poate fi găsit în zgomot sau neliniște. Dumnezeu este un prieten al tăcerii. În tăcerea inimilor noastre el ne va vorbi dacă ne vom opri și îi vom oferi o șansă, dacă ascultăm și dacă suntem tăcuți.
Atât Marta cât și Maria, din textul evangheliei de astăzi l-au iubit și l-au slujit pe Domnul însă și-au exprimat această iubire și slujire într-un mod cu totul diferit. Sfântul Augustin în cea de-a 103-a sa predică a spus: Marta, care pregătea de zori și care pregătea masa Domnului, era ocupată cu multe treburi, pe când Maria preferea să își găsească masa în ceea ce Domnul avea de spus. Într-un mod Marta și-a părăsit sora, care era ocupată cu statul la picioarele lui Isus și cu ascultatul cuvintelor sale. Ea era credincioasă prin a asculta ceea ce scrisese și psalmistul: „Opriți-vă și recunoașteți că eu sunt Dumnezeu, (Ps 46,11). Marta începuse să se enerveze, Maria începuse deja să se ospăteze; prima se descurca cu multele lucruri, a doua se concentra pe ambele. Ambele ocupații sunt bune. Așa că întrebarea e, cum ne exprimăm noi în mod normal iubirea față de Cristos?
Mistic vorbind, portretele celor două femeie din evanghelia de astăzi reprezintă două dimensiuni ale vieții noastre spirituale. Marta reprezintă viața apostolică activă fiindcă ea era muncitoare și am putea spune lipsită de egoism în tot ceea ce ea făcea. Însă există și un pericol. Până și faptele bune și apostolice poate lăsa sufletul gol dacă ne neglijăm rugăciunea și viața interioară. Cristos vede efectele în Marta: pentru multe te mai îngrijești şi te frămânți (v.41). astfel în continuare vă invit să privim împreună la atitudinile periculoase în care s-a aflat Marta. Când Isus a privit la Marta în acea zi, El a văzut în interiorul ei această atitudine greșită a resentimentului, îngustimii și lipsei de bunătate și blândețe. Anxietatea și grija de asemenea, vor umple spațiul gol rămas de lipsa de rugăciune serioasă. Să nu uităm niciodată de ce facem ceea ce facem. Domnul va fi mereu fericit dacă, în mijlocul tuturor activităților, nu uităm să ne hrănim sufletul cu rugăciune și cu reflecție.
Maria reprezintă însă viața contemplativă în acea poziție a ei de a sta și de a asculta și de a învăța de la Cristos dar mai ales de a găsi o semnificație mai profundă în învățăturile sale. Fără atenția de a ne ruga imediat va apărea riscul de a ne intra în minte și inimă criteriul și interesele care sunt departe de inima lui Cristos pe care dorim atât de mult să o imităm. Însă un lucru e clar că iubirea noastră trebuie să devină întrupată în tot ceea ce facem pentru a îndeplini nevoile celor din jur. Adică, Marta și Maria: munca și contemplația, rugăciunea și slujirea, ascultarea și fapta. Ele merg mereu împreună. Un discipol bun mereu se roagă și slujește.
Noi va trebui mereu să combinăm ambele aspectele din viața noastră de zi cu zi. Viața noastră de rugăciune trebuie să ne de-a direcție și energie în faptele noastre. Rugăciunea este esențială pentru vocația noastră. Papa Paul al VI-lea spusese la un moment dat: Pentru a trăi va trebui să te rogi. Mâncarea este pentru viața noastră fizică ceea ce e rugăciunea pentru viața noastră spirituală. Va trebui să fi atenți nu pentru a deveni atât de prinși în faptele Domnului încât să uităm de Domnul e cel care de fapt lucrează. Un preot scrisese la un moment dat: Rugăciunea este singura fundație posibilă pentru apostolatul nostru. Îl vei transmite pe Cristos celorlalți până la acel nivel în care îl iubești și îl asculți. Nu poți face nimic fără el. Dacă fața și acțiunile noastre nu reflectă o trăire intimă a spiritului evangheliei, oameni nu te vor accepta. Ba mai mult, realizezi că rugăciunea nu e doar o datorie, ci este o necesitate; după cum spunea și papa în audiența sa de miercuri, 23 octombrie 1974. Așa că întrebarea e: Cât de des vorbesc cu Dumnezeu?
Sfântul papă Ioan Paul al II-lea ne-a oferit și el un exemplu bun. Priviți doar la rutina sa zilnică. Se trezea la 5.30, după care mergea direct înc apela sa pentru o oră de rugăciune în privat. La 7.30 celebra sfânta Liturghie, cu micul dejun abia la 8.30. Atât la micul dejun cât și la celelalte mese papa mereu avea oaspeți. De la 9,30 la 11 dimineața, papa mereu scria, lucra la răspunsurile pe care trebuia să le ofere, scria enciclice sau scrisori. La ora 11, papa începea audiențele sale oficiale, până la ora 1.30. După prânz urma un somn de 10 minute urmate de o plimbare prin grădinile Vaticanului. De obicei se ruga rozariul în timp ce se plimba.
La ora 15.00 secretarul său îi aducea mapa cu treburile oficiale ce necesitau atenția sa. Mai spre seară începeau din nou întâlnirile sale. Cina era mereu la 19.30. Pe la ora 21.00, papa din nou avea parte de anumite documente oficiale care necesitau atenția sa. La ora 23.00 papa era deja iar la somn în pat.
Papa avea un program foarte încărcat zi de zi. Așa că întrebarea, papa era Marta sau Maria? Întrebarea este ducem noi o viață echilibrată? Adică echilibru între ascultare și fapte, rugăciune și slujire, tăcere calmă și activități pline de scop?
În fiecare zi, Domnul dorește ca noi să fim atenți la vocea sa pentru ca astfel noi să devenim instrumentele sale efective de ducere a unei misiunii particulare pe care el a pregătit-o pentru noi. Ascultarea e atât de importantă. Uneori monopolizăm timpul nostru de conversație cu Domnul. Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în ziua de 17 iulie 1983 a comentat asupra acestui pasaj evanghelic scriind că: Doar un singur lucru este necesar, iar aceea e atitudinea Mariei, aceea de ascultare a cuvintelor lui Isus, de a ne întoarce ochii și inima spre el. nu doar atenți ci mai ales receptivi față de ceea ce are să ne spună. Amin
