Mt 13,10-17
Scopul parabolelor
Cineva spusese că Dumnezeu ne-a dat două urechi însă doar o singură gură. Unii oameni spun că noi am primit astfel fiindcă el dorește ca noi să petrecem mai mult timp ascultând și mai puțin timp vorbind. Alții susțin că e din cauză că știe că să asculți e de două ori mai greu decât să vorbești.
Isus în textul evangheliei de astăzi le spune discipolilor săi că nu oricine poate înțelege parabolele sale. Parabolele sunt dispozitive standard folosite de învățători și rabini înțelepți precum Isus. Parabolele au o enormă putere sugestivă asupra contururilor părții spirituale. Ele revelează misterele Împărăției lui Dumnezeu. Oare Isus a dorit să spună că El i-a băgat în confuzie în mod deliberat pe ascultători săi? E ca și cum Domnul nu a dorit ca ei să fie capabili să înțeleagă cine este El. Asemenea oamenilor zilelor sale care puteau să vadă cine este El. Cineva spusese că oameni puteau vedea că El săvârșea miracole. Ei puteau vedea că El predică Cuvântul lui Dumnezeu. Ei puteau vedea despre ce e de fapt viața lui. Însă El nu avea de gând să le arate în termeni puri, direcți și simpli că El este de fapt Dumnezeu, că El este cea de-a doua persoană a Preasfintei Treimi, că El este Mesia, toate aceste lucruri că noi trebuie să facem un act de credință după cum au făcut și ei. Erau destule dovezi pentru ei. Ei cunoșteau timpul. Ei cunoșteau tribul din care Mesia avea să se ridice. Ei aveau informația de care aveau nevoie; întrebarea adevărată e dacă ei și doreau asta sau nu.
De asemenea, pericolul cu mulți dintre noi creștini care trăiesc dar care nu ascultă este unul foarte real. Cineva spusese că cu cât mai aproape suntem, cu atât mai puțin vom crește în Duh; cu cât mai puțin creștem în Duh, cu atât mai apropiați vom deveni. Astfel, vom deveni capabili să vedem și să auzim și să înțelegem din ce în ce mai puțin odată cu trecerea timpului. După cum spusese și Isus: Persoane care nu are, i se va lua și ceea ce are. Isus a învățat prin a se folosi de parabole fiindcă Isus spera ca imaginea să atragă mintea ascultătorilor lui de la interesul de sine, de la egoismul lor propriu. Mă folosesc de parabole pentru a-i face să asculte și să înțeleagă.
Parabolele lui Isus ne va lumina dacă ne apropiem de ele cu mintea și cu inima deschisă, gata să le lăsăm să ne provoace. Dacă dorim să auzim și să înțelegem cuvântul lui Dumnezeu și Împărăția sa, atunci va trebui să ascultăm cu frică dumnezeiască și cu spirit de închinare și de adorare.
Un mod de a asculta cu frică dumnezeiască și cu spirit de închinare și de adorare e acela în care noi va trebui să căutăm să îl Iubim, să îl cunoaștem, să fim uniți cu El, ceea ce înseamnă, desigur, să scăpăm de păcatul din viețile noastre și să avem vieți de rugăciune, să fim uniți cu Dumnezeu conform cu adevărul și conform cu iubirea sa. Asta e ceea ce El caută. Va trebui să avem o dorință în inimile noastre de a fi uniți cu El în iubire. Priviți doar la privilegiile care sunt ale noastre. Priviți doar la harul pe care Dumnezeu ni l-a dat, acela de a avea capacitatea de a înțelege acest adevăr și de a avea o dorință pentru unirea cu El. Acum, ori de câte ori vedem ceea ce e cu adevărat un privilegiu rar întâlnit, va trebui să venim înaintea Domnului, să stăm în fața lui sau să îngenunchem înaintea lui, și să cerem de la el ceea ce el dorește de la noi ca și răspuns. Ce dorește El la schimb? El ne-a ales acum, și noi va trebui să îl alegem pe El. iar în alegerea Lui, va trebui să îl facem prioritatea noastră de top în viața noastră și să îl iubim din toată inima și din tot sufletul și din toată puterea noastră.
În încheiere vă invit să reflectăm la ceea ce a spus Robert W. Herron în cartea sa intitulată Făcută acasă, că: un ascultător bun e asemenea pornirii radioului. Pentru rezultate bune, poți asculta doar câte un post de radio pe rând. Pentru el, ascultarea necesită o alegere a locului în care să îți pui atenția. Pentru a te acorda cu partenerul tău va trebui mai întâi să aleagă să de-a deoparte tot ceea ce îi distrăgea atenția. Adică să de-a deoparte ziarul, să se îndepărteze de vasele din chiuvetă, să pună jos cartea pe care o citește și să de-a deoparte proiectul său. Amin