Ex 32,7-11.13-14
1Tim 1,12-17
Lc 15,1-32 (15,1-10)
Sfânta maică Tereza de Calcuta câteva sfaturi pentru trăirea unei vieții bune. Ea spunea că Oameni adesea sunt ne-rezonabili, ilogici și concentrați pe propria persoană. Ea spunea că trebuie să îi iertăm oricum. Dacă ești bun, oameni te vor acuza că ești egoist, așa că noi va trebui să fim buni oricum. Dacă ai parte de succes vei câștiga câțiva prieteni falși și câțiva dușmani adevărați, așa că izbândă oricum. Dacă ești onest și sincer, oameni te vor înșela, așa că fi onest și sincer oricum. Ceea ce construiești în câțiva ani, unii vor distruge peste noapte, așa că construiește oricum. Binele pe care îl faci astăzi, adesea oameni îl uită mâine, așa că fă binele oricum. Dă lumii tot ceea ce ai mai bun, și tot nu va fi de ajuns, așa că dă lumii tot ce ai mai bun oricum. Veți observa la o analiză finală, că totul e între tine și Dumnezeu. Niciodată nu va fi între tine și ei.
Ca răspuns la reclamația adusă de farisei și cărturari din textul evangheliei de astăzi lui Isus prin care el se face pe sine însuși prieten cu vameși ori colectori de taxe și păcătoși, el le dă ca răspuns trei parabole diferite. În primele două parabole am văzut cum un păstor găsește oaia pierdută iar în a doua am auzit despre o femeie ce a găsit drahma pierdută. Aceste două parabole sunt comparate cu bucuria lui Dumnezeu când un păcătos pierdut este regăsit. În cea dea treia parabolă, care este numită și parabola Fiului Risipitor, Isus revelează faptul că Dumnezeu este asemenea Tatălui care îl primește înapoi pe fiul risipitor care plecase de acasă și cheltuise nebunește partea sa de avere. Ba mai mult, tatăl continuă să îl iubească și pe al doilea fiu mai în vârstă și mai plin de resentimente care refuzase să se alăture petrecerii de bun venit a fratelui său mai mic.
Când m-am uitat în dicționar la cuvântul risipitor, am găsit că acesta mai înseamnă și extravaganță, abundență, generozitate. Prin urmare putem trage concluzia că pentru mine personal, cel puțin, nu doar fiul cel mai tânăr a fost risipitor ci și cel mai în vârstă și tatăl erau risipitori. De ce? Și le vom lua pe rând.
Să începem cu fiul cel mai mic. Fiul cel mai mic era risipitor fiindcă el abunda de păcat, de greșeli și de nebunie am putea spune. Parabola începe cu o cerere. Fiul cel mai mic își ia partea de avere, și pleacă să vadă lumea. Ce rezultă? Cheltuirea a tot ceea ce avea. Acesta îi spune Tatălui său, Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Da, conform obiceiurilor iudaice avea tot dreptul să facă aceasta, să ceară partea sa din averea familiei, să o vândă ori să plece și să își facă propriul noroc.
În cazul primului fiu, al celui mai mic, avem parte de o primă vedere asupra păcatului. Adică, păcatul mereu implică folosirea greșită a ceva bun. Observați doar în cazul acestei povești în care fiul mai mic cere partea sa de avere, partea care i se cuvine. De fapt el nu făcea o cerere nepotrivită. El nu cerea ceva rău. El cerea ceva bun pe care tatăl lui oricum avea de gând să îl ofere. Păcatul lui a venit în momentul în care a folosit greșit darul bun, dar pe care l-a și irosit asupra a ceea ce evanghelia numește o viață de desfrâu. Mai exact, în viețile noastre de exemplu, Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii însă noi adesea îl folosim greșit pe bârfe, pe calomnii, pe înjurături, pe minciuni, și pe multe alte păcate pe care le putem săvârși cu limba. Un alt exemplu e faptul că Dumnezeu ne-a dat darul sexualității însă noi îl folosim greșit, în loc să îl folosim doar în cadrul vieții de căsătorie după cum fusese plănuit și de Domnul, noi îl folosim și pe cealaltă parte a vieții, cea care iese din viața de căsătorie, pe relații adultere, violuri, promiscuități și alte păcate ale trupului. Așa că, un act este un păcat în momentul în care folosim greșit ceea ce este bun și oferit nouă de Dumnezeu, care este atot-iubitor și atot-milostiv față de noi.
Apoi, ceea ce mai găsim interesant în cazul primului fiu, adică a celui mai mic, e faptul că el săvârșește toată această risipă într-un ținut străin. Nu cred că acest fapt a fost chiar o coincidență. Vedeți voi, ori de câte ori oameni comit un păcat, încep apoi să se căiască foarte mult, ba chiar disperat, încearcă să fugă de Tatăl ceresc, asemenea băiatului din poveste care a încercat să fugă de Tatăl său. Pentru noi, cei care comitem păcate, adesea facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a le păstra secrete, ca nimeni să nu afle de ele. Însă asta e de fapt cea mai mare greșeală fiindcă într-un final toate păcatele ne vor ajunge din urmă, după cum păcatul băiatului l-a ajuns din urmă. Și am văzut în parabolă că el și-a cheltuit toți bani, apoi a izbucnit o mare foamete iar el a ajuns să nu aibă nici măcar ce să mănânce. Așa că a ajuns să mănânce împreună cu porci.
Știți ce facem cu păcatul? Adesea ne asigurăm că va apare ca unul bun, drăguț care să rămână și un secret. De exemplu, cum numiți acum trăitul împreună fără a fi căsătoriți? Căsătorie de probă. Cum numiți acum minciuna? O farsă, glumă. De exemplu în america nu mai ai voie să saluți oameni pe stradă cu Crăciun fericit ci cu Sărbători fericite, iar asta din cauza faptului că crăciunul te duce cu gândul la cuvântul Cristos care nu mai există. Iar exemplele pot continua la nesfârșit. Iată de ce ori de câte ori săvârșim păcate dorim ca acestea să rămână secrete. Nu dorim să le mărturisim preotului. Ci dorim să le mărturisim lui Dumnezeu fiindcă preotul este pe jumătate om asemenea nouă, ori dacă venim, venim cu aceiași poezie rostită fără să o conștientizăm, și multe altele asemenea.
Ceea ce trebuie noi să reținem e faptul că prin această parabolă noi suntem chemați la convertire. Această convertire însă are loc doar în acele momente în care acceptăm cu umilință starea noastră de oameni păcătoși și de păcat și că Dumnezeu este gata oricând să ne ierte și să ne accepte din nou.
Mergem mai departe la cel de-al doilea fiu, la cel mai mare care și el este unul risipitor iar asta fiindcă el abundă în muncă și datorie. În cazul lui, motto-ul acestuia era, datoria pe primul loc înaintea plăcerii. El era un om al onoarei, solid, extrem de muncitor, consistent, disciplinat și sobru. În fiul cel mai mare vedem virtuțile însă vedem și viciile clasei de mijloc, adică viciile morale. Care sunt aceste vicii morale, de mijloc? Acestea sunt, aroganța, atitudinea de eu știu cel mai bine, intoleranța față de cei care nu îndeplinesc standardele noastre, insensibilitatea și spiritul de neiertare. Fiul cel mai mare afișase toate aceste vicii în acel moment în care a refuzat să intre pentru a-l primi cum se cuvine pe fratele lui pierdut și regăsit, când a refuzat până și explicațiile tatălui său și invitația. Pentru el, era o problemă de dreptate, însă în fața lui Dumnezeu aceasta nu era nimic altceva decât egoism, egoismul propriei persoane și a refuzului de a ierta.
Și într-un final și tatăl era risipitor fiindcă el abunda de milă și iertare. Chiar dacă acesta ar putea fi numit nebun că și-a dat în prim plan proprietatea copilului său înainte ca acesta să moară, că a dat fiului său tot ceea ce a dorit datorită iubirii. Aici Dumnezeu ne este prezentat ca un tată blând și iubitor care este ușor cu copii săi, care e mereu gata să ierte și să fie milostiv, indiferent de ce se întâmplă. Dacă acesta este modul în care Dumnezeu se relaționează la noi, atunci putem vedea că Dumnezeu posedă iubirea-tandră ce se găsește în mame cât și acea calitate de iubire-dură care se găsește în tați. O iubire care nu e de pe buze ci vine din inimă.
Așa că dacă dorim să fim risipitori, atunci ar trebui să fim risipitori ori abundenți, nu în păcate, mândrie, centrați pe propria persoană, aroganți, atitudinea de eu știu mai bine, intoleranți, insensibili și cu spiritul de ne-iertare ci va trebui să fim milostivi și iertători asemenea Dumnezeului nostru. Amin
