Mt 10,34-11,1
Isus: cauza de diviziune
Vance Havner spusese: O soție care este 85% credincioasă soțului ei nu e credincioasă deloc. Nu există jumătăți de măsură în ceea ce ține de fidelitatea față de Isus Cristos.
Legat de textul evangheliei de astăzi, Isus spusese: Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie. Cuvântul sabie în iudaică este hereb iar echivalentul grecesc e cel de machaira sau rhomphaia și era și este o armă defensivă care e cel mai des menționată în Biblie. Ea poate fi fie scurtă și puternică fie lungă și ușor curbată, folosită pentru înjunghieri sau tăieturi.
De ce oare spune Isus că nu aduce pace ci sabie, ținând cont de faptul că Isus adesea ne este prezentat ca un om al păcii și un purtător al păcii lui Dumnezeu? În timpul nașterii sale îngerii cântau pace oamenilor de bunăvoință (Lc 2,14); apostolilor săi le-a spus să dorească pacea în toate casele în care vor intra (Mt 10,12); după învierea sa, el dorește pace discipolilor și le dă pacea sa (In 20,19).
Ceea ce cere Isus astăzi de la discipoli săi dar și de la noi e faptul că trebuie să de dedicăm complet lui. El ne reamintește de seriozitatea cu care trebuie să tratăm relația noastră cu el. Ne forțează să facem unele alegeri fundamentale și principale în viață. Nimeni nu poate să fie indiferent față de El. ori suntem pentru El ori suntem împotriva Lui. Cristos este o adevărată provocare pentru mândria și iubirea noastră de confort, de lejeritate. Adică ori îl iubim pe el și ne urâm egoismul ori ne păstrăm egoismul și ajungem să devenim indiferenți față de el dar mai ales opuși lui. Cu alte cuvinte, dedicarea, după cum spusese cineva, nu este un anumit lucru pe care îl facem ci un mod de a face totul. Dedicarea este mai degrabă un adjectiv decât un substantiv. De aceea va trebui să avem grijă că vom fi creștini însemnați și practicanți pentru Domnul.
Ca realizare adițională, un autor necunoscut spusese că Soren Kierkegaard (1813-1855), distinsese trei etape ale dezvoltării spirituale a unei persoane: cea estetică, morală și spiritual. Prima etapă a unei persoane e guvernată de simțuri, impulsuri și emoții; sfera imaginației și a dorințelor, în care nu dorești ca nimic să își limiteze zona de alegeri. Religia sa ținea de frumusețe și senzații intense. Dar dacă el e o persoană serioasă atunci va trebui să facă un salt la cea de-a doua etapă: etapa în care începe să ia în serios standardele morale și responsabilitățile în serios. Însă după ce s-a luptat la această etapă realizează că e imposibil să fii o persoană morală dacă dorește să fii doar o persoană morală. Religia sa ar fi una în care el se crede și se simte că e cel mai drept, ajungând să îi judece și să aibă resentimente față de toți ceilalți, cu pericolul ca doar fără a pretinde acum nu va avea succes. El devine mult mai atent și conștient de înstrăinarea sa de Dumnezeu. A treia etapă e cea în care face un salt de credință în Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să vină la el de dincolo de toate eforturile sale. Doar asta îi va deschide inima și îi va revela ceea ce e cu adevărat credința.
Legat de această distincție a lui Kierkegaard, cineva spusese că analiza lui Kierkegaard este încă destul de relevantă timpurilor noastre. Că nu avem cum să rămânem ani întregi la nivelul estetic, citind cărți frumoase și fără a face vrun pas sau nici unul în viața spirituală. Mulți oameni rămân blocați aceste două prime etape iar religia lor rămâne una dură, sumbră și critică. Însă Dumnezeu ne poate duce dincolo de ea: într-o zi el ne va da tuturor harul de a ne lua crucile și de a-l urma. Fiindcă va trebuie să ne pierdem viața de dragul său. Amin
