† Neprihănita Zămislire
Culoare: alb
Psaltire: P
Liturghie proprie, Gloria,
Credo, prefaţă proprie
Gen 3,9-15.20
Ps 97
Ef 1,3-6.11-12
Lc 1,26-38
Ant. la intrare Is 61,10
Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie su-fletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu mantia dreptăţii m-a învăluit, ca pe un mire ce poartă coroană şi ca pe o mireasă împodobită cu giuvae-rurile sale.
Rugăciunea Zilei
Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la tine. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Voi pune duşmănie între tine şi femeie.
Citire din cartea Genezei 3,9-15.20
După ce Adam a mâncat din pom, Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om şi i-a zis: “Unde eşti?” 10 El a răspuns: “Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns”. 11 Şi el a zis: “Cine ţi-a făcut cunoscut că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12 Omul a răspuns: “Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat”. 13 Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: “De ce ai făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: “Şarpele m-a amăgit şi am mâncat”. 14 Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: “Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate animalele şi toate fiinţele câmpului; pe pântece să umbli şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! 15 Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul”. 20 Şi omul a dat femeii sale numele de Eva, pentru că ea a devenit mama tuturor celor vii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3c-4 (R.: 1a)
R.: Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate!
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.
2 Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.
3c Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.
LECTURA II
Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 1,3-6.11-12
Fraţilor, binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, 4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire 5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, 6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit. 11 În el, în care am fost chemaţi, am fost rânduiţi de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinţei sale, 12 ca noi, care mai dinainte am sperat în Cristos, să fim spre lauda gloriei sale.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 1,28a.42b
(Aleluia) Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei! (Aleluia)
EVANGHELIA
Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Şi, intrând la ea, i-a spus: “Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30 Însă îngerul i-a spus: “Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. 34 Maria a spus către înger: “Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: “Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! 38 Atunci, Maria a spus: “Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Astăzi celebrăm neprihănirea Mariei care a găsit plăcere la Dumnezeu. Ea mereu s-a întors spre el pentru ajutor în momentele ei de nevoie. Urmând exemplu preasfintei noastre Mame Maria, să învățăm și noi să apreciem fidelitatea lui Dumnezeu și față de noi. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Să ne întoarcem mereu la Dumnezeu în momentele noastre de nevoie. Învață-ne mamă cerească să ne încredem în faptul că El va vedea prin durerea și suferința noastră de orice fel. R.
- Prin mijlocirea Mariei, care fusese aleasă de Dumnezeu să fie mama în casa din Nazaret, să ne rugăm ca Dumnezeu să ofere protecția sa Bisericii noastre. Să îl binecuvânteze pe sfântul nostru părinte papa Francisc, și pe toți cei care îl slujesc pe Dumnezeu în familia Bisericii sale. R.
- Urmând exemplul Mariei să învățăm și noi să trăim în credință, speranță și iubire. Ca Domnul să ne întărească în eforturile noastre de a fi sinceri și de a deveni persoanele pe care el ne-a chemat să fim. R.
- Maria a fost chemată să fie mama lui Isus. Să ne rugăm ca Domnul să ne învețe faptul că și noi suntem chemați să fim purtători bunătății lui Dumnezeu în familiile, munca și momentele noastre de relaxare. R.
- Maria a spus „Da” invitației lui Dumnezeu de a deveni mama Fiului său. Să ne rugăm ca cei pe care el îi cheamă astăzi să îl slujească în preoție și viața consacrată să fie la fel de generoși în răspunsul lor. R.
- Prin mijlocirea Mariei ne încredem în milostivirea lui Dumnezeu față de cei dragi ai noștri care au plecat acasă. Ca ei să trăiască acum în glorie alături de Maria, și de toți sfinți în bucuria cerului. R.
Dumnezeule atotputernic și sfânt, care dorești ca toți să fim uniți într-o singură familie din moment ce toți suntem copii tăi. Te rugăm ca prin mijlocirea neprihănitei noastre mame Maria și noi să rămânem mereu conștienți de prezența ta și să ne asculți rugăciunile. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin.
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtăşanie
Lucruri mari s-au spus despre tine, Marie, căci din tine s-a născut soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru.
După Împărtășanie
Tainele pe care le-am primit Doamne Dumnezeul nostru să vindece în noi rănile păcatului strămoşesc de care ai ferit-o în chip minunat, încă din clipa zămislirii ei, pe sfânta Fecioară Maria. Prin Cristos, Domnul nostru.
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 7
Gen 3,9-15.20
Ef 1,3-6.11-12
Lc 1,26-38
Maria zămislită fără de păcat
Astăzi suntem plini de bucurie fiindcă avem marea oportunitate de a celebra neprihănita zămislire a mamei noastre spirituale, Maria. Neprihănita Zămislire a fecioarei Maria înseamnă că Maria a fost născută fără păcatul strămoșesc. Cu toți știm că fiecare dintre noi când s-a născut ne-am născut cu păcatul strămoșesc pe suflet. Păcatul strămoșesc nu înseamnă că noi am comis un păcat, ci este o stare în care se naște fiecare persoană. O descriere a păcatului original pe care am găsit-o și care ne este de mare ajutor este cea a cardinalului Ratzinger, actualul fost papă Benedict. El spunea că păcatul original înseamnă o relație deteriorată cu Dumnezeu din cauza păcatului lui Adam și al Evei, care ne lasă pe toți predispuși la păcat, suferință și chiar moarte (Dumnezeu și lumea: a crede și a trăi în timpul nostru: O conversație cu Peter Seewald p304; CBC 404-405). Timp de secole oameni sau tot întrebat dacă Mama noastră cerească a avut păcatul strămoșesc însă odată cu trecerea timpului, oameni au început să realizeze tot mai mult că din moment ce Dumnezeu a început ceva nou cu Maria, ea nu avea cum să fie atinsă de relația deteriorată, provocată de păcatul strămoșesc. Maria a fost neprihănit zămislită și nu a avut niciodată păcatul strămoșesc. Ea nu a fost deloc predispusă păcatului asemenea nouă. Însăși Maria a confirmat la patru ani de la anunțul papei, în apariția ei de la Lourdes din 1858 când a spus că Eu sunt Neprihănita Zămislire. Fiecare om spune că mama lui e cea mai bună din lume. Mama lui Isus a fost cu adevărat cea mai bună din cele mai bune.
În Magnificat-ul fecioarei Maria putem auzi Sufletul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc 1,47) Mântuitorul meu. Ea a trebuit să fie salvată prin moartea lui Isus asemenea nouă, însă printr-un har unic, ea a fost mântuită, ferită, de păcat în momentul zămislirii ei. Acesta e motivul pentru care în rugăciunea zilei de la această sfântă Liturghie noi am spus, ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos iar apoi la celelalte două rugăciuni tot de la această sfântă Liturghie vom spune că ea a fost neatinsă de pata păcatului prin faptul că harul lui Dumnezeu i-a ieşit în întâmpinare. Asta înseamnă că moartea lui Isus Maria a primit harul morții lui Isus chiar înainte ca acesta să se nască. Cea de-a doua lectură de astăzi ne reamintește că Dumnezeu ne-a ales în Cristos înainte ca lumea să fi fost creată. Cu atât mai mult se aplică aceasta la Mama noastră cerească, Maria.
În momentul în care Biserica a ales textele biblice pentru sfânta Liturghie de astăzi ea ne-a oferit lecturi care sunt legate de ceea ce sărbătorim noi astăzi, lecturi care să conțină indicii și sugestii a neprihănitei zămislirii a Mariei. Prima lectură de ne vorbește despre consecințele primului păcat al lui Adam și a Evei. Că descendența Evei va strivi capul șarpelui (Gen 3,15). Isus este acea descendență care a venit cu multe generații după și care avea să strivească capul șarpelui prin moartea sa pe muntele Calvar. Când sfântul Ieronim a tradus Vechiul Testament din limba originală a sa iudaică în latină, el nu a scris că El, Cristos, avea să strivească capul șarpelui ci că ea, adică fecioara Maria, avea să fie cea care îi va strivi capul șarpelui. Fecioara Maria a început să strivească capul șarpelui încă din momentul Neprihănitei ei Zămisliri. Apoi, când fecioara Maria i-a apărut sfintei Caterina Laboure și i-a arătat imaginea medaliei miraculoase și i-a cerut să o poarte, pe partea din față a medaliei se afla fecioara Maria ce strivește capul șarpelui înconjurată de cuvintele, O Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care strigăm la tine.
Cea de-a doua lectură de astăzi ne reamintește că Dumnezeu ne-a ales în Cristos încă dinainte de întemeierea lumii. Și am auzit: binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, 4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniți înaintea lui! (Ef 1,3-4).
Noi am fost aleși de Tatăl în Cristos încă dinainte de întemeierea lumii. Oare nu se aplică acest lucru în mod deosebit fecioarei Maria pe care Dumnezeu a ferită de la păcatul strămoșesc prin neprihănita ei zămislire?
În textul evangheliei de astăzi l-am auzit pe arhanghelul Gabriel cum i-a spus Mariei, Bucură-te, o, plină de har (1,28). Evanghelistul Luca și-a scris propria evanghelie în limba greacă, iar în această greacă această expresie are semnificație mult mai mare. În greaca evanghelistului Luca această expresie înseamnă că ceva s-a întâmplat cu fecioara Maria la un moment dat în timpul trecut, ceva care a avut consecințe de atunci și până acum. E un pic cam greu de tradus și de redat adevăratul înțeles în limbile noastre moderne. Dacă am încerca să redăm exact atunci ar trebui să scriem ceva de genul, Bucură-te tu cea care ai fost făcută sfântă la un moment dat în trecut și care a avut consecințe până acum. Așa că ori de câte ori auzim acest salut, plină de har, să știți cu toți că el înseamnă că fecioara Maria a fost făcută sfântă la un moment din trecut și a purtat cu sine consecințele acelei sfințenii până acum. Însă știm deja că această expresie se referă în mod deosebit la neprihănita ei zămislire.
Astăzi nu celebrăm doar ceea ce Dumnezeu a făcut pentru fecioara Maria ci mai ales ceea ce Dumnezeu a făcut pentru fiecare dintre noi datorită neprihănitei zămisliri a fecioarei Maria, ca pregătire pentru mântuirea noastră în Cristos, Isus. Datorită păcatului lui Adam și al Evei cu toți ne-am născut cu o relație deteriorată cu Dumnezeu însă începutul soluției la acest păcat strămoșesc a avut loc cu neprihănita zămislire a fecioarei Maria. Ea e cea care a strivit capul șarpelui. Ea e cea care a fost făcută sfântă la un moment din timp din trecut și a purtat consecințele acelei sfințenii încă de atunci. O Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care strigăm la tine. Amin
Alte teme omiletice și catehetice
- Eva și Maria: asemănări și deosebiri.
- Explicarea Neprihănitei Zămisliri.
- Zămislirea lui Isus: afirmația teologică a lui Luca.
- Lupta dintre păcat și umanitate.
- Lupta noastră personală cu păcatul.
- Semnificația predestinării.
- Șarpele ca simbol al păcatului.
- Nemuritorul „Da” spus lui Dumnezeu
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 7
Gen 3,9-15.20 Ef 1,3-6.11-12 Lc 1,26-38 Maria zămislită fără de păcat Astăzi suntem plini de bucurie fiindcă avem marea oportunitate de a celebra neprihănita zămislire a mamei noastre spirituale, Maria.
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 6
O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine....
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 5
Cel mai uimitor aspect pe care îl întâlnim la sfânta Bernadeta de Lourdes este răspunsul pe care ea la primit din partea Mariei, când a întrebat-o Cine este ea? Eu sunt Neprihănita Zămislire! a fost răspunsul Fecioarei Maria. După acest moment, Doamna i-a cerut Bernadetei să o ajute să vindece lumea atât în trup cât și în suflet....
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 4
Nimeni nu e perfect, acestea sunt cuvintele pe care le folosim cel mai des pentru a explica eșecul ori de câte ori avem parte de acesta. ...
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 3
Biserica prin intermediul tradiției ei sacre și a învățăturilor a arătat că Dumnezeu a oferit un privilegiu special Mariei,...
8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 2
Marii artiști creștini, de-a lungul secolelor au reprezentat Bunavestire în operele lor mult mai des decât oricare altă temă din evanghelii...