Search
Close this search box.

8 decembrie – Neprihănita Zămislire – 2

Gen 3,9-15.20;

Ef 1,3-6.11-12;

 Lc 1,26-38

Vestea nașterii lui Isus

Imagine similarăMarii artiști creștini, de-a lungul secolelor au reprezentat Bunavestire în operele lor mult mai des decât oricare altă temă din evanghelii, cu excepția răstignirii lui Cristos. Sărbătoarea de astăzi, a Neprihănitei Zămislirii, oarecum distinctă de lecturile care sau citit, nu constă în conceperea lui Isus în sânul mamei sale, ci despre concepția Fecioarei Maria însăși în sânul mamei ei. Mai exact, că Sfânta Fecioară Maria a fost concepută și născută fără păcatul originar. Însă, din păcate nu există nici un text în sfânta scriptură care să susțină această doctrină, așa că Biserica folosește relatarea evanghelistului Luca asupra conceperii lui Isus. Dacă stăm să ne gândim ne vom da seama că toate au sens, fiindcă totul se datorează lui Isus, datorită lui Isus spunem aceste lucruri pe care le împărtășesc astăzi despre Fecioara Maria.

Astfel pe data de 8 Decembrie 1954, papa Pius al IX-lea a declarat că nu există nici un moment în viața Fecioarei Maria care să fi fost contrar nouă, celor care avem o natură umană pătată de păcatul originar, ce se datorează căderii lui Adam și al Evei sub dominația păcatului. Ea a fost concepută fără păcatul originar și ferită de acesta încă din sânul mamei sale, sfânta Ana. Încă din primul moment al vieții ei, Preasfânta Fecioară Maria și Mama Noastră, sa aflat în starea originală a plinătății harului. Ea sa aflat în starea binecuvântării originale. Cu alte cuvinte, ea a fost concepută imaculat în sânul mamei ei, fără pata păcatului. Papa Pius al IX-lea a definit în mod infailibil dogma Neprihănitei zămislirii. Această dogmă de credință a fost definită și promulgată prin bula papală Ineffabilis Deus. El a spus:…preasfânta Fecioară Maria în primul moment al conceperii ei a fost, prin harul și privilegiul unic al lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos Mântuitorul întregului pământ, păstrată intactă de toate petele păcatului originar,  iar apoi mai spune că toate acestea sunt revelate de Dumnezeu și trebuie, astfel, cu tărie și în mod constant, crezut de către toți credincioși. Fericitul Duns Scotus, încercând să motiveze această ferire a Fecioarei de petele păcatului originar a spus că aceasta avut loc fiindcă a fost posibil pentru Dumnezeu, ca El să facă aceasta (potuit), apoi că era normal ca așa să se întâmple (decuit), iar prin urmare Dumnezeu a făcut astfel (fecit). Toate acestea pentru a arăta că Dumnezeu, într-un mod anume special, a pregătit-o pe fecioară să fie Mama lui Isus, Mântuitorul întregii omenirii și răscumpărătorul tuturor.

Neprihănita Zămislire este un har minunat pentru Preasfânta Fecioară Maria. Nu e de mirare că îngerul Gabriel a salutat-o într-un mod atât de onorabil atunci când a adus vestea întrupării mântuitorului: Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine! Prin urmare, întreaga ei viață a fost plină cu harului lui Dumnezeu. Cineva a spus că această neprihănită zămislire este un har minunat al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Acesta este un exemplu frumos al interacțiunii continue a lui Dumnezeu și a intervenției sale în viața noastră. Dumnezeu are un plan prin care să ne mântuiască pe toți. Chiar dacă am zădărnicit planul lui Dumnezeu, iubirea sa față de noi nu avem cum să o oprim. Harul său continuă să curgă înspre noi și asupra noastră.

Cum vom răspunde harului lui Dumnezeu din noi? În primul rând va trebui să ne încredem în Dumnezeu, în prezența sa. Chiar dacă nu suntem concepuți asemenea Mariei, neprihăniți, însă suntem botezați, iar toate petele păcatului și ale răului ne-au fost șterse și am devenit astfel fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Ce binecuvântare imensă de partea noastră, de a aparține lui Dumnezeu, ca copii ai săi, fiindcă prin Cristos suntem destinați la sfințenie și la neprihănire. Am fost pregătiți de Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt pentru o viață sfântă iar de aceea trebuie să fim neprihăniți în această lume păcătoasă.

În al doilea rând, trebui să căutăm să cooperăm cu harul lui Dumnezeu din viața noastră. Preasfânta Fecioară Maria ne-a arătat un exemplu a modului în care să facem aceasta, un model. Maria a devenit un instrument al planului lui Dumnezeu. Dumnezeu are nevoie de noi să fim instrumentele sale în lumea și în timpul de astăzi. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca noi să putem realiza acest mare privilegiu și această responsabilitate. Și că prin Cristos noi am fost împuterniciți să rezistăm curselor celui rău și să îndeplinim voința lui Dumnezeu și că ne putem pune pe noi înșine în slujirea lui Dumnezeu.

Pentru noi cei care avem o devoțiune specială față de Preasfânta Fecioară Maria, această sărbătoare este un motiv de bucurie să știm că ea a fost capodopera creației lui Dumnezeu. Tot astăzi, Preasfânta Fecioară Maria ne este reprezentată ca cea care a zdrobit capul diavolului, fapt care simbolizează completa sa victorie asupra păcatului și asupra celui rău. Este extrem de încurajator pentru noi să știm că mama noastră cerească a câștigat. Cu harul lui Dumnezeu și cu ajutorul ei și noi vom putea, de asemenea, să învingem. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?