Ez 18,25-28
Fil 2,1-5
Mt 21,28-32
O veche legendă japoneză spune că un om a murit și s-a dus în rai. Raiul era superb, plin de grădini luxuriante și vile strălucitoare. Însă atunci omul a fost dus într-o cameră căptușită cu rafturi. Pe rafturi erau depozitate mormane întregi de urechi umane. Un ghid ceresc i-a explicat că aceste urechi aparțin tuturor oamenilor de pe pământ care ascultă în fiecare săptămână cuvântul lui Dumnezeu, însă care nu pun niciodată în practică învățăturile lui Dumnezeu. Adorarea lor nu rezultă niciodată în acțiune. Atunci când acești oameni mor, ei bine, numai urechile lor sunt cele care ajung în rai.
Textul evangheliei de astăzi conține o parabolă despre atitudinile contrastante a doi fii. Primul fiu a spus nu însă după aceea s-a răzgândit și a dus la îndeplinire cererea tatălui său. Al doilea fiu a spus da, însă mai târziu nu a făcut absolut nimic. Semnificația acestei parabole este destul de evidentă. Conducători evreilor sunt oameni care spun că ei ascultă cuvântul lui Dumnezeu iar apoi nu îl pun în practică. Vameșii și desfrânatele sunt cei care spun că ei vor merge doar pe propria lor cale iar apoi se mută pe calea lui Dumnezeu.
Întrebarea este: care este cel mai bun dintre acești doi fii? Cel care a spus nu dar care a dus la îndeplinire dorința tatălui? Sau cel care a spus da dar care mai târziu nu a făcut nimic. Probabil răspunsul nostru va fi cel care a spus nu dar care într-un final a îndeplinit ceea ce îl rugase tatăl său.
Cheia pentru înțelegerea corectă a acestei parabole este aceea că nimeni nu este lăudat. Iar asta fiindcă suntem nevoiți să admitem că nici una dintre acestea nu sunt căi de comportament acceptabile. Pot spune că nimeni nu este mai bun decât celălalt din moment ce ambii fii au cauzat tatălui lor durere și suferință. Unul din ei i-a cauzat durere la început iar celălalt, la sfârșit. Nici unul dintre cei doi nu a fost fiul cel bun ce i-a adus tatălui bucurie deplină. Amândoi ar fi putut fi fii mult mai buni prin oferirea unui Da spus din toată inima, spontan și plin de entuziasm și bucurie mai ales prin ducerea la îndeplinire a poruncii tatălui într-un mod eficient și nu prin cealaltă cale prin care nu-ul primului fiu s-a transformat în da iar da-ul celuilalt fiu, celui de-al doilea, a devenit nu. Adevăratul creștin ar trebui să fie mai bun decât aceștia doi. Ceea ce spune aceea să și facă. Trebuie să fie o consistență în cuvintele și acțiunile sale. Ceea ce îi învață pe ceilalți să fie să fie și ceea ce pune el în practică.
Însă ceea ce s-a întâmplat acum este faptul că Isus are de-a face, nu cu oameni care le au pe amândouă: ceea ce spune aceea este și ceea ce face, ci cu o mulțime de oameni religioși fără urechi asemenea creștinilor fără urechi din pasajul evangheliei de astăzi. Oricine dintre noi poate fi un creștin fără ureche. Trupurile noastre nu vor merge nicăieri ci doar urechile vor fi cele care vor merge în rai. Acest pasaj evanghelic conține un mesaj extrem de puternic, ne spune foarte clar că trebuie să avem o viață creștină morală foarte sănătoasă. Această viață creștină morală sănătoasă este fundamentată pe trei stâlpi:
Primul stâlp este asigurarea harului. Dumnezeul nostru, care este milostiv, este un Dumnezeu iertător. Asigurarea harului său pentru noi este aceasta: dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o și face dreptate și judecată, acela își va face sufletul să trăiască, conform primei lecturi de la această Sfântă Liturghie luată din cartea profetului Ezechiel. Acest har este atât de insistent încât prin forțele sale mulți dintre noi se schimbă cu adevărat. Cu alte cuvinte, trebuie să dezvoltăm prietenia noastră cu Dumnezeu și să îl urmăm pe Cristos cu credință.
În capitolul 12 a cărții lui Rick Warren, Scopul ce conduce viața, care a fost intitulat și Dezvoltăți prietenia cu Dumnezeu, spune că asemenea oricărei prietenii, noi trebuie să lucrăm la dezvoltarea prieteniei noastre cu Dumnezeu. Autorul ne oferă cel puțin patru căi, patru moduri asupra modului în care putem dezvolta o prietenie cu Dumnezeu.
Prima cale, noi trebuie să alegem onestitatea față de Dumnezeu. Dumnezeu nu așteaptă să fim perfecți, însă insistă să fim complet onești. Dacă ne uităm la Biblie, prieteni lui Dumnezeu nu erau perfecți. Dacă perfecțiunea ar fi fost o condiție esențială pentru a fi prieten cu Dumnezeu, noi nu am fi niciodată potriviți și capabili pentru a fi prieteni lui. Din fericire, datorită harului lui Dumnezeu, el încă este prietenul păcătoșilor.
A doua cale, trebuie să alegem să îl ascultăm pe Dumnezeu în credință. De fiecare dată ne încredem înțelepciunii lui Dumnezeu și facem orice dorește el, chiar și atunci când nu înțelegem, ne aprofundăm prietenia cu Dumnezeu. Noi ne supunem lui Dumnezeu, nu din datorie, frică sau constrângere ci din cauză că îl iubim și că știm că el cunoaște ceea ce e mai bine pentru noi.
A treia cale, noi trebuie să valorificăm ceea ce Dumnezeu valorifică. Asta e ceea ce face un prieten, are grijă de ceea ce e important pentru cealaltă persoană. Cu cât devenim mai mult prieteni ai lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne vom preocupa de lucrurile de care se preocupă el precum: mântuirea poporului său. El vrea ca toți copii săi pierduți să fie găsiți. Prietenii lui Dumnezeu le spun prietenilor lor despre Dumnezeu.
A patra cale, trebuie să ne dorim prietenia cu Dumnezeu mult mai mult decât orice altceva. Un exemplu clar este David în cartea psalmilor unde folosește cuvinte precum, dorință, câștig, însetat, flămând, și multe altele asemenea.
Al doilea stâlp a moralității creștine este minunatul dar al responsabilității personale. Aceasta înseamnă că a fi o persoană înseamnă a fi responsabil. A fi responsabil înseamnă ați face datoria. Dumnezeu nu ne scuză niciodată de la datoria noastră. Este de datoria noastră să fim consistenți de ceea ce spunem și de ceea ce face după cum ne-a spus și Isus în textul evangheliei de astăzi, luată din evanghelia după apostolul Matei. Ca și creștini trebuie să avem consistență în cuvintele și acțiunile noastre. Ceea ce învățăm pe alți să fie și ceea ce punem noi în practică. Se asemănă cu poveste femeii de afaceri care făcuse comandă la 500 de pixuri de la un vânzător de echipamente de birou. Mai târziu acesta din urmă scria în carentul său, când deodată cumpărătorul a exclamat: Așteptați puțin, anulez comanda.
Vânzătorul a părăsit magazinul întrebându-se de ce cumpărătorul s-a răzgândit așa deodată. De ce de a anulat comanda așa deodată? l-a întrebat surprins librarul. Vânzătorul răspunsese nervos că: Fiindcă mi-a vorbit despre pixuri timp de jumătate de oră, folosind fiecare argument convingător iar apoi mi-a anulat comanda cu un stilou. Practica ei nu era conformă cu profesia ei. Cu alte cuvinte, cuvintele unui om trebuie să fie urmate și de aplicarea lor. Nimănui nu-i plac promisiunile goale. A vedea înseamnă și a crede după cum spune și o veche zicală.
Al treilea stâlp a vieții morale creștine este uitarea de sine. Uitarea de sine nu este o falsă umilință. Ci mai degrabă de a considera o altă persoană ca fiind mai bună decât noi astfel încât nimeni să nu ia în considerare propriul interes ci interesul celorlalți, după cum ne spune sfântului apostol Paul în prima sa scrisoare către Filipeni, care este și cea de-a doua lectură de astăzi, de la această sfântă liturghie.
De asemenea suntem invitați să intrăm în împărăția lui Dumnezeu. Însă sfântul apostol Paul în scrisoarea sa către Galateni (5,19-21) ne-a spus că nu vom moșteni împărăția lui Dumnezeu dacă facem următoarele fapte trupului desfrânarea, necurăţia, neruşinarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambiţiile, discordiile, dezbinările, invidiile, beţiile, orgiile şi cele asemănătoare acestora. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1861 adaugă și el că Păcatul de moarte… produce excluderea din Împărăţia lui Cristos şi moartea veşnică a Iadului… dacă putem aprecia că un act este în sine o greșeală gravă, trebuie să încredințăm judecata asupra persoanelor dreptății şi îndurării lui Dumnezeu.
Astăzi să ne amintim de Da-ul pe care l-am spus în viața noastră. Indiferent că este un Da zgomotos sau un Da mai gingaș și temerar, important e sa nu încetăm din a spune Da. Amin
