In 11, 21-27
Textul evangheliei pe care tocmai l-am auzit ne spune despre Isus care s-a dus să trezească pe cineva drag lui. Prietenul său Lazăr murise iar Isus s-a dus la surorile lui pentru a le consola. Observați că Marta i-a spus lui Isus: Doamne, dacă ai fi fost aici fratele meu nu ar fi murit. Vă puteți imagina spunând aceasta cuiva care a venit pentru a vă consola? Dacă ai fi fost aici Ignațiu nu ar fi murit. Un lucru este clar, și anume că niciodată nu vom spune aceasta, decât dacă persoana cu care vorbim are puterea asupra vieții și asupra morții. Iar în acest caz, Marta avea dreptate. Cristos are într-adevăr putere asupra vieții și asupra morții. Astfel, ea continuă prin a-i spune lui Isus: Dar știu că și acum Dumnezeu îți va da tot ce îi vei cere. Marta i-a dat lui Isus un indiciu, care, spus direct, ar suna astfel: Învie-l Doamne. Adu-l pe fratele meu înapoi la viață.
Cristos îi răspunde Martei: Fratele tău va învia. Evrei credeau în învierea din morți dar cea care va avea loc la sfârșitul lumii, de aceea Marta ia spus că da, crede că va învia la învierea din ziua de apoi. Și noi, ca și creștini susținem și credem că la sfârșitul timpurilor Dumnezeu îi va învia pe toți din morți.
De ce este aceasta adevărat? Să mergem înapoi și să ne întrebăm unde eram noi acum 100 de ani? Unde ne aflam noi? Nicăieri. Ne-am fi putut noi aduce pe noi înșine la existență? Am bătut noi la ușa lui Dumnezeu într-o zi și am spus: Bine, Doamne, acum este timpul ca eu să mă nasc. Nu…noi nu am făcut aceasta, fiindcă noi nu ne aflam acolo pentru a putea întreba. Cum și unde am venit noi în lume? Am putea spune: părinți noștri s-au unit, iar noi am fost concepuți și ne-am născut. Cu siguranță, părinți noștri au jucat un rol esențial pentru ca noi să ne naște, însă nici măcar asta nu răspunde la întrebarea mea, fiindcă atunci când părinți noștri sau unit, noi tot nu ne-am fi putut născut. Copilul care s-a născut ar fi putut fi unul din milioanele de posibili frați și surori ale noastre. Nu era obligatoriu să fi fost tu, sau eu. De ce, atunci ne aflăm aici, de ce existăm acum? Singurul răspuns bun, ultimul, este datorită lui Dumnezeu, datorită faptului că Dumnezeu ne iubește. Iubirea sa, alegerea sa este cea care ne-a adus pe noi și pe Ignațiu din nimicul în care ne aflam cu 100 de ani în urmă, care ne-a adus în această lume. El ne iubește și astfel existăm noi, datorită iubirii sale.
Însă acum că Ignațiu a murit, ce s-a întâmplat? Oare s-a răzgândit Dumnezeu? A încetat oare Dumnezeu să ne mai iubească, să îl mai iubească pe el. S-a terminat oare iubirea lui Dumnezeu? Nu, frați și surori în Cristos. Și aici se află de fapt vestea cea bună: Iubirea lui Dumnezeu ne-a adus la existență, iubirea lui Dumnezeu este cea care ne-a făcut să existăm acum, iar noi nu avem cum să punem stop acestei iubiri, indiferent de ce am face cât timp ne aflăm pe pământ, indiferent de ce păcate am face, indiferent de faptele cu care l-am supărat sau poate încă îl supărăm. Dumnezeu nu s-a răzgândit. Dumnezeu încă îl iubește pe Ignațiu, și datorită acestei iubirii, datorită faptului că Dumnezeu încă îl iubește el tot va trăi. Iubirea care l-a adus din nimicul în care se afla, acea iubire va fi cea care îl va învia din morți. Nu aveți cum să opriți iubirea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care cu toți vom învia în ziua de pe urmă, și tot acesta este motivul și pentru care noi ne putem întări puterile astăzi din iubirea lui Dumnezeu.
Apoi, în textul evangheliei de astăzi, Cristos face un pas și mai departe. El îi spune lui Marta, Eu sunt învierea și viața. Cu alte cuvinte, Marta, motivul datorită căruia va exista o înviere în ziua de pe urmă sunt eu. Eu sunt iubirea și viața lui Dumnezeu, iar dacă tu crezi în mine, atunci poți începe să împărtășești viața învierii încă de pe acum. Dragi prieteni, asta e ceea ce ne spune Cristos astăzi. Că el este aici. El ne vorbește nouă acum. El se oferă nouă, el ne oferă victoria sa asupra morții. Întregul scop al religiei noastre este acela de a ne pune în legătură cu Cristos astfel încât el să ne arate, să împărtășească viața sa, cu noi – o viață ce cucerește moartea și care ține pentru toată veșnicia. El este învierea și viața. Uni oameni cred în rai dar totuși spun: ei bine, îmi voi trăi viața aici și acum iar atunci când voi muri, dacă Dumnezeu va dori atunci mă va lua la el în ceruri… însă nu mă voi gândi la aceasta de pe acum. Însă Cristos ne învață că noi trebuie să ne gândim la aceasta încă de pe acum. Dumnezeu ne va lua la el în ceruri atunci când vom muri, însă doar dacă așteptăm cerul și ne gândim la el încă de pe acum când încă suntem în viață. Acesta este întregul scop la vieții noastre, și a bisericii noastre. Acela de a primi viața lui Cristos prin credință, prin rugăciune, prin a trăi conform poruncilor și a învățăturilor Bisericii și prin primirea sacramentelor Bisericii, în special sacramentul pocăinței adică spovada și primirea sfintei împărtășanii. Doar în acest mod viața veșnică va fi a noastră.
Întrebarea pe care Cristos a adresat-o Martei, această întrebare este și cea care ne-o adresează și nouă astăzi: Crezi tu aceasta? Împreună cu Marta să răspundem și noi, Da, cred. Să ne rugăm acum pentru Ignațiu ca această credință să îl conducă în gloria cerului. Cristos l-a înviat pe fratele Martei, pe Lazăr, din mormânt. Isus l-a strigat pe nume, Lazăr, vin-o afară. Datorită faptului că fratele nostru a strigat în numele Domnului, atunci și Cristos îl va striga pe nume din nou, iar în imensa și nemărginita sa iubire va spune, Ignațiu vino la viață. Eu nu te-am creat pentru a sta în mormânt, ci pentru mine. Tu mai acceptat pe mine prin credință în timp ce erai pe pământ. Vin-o acum, și ia parte de viața mea, pentru totdeauna. Amin
