Isaia 7,10-14
Romani 1,1-7
Matei 1,18-24
Puține sunt zilele care ne mai despart de sărbătoarea cea frumoasă şi plină de farmec a Crăciunului. Sfânta Biserică, în rugăciunile şi în cântările ei, ne atrage tot mai insistent atenția: Domnul este aproape; Cristos se va naște curând; el este la uşă; pregătiți-vă să-l primiți cum se cuvine. Şi tot în acest scop, face să răsune cuvintele sfântului Ioan Botezătorul, pe tot parcursul Adventului: „Pregătiți calea Domnului!”.
Dar atenția noastră nu trebuie să se concentreze numai asupra căii pe care noi trebuie să mergem la Dumnezeu, ci, înainte de toate, să ne dăm seama că la Crăciun Dumnezeu este cel care vine la noi.
Acesta este Dumnezeu în care credem noi, nu noi suntem cei care mergem în întâmpinarea Domnului, ci El este cel care vine în întâmpinarea noastră. Nu noi suntem cei care pregătim calea pentru a o putea parcurge, ci noi suntem cei care, așa cum spunea Sfântul Ioan Botezătorul, ne predispunem pentru a-L lăsa pe El să vină la noi, și nu pentru ca noi să ajungem la Dumnezeu.
În textul evangheliei de astăzi, luat din Evanghelia dupa Matei, ni se relatează scena nașterii lui Cristos, avand ca figură principală pe logodnicul Iosif, care o ia la sine pe Maria logodnica sa, care zămislise, deși legea iudaică îi impunea s-o repudieze. Iosif primește un semn după care va cunoaște că Îngerul Domnului este cel care i-a vorbit și că este vorba într-adevăr de o zămislire de la Duhul Sfânt: ea va naște un Fiu și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul său de păcatele lui. Faptul că o Fecioară va naște un fiu, este semnul anunțat de Isaia regelui Ahaz, în prima lectura a acestei duminici, că fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele „Emanuel”.
Îngerul descrie deja misiunea divină a lui Isus prin faptul că El va mântui pe poporul Său de păcatele lui. În acest fel își găsește explicația și numele lui Isus care tradus înseamnă „Dumnezeu ajută”. Trebuie să privim această descriere pe fundalul așteptării mesianice din vremea aceea. Toate partidele iudaice așteptau ca Mesia să îi alunge pe romani, să îi pedepsească pe păgâni și să încununeze Ierusalimul cu faimă. Cu alte cuvinte: „să așeze împărăția lui Israel” (Fap 1,6).
Vedem în Iosif un adevărat exemplu de ascultare! Un adevărat exemplu de pregătire la nașterea Celui promis! Ca şi tânăra sa logodnică Maria, s-a abandonat total în mâinile lui Dumnezeu. Prin ascultarea lor au făcut posibilă venirea în lume a Mântuitorului şi prin acesta mântuirea noastră.
Dumnezeu continuă să ne înconjoare cu semnele mântuirii grijii și iubirii sale. Următoarea poveste, scrisă de Sue Monk Kidd într-un articol din Revista Guideposts, ilustrează cum apariția unui copil în mica biserică a comunității din Melba a devenit un semn divin ce le-a adus viața și mântuirea.
În 1977, biserica din Melba era aproape să își inchidă usile pentru totdeauna. De-a lungul anilor, prezența la biserică a scăzut în mod alarmant. Unele răni și neînțelegeri au divizat și împrăștiat comunitatea. Tot ceea ce a mai rămas era un grup de câțiva oameni aflați și ei pe punctul de a renunța. Acea mână de oameni sau adunat într-o Duminică în Biserică pentru a vota dacă să continue sau să închidă biserica de tot. Întâlnirea lor a fost întreruptă de apariția unui copil, a unui copil de doar sapte ani, care dorea să participe la catehezele de Sâmbătă și la Liturghiile din Biserică.
Angela, după cum se numea copilul, s-a reîntors Duminica următoare, și în următoarea și în următoarea. Acel copil a devenit motivul pentru care Biserica din Melba a continuat să fie deschisă. Se zbăteau să continue pentru a putea educa acel spirit tânăr de la o Duminică la alta. Angela era licărirea lor de speranță. Ea era viitorul lor. Apariția copilului a salvat comunitatea de la dispariție și de la încetare a activităților. Biserica din Melba treptat treptat a început să crească și să se extindă în numărul de membri. În ceea ce îi privește, acea fetiță mică care a venit singură la biserică acum mult timp în urmă a fost trimisă de Dumnezeu.
Iubiți credincioși, în cazul nostru, biserica din Melba, se aseamana cu sufletul nostru care este atacat zilnic de ispite, încercări, ce ne despart și ne îndepărtează de Domnul. Astfel, acum în ajunul nașterii Domnului nostru Isus Cristos, să îl primim pe copilul Isus în sufletul nostru și ă îl lăsăm să ne umple sufletele cu harul și pacea nașterii sale.
Lectura din Vechiul Testament conține un semn profetic îndreptat către regele Ahaz, care era neliniștit și se cutremura cum tremură copacii pădurii înaintea vântului (Is 7,2), pentru iminentul asediu al Ierusalimului din 735 î.Cr. de către regii Siriei și a Israelului. Confuntându-se cu lipsa lui de încredere în Domnul, profetul Isaia îi spune: însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele „Emanuel” (Is 7,14). Prin semnul zămislirii și nașterii unui copil, Dumnnezeu vrea să manifeste Regelui Ahaz – care își ascunde intenția de a căuta securitate prin alianțe politice – că Yahve are sub control întregul destin si întreaga istorie umană.
Într-adevăr, Dumnezeu este cu noi și se implică în mod intim în afacerile noastre. Semnul anunțat de profetul Isaia îl invită pe Ahaz să aibă încredere doar în Domnul – în promisiunea alianței și a protecției divine. Pentru a putea fi salvat de dușmanii săi, Ahaz nu ar trebui să se bazeze pe interevnțiile politice și militare ale Asirienilor. Zămislirea și nașterea unui copil de către tânăra soție a Regelui Ahaz are menirea de a fi un puternic indiciu al prezenței Domnului și a intervenției milostive în favoarea poporului său. Regele însă nu a perceput nașterea fiului său Ezechel ca un semn al mântuirii și a grijii lui Dumnezeu pentru casa lui David. Încrezându-se mai mult în securitatea politică, Ahaz trimite aur și argint Regelui Asiriei și îi devine vasal, pregătind astfel drumul pentru o eventuală distrugere a regatului de sud.
Cea de-a doua lectură luată din Scrisoarea către Romani, ne ajută să luăm în considerare cele două aspecte primordiale ale Mântuitorului nostru: umanitatea și divinitatea sa. Sfântul Paul spune că în privința umanității sale, Isus s-a născut ca descendent al lui David însă în privința divinității sale, el s-a revelat cu mare putere ca fiind Fiul lui Dumnezeu înviat din morți. Prin taina întrupării, Fiul lui Dumnezeu a devenit una cu noi – impărtășind speranțele și fricile pe care le avem în imperfecțiunile noastre. Prin misterul pascal al patimirii, morții și învierii sale, adevărata natură a lui Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, a fost manifestată pe deplin. Într-adevăr, Crăciunul și Paștele sunt intim țesute ca denaturare a istoriei mântuirii.
Sfântul Paul, un slujitor a lui Cristos Isus și ales să vestească evanghelia lui Dumnezeu, scrie comunității creștine din Roma, urându-le: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos! Salutul lui Paul e o frumoasă rugăciune de Craciun pe care noi trebuie să o facem unii altora, celor dragi, oamenilor de pe pământ și întregii creații. În perioada acestui Crăciun și în fiecare zi a vieții noastre, trebuie să vestim, în mod zelos, asemenea Sfântului Paul, vestea cea bună despre Isus, Fiul lui Dumnezeu. Pentru a-i ura bun venit Domnului Isus în viețile nostre, trebuie să primim darul harului si a păcii Crăciunului pe care el le aduce de la Dumnezeu Tatăl. Amin
