Lc 11,29-32
Cererea unui semn
În pasajul evangheliei de astăzi, conducători evreilor i-au cerut lui Isus un semn prin care să dovedească că el este Mesia. Evrei erau caracterizați ca fiind un popor care cerea semne de la mesageri lui Dumnezeu, prin care aceștia demonstrau că sunt autentici, că într-adevăr au fost trimiși de Dumnezeu. Când aceștia i-au cerut lui Isus un semn, o dovadă că tot ceea ce susținea era adevărat, că provenea de la Dumnezeu, Cristos le-a spus că nu e nevoie de nici un semn, fiindcă el însuși este semnul lui Dumnezeu, adică persoana sa și prezența sa în mijlocul lor este însuși un semn. Isus este marele semn al iubirii și milostivirii Tatălui. El merge, călătorește pe la toți, pentru a le arăta tuturor, generoasa iubire a lui Dumnezeu Tatăl pentru ei. Isus confirmă aceasta prin numeroasele sale miracole, pe care le înfăptuiește, ca pregătire pentru cel mai mare 
semn dintre toate, pentru învierea sa din morți, după trei zile de stat în mormânt, însă nici după acest semn imens, ei tot nu au crezut. Ei au refuzat să își pună încrederea în el și în cuvintele lui. Pentru ei Isus era doar un semn oarecare, obișnuit. Ei doreau ceva spectaculos și extraordinar. Ei doreau ceva măreț și glorios. De fapt, ei erau obișnuiți să ceară semne de la Dumnezeu. Ca de exemplu, semnului lui Iona și mesajul său, mesaj pe care îl primise de la Dumnezeu pentru Niniviteni. Niniviteni au recunoscut avertismentul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a transmis prin Iona, pe care Iona l-a spus și l-a repetat în mijlocul lor. Alt semn este cel al reginei din Saba. Și ea a recunoscut înțelepciunea lui Dumnezeu prezentă în regele Solomon. Trist e faptul că conducători religioși ai evreilor, din timpul lui Isus, nu erau mulțumiți cu aceste semn, au refuzat să accepte acest semn, pe Isus Cristos însuși, care se afla chiar în fața ochilor lor. Ei deja respinsese mesajul lui Ioan Botezătorul iar acum ei îl resping pe Isus, ca fiind Mesia, unsul lui Dumnezeu. Ei l-au respins pe Isus și mesajul său ce provenea direct de la Dumnezeu Tatăl.
De multe ori putem deveni asemenea fariseilor sau chiar mai mult decât ei. Cristos vine pe cale noastră, pe drumul vieții noastre și începe să își facă simțită prezența însă noi de cele mai multe ori îl ignorăm complet. Probabil fiindcă încă nu am devenit destul de maturi în credință. Dăm dovadă de această imaturitate prin numeroasele momente în care ne îndoim, în care avem dubii, când dăm dovadă că ne lipsește generozitatea spirituală sau dorința noastră că Dumnezeu îndeplinește standardul nostru de dovadă, dovadă de care avem nevoie pentru a crede în el. Atât de des l-am pus pe Cristos să se aplece, să se de-a după modul nostru de a gândi, de a simți și de a acționa în loc să ne ridicăm la propriul său mod de a acționa, de a gândi și de a simți. Însă dacă am avea o credință matură în el atunci am fi capabili să ne trăim credința în mod activ, credință care va duce în mod automat, natural, la o schimbare radicală a inimii noastre, a atitudinii noastre dar mai ales a comportamentului nostru.
De asemenea, unora le plac, ghicitul, credințele superstițioase sau mai bine zis superstițiile, ghicitul în palmă, horoscopul și multe altele lucruri care ne ghicesc viitorul, soarta, ceea ce se va întâmpla cu noi.
Însă, uităm că Isus a făcut destulă muncă și ne-a arătat destule semne, pe drumul vieții noastre creștine, care să ne facă capabili de a vedea iubirea și milostivirea lui Dumnezeu. Una dintre aceste semne este sfânta Euharistie. Sfânta Euharistie este unul dintre cele mai mari semne ale prezenței lui Isus din noi. Papa emerit Benedict al XVI-lea în scrisoarea sa trimisă cu ocazia celui de-al 24-lea congres italian al Euharistiei a spus că: În pâinea și vinul, care în cadrul sfintei Liturghii, devin trupul și sângele Domnului, poporul creștin își poate găsi hrana și susținerea de care are nevoie în călătoria lor pe drumul spre sfințenie, spre universala vocație a tuturor celor botezați.
De asemenea, dacă am fost atinși, cu adevărat de Isus, atunci nu vom avea cum să facem din credință o rutină, nu ne vom permite să lipsim de la o sfântă Liturghie, pentru a ne putea hrăni continuu cu cuvântul lui Dumnezeu dar și pentru a-l păstra. Însă mai presus de toate, iubirea noastră pentru Domnul care este asemenea unui foc în sufletul nostru, un foc extrem de contagios. Papa Ioan Paul al II-lea a scris în scrisoarea sa apostolică Novo Millennio Inuente că Dumnezeu îi cheamă pe credincioși la un zel misionar reînnoit, acela de al proclama pe Cristos prin cuvânt și de a da mărturie cu propria viață în toate circumstanțele și situațiile, în toate contextele sociale, culturale și politice.
În încheiere să reflectăm asupra acestor cuvinte ale lui Isus, oricine mă vede pe mine, îl vede și pe Tatăl. Amin
