Introducere
Tineri la această vârstă sunt plini de speranță și au atât de multe lucruri pe care abia le așteaptă. Sărbătoarea tuturor credincioșilor răposați ne învață că speranța noastră nu este limitată doar la această viață ci este înrădăcinată în credința noastră în învierea morților.
Aplicație practică
- Noi ca discipoli ai lui Isus suntem chemați să fim oameni ai speranței.
- Vă rog să vă împărțiți în două grupuri: unul va fi numit grupul paharului pe jumătate gol și celălalt va fi numit grupul paharului plin. Și apoi vă rog să vă duceți în colțuri opuse ale bisericii.
- Grupul paharului pe jumătate gol va trebui să înșiruie o listă cu lucruri negative ce au loc în lume astăzi. Grupul paharului plin va trebui să înșiruie o listă cu lucruri pozitive ce au loc în lume astăzi.
- După cinci minute vă rog să reveniți toți în față pentru a putea împărtăși cele două liste.
- Explicație: Cu toți știm că opusul speranței este disperarea. Disperarea mereu privește doar la partea negativă a lucrurilor, în timp ce speranța recunoaște ambele părți, atât negativă cât și pozitivă, precum și adevărul și credința că cele pozitive mereu vor putea să le învingă pe cele negative.
Cateheza noastră de astăzi are ca scop și subiect principal sărbătoarea tuturor credincioșilor răposați care va avea loc peste două săptămâni, adică pe 2 noiembrie. Iar în cadrul acestei sărbători ni se reamintește tocmai acest lucru, că speranța noastră este bazată pe credința noastră în învierea celor morți.
Iar dacă tot suntem la acest aspect vă invit în continuare să trecem succint prin cele patru lucruri de pe urmă, adică moartea, judecata, cerul, iadul și purgatoriul.
Moartea
Ce este moartea?
Moartea e separarea sufletului omului de trup.
CBC 1007 – Moartea este capătul vieții pământești. Viețile noastre sunt măsurate de timp, în decursul căruia ne schimbăm, îmbătrânim și, ca la toate ființele vii de pe pământ, moartea apare ca sfârșitul normal al vieții. Acest aspect al morții conferă o urgență vieților noastre: având în minte condiția noastră muritoare, ne amintim și că nu avem decât un timp limitat pentru a ne realiza viața.
CBC 1011 – În moarte, Dumnezeu îl cheamă pe om la el însuși….
CBC 1013 – Moartea este sfârșitul peregrinării pământești a omului, al timpului de har și de îndurare pe care Dumnezeu i-l oferă pentru a-și realiza viața pământească după planul divin și pentru a-și hotărî destinul ultim. Când se va fi sfârșit „unicul drum al vieții noastre pământești, nu ne vom mai întoarce la alte vieți pământești. „E rânduit ca oamenii să moară o singură dată” (Evr 9, 27). Nu există „reincarnare” după moarte.
Judecata
Important e să nu uităm niciodată dar mai ales să nu facem confuzie asupra faptului că există două tipuri de judecăți, adică cea particulară și cea generală sau finală.
Ce este judecata particulară?
Este judecata unei persoane de către Cristos imediat după moarte: asupra gândurilor, cuvintelor, faptelor săvârșite în timpul vieții, dar mai ales asupra iubirii.
CBC 1051 – Fiecare om își primește în sufletul său nemuritor răsplata veșnică îndată după moarte, într-o judecată particulară făcută de Cristos, Judecătorul celor vii și al celor morți.
Care e sentința?
E decis destinul veșnic al sufletului nostru adică:
- Comuniunea veșnică cu Dumnezeu în ceruri; direct sau pentru o perioadă de timp în purgator.
- Sau separarea veșnică de Dumnezeu în iad.
Un exemplu în această privință ni l-a spus însuși Isus prin parabola lui Lazăr cel sărac și a bogatului (Lc 16,19-31):
Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast, iar la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube. El ar fi dorit să-și astâmpere foamea cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: «Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea». Însă Abraham i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții, iar Lazăr, cele rele; acum însă el este aici fericit, tu însă suferi. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo la noi». El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin. Dar Abraham i-a spus: «Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!» El însă a zis: «Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti». I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge»”.
Ce este judecata generală sau judecata finală?
Este acea judecată în care întreaga omenire va fi re-judecată împreună, într-un mod general.
În crezul niceean, sau crezul mare după cum îi mai spunem noi, la un moment dat rostim, s-a suit la cer; șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți; a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Apoi, câteva exemple în această privință pe care le avem tot de la Isus care a spus la un moment dat Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut (Mt 16,27).
Sau când ne-a oferit criteriile după care va avea loc această judecată finală:
Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii, căci am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine». Atunci îi vor răspunde cei drepți: «Doamne, când te-am văzut flămând și te-am hrănit, sau însetat și ți-am dat să bei? Când te-am văzut străin și te-am primit, sau gol și te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare și am venit la tine?» Iar regele le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut».
Atunci va spune celor de la stânga: «Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui! Căci am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și nu mi-ați dat să beau, am fost străin și nu m-ați primit, gol și nu m-ați îmbrăcat, bolnav și în închisoare și nu m-ați vizitat». Atunci ei îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu ți-am slujit?» Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu ați făcut unuia dintre aceștia, cei mai mici, mie nu mi-ați făcut». Și vor merge aceștia în chinul veșnic, iar cei drepți în viața cea veșnică” (Mt 25, 34-46).
Însă întrebarea pe care cu siguranță o aveți cu toți acum este, dacă tot suntem judecați fiecare în parte, de ce mai trebuie să existe și o judecată finală?
Cu toate că suntem judecați imediat după moarte, e normal și potrivit ca să existe și o judecată finală sau generală pentru ca dreptatea, milostivirea și înțelepciunea lui Dumnezeu să poată fi arătată sau dovedită, iar discipoli lui să poată fi glorificați în prezența lui.
Însuși Dumnezeu ne-a spus în această privință în cartea Înțelepciunii (5,1-5) că Atunci, cel drept va sta cu multă îndrăzneală în fața celor care l-au făcut să sufere și a celor care au disprețuit chinurile lui. Văzând, se vor tulbura cu o teamă teribilă și vor sta mirați în fața paradoxului mântuirii. Vor spune între ei, căindu-se și din cauza strâmtorării, vor murmura și vor spune: „Acesta este cel pe care l-am avut obiect de batjocură și exemplu de ocară. Noi, nepricepuții, am considerat viața lui o nebunie și sfârșitul lui, dezonorant. Cum de este numărat printre fiii lui Dumnezeu și moștenirea lui este cu cei sfinți?
De reținut…
Înainte de a merge mai departe va trebui să ținem minte faptul că:
- Planul de mântuire a lui Dumnezeu de stabilire a Împărăției sale pe pământ va ajunge la împlinire la sfârșitul timpului.
- Biserica va fi perfectă iar universul transformat în cetatea cerească, Noul Ierusalim, iar Dumnezeu va locui în mijlocul poporului său.
- Când se va întoarce Cristos, toate sufletele vor fi re-unite cu trupurile lor și toate lucrurile vor fi revelate. Adică, vom vedea cu claritate dispozițiile inimilor noastre, efectele faptelor noastre bune și rele.
Învierea Morților
În Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1052 putem citi, Noi credem că sufletele celor care mor în harul lui Cristos (…) formează Poporul lui Dumnezeu dincolo de moarte, ce va fi definitiv învinsă în ziua învierii, când aceste suflete vor fi din nou unite cu trupurile lor.
Cum adică trupul și sufletul vor fi reunite? Ce vom fi…zombi?
Trupul și sufletul se vor re-uni însă nu vom fi zombi dar mai ales nu îngeri, iar asta fiindcă oameni și îngeri sunt și mereu vor fi complet diferiți.
Trupurile celor drepți vor învia pentru a fi părtași de gloria și bucuria sufletelor lor.
De ce?
Fiindcă în viață ei au avut grijă ca trupul lor să fie cu adevărat un templu al Duhului Sfânt dar mai ales un instrument al faptelor bune bine făcute.
Ce se va întâmpla cu trupurile celor condamnați?
Și trupurile celor condamnați vor fi înviate însă pentru a se face părtași de veșnica pedeapsă a sufletului lor.
De ce?
Fiindcă când timp au fost pe pământ, trupul lor a fost un instrument al sufletului în comiterea de păcate, motiv și pentru care e drept și corect ca și trupul să fie făcut părtași la pedeapsă și nu doar sufletul.
De aceea e și atât de important să avem un respect deosebit față de trupurile celor trecuți la Domnul, prin locuri special alese de înmormântare, precum cimitirele și nu oriunde pe câmp, și nu în ultimul rând, să avem grijă ca mormintele să fie binecuvântate.
Știați că…
După înviere trupurile se vor afla într-o stare glorificată…
Cum adică trupurile vor fi într-o stare glorificată?
Adică după judecata finală, trupurile celor drepți nu vor arăta exact ca acum ci
Vor fi un pic diferit,
Ele se vor afla într-o stare de glorie asemenea celui al lui Isus de după înviere, iar un exemplu în această privință îl avem în evanghelia după Luca (20, 11-16):
Iar Maria stătea lângă mormânt, afară, și plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt și a văzut doi îngeri în haine albe, care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap și altul la picioare. Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus”. Spunând acestea, s-a întors și l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu știa că este Isus. Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: „Domnule, dacă dumneata l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus și eu îl voi lua”. Isus i-a zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreiește: „Rabbuni” – care înseamnă „Învățătorule”.
Nu vor fi constrânse din punct de vedere fizic
Un exemplu îl avem în evanghelia lui Ioan (20,19) unde putem citi: În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”
Sau un alt exemplu în aceiași evanghelie (20, 26-29): După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a răspuns și i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut”.
Și totuși, sunt și fizice adică:
Pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!” Speriați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh, dar el le-a spus: „De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele căci sunt eu însumi. Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase, cum mă vedeți pe mine că am”. Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, le-a spus: „Aveți aici ceva de mâncare?” Ei i-au dat o bucată de pește fript. Luând-o, a mâncat-o înaintea lor (Lc 24, 36-43).
Sau un alt exemplu în această privință, a realității fizice a trupului pe care îl vom avea (Lc 21, 1-14):
După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei și li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem și noi cu tine”. Au ieșit și s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Când era de acum dimineață, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: „Copii, nu aveți ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” Atunci le-a zis: „Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi”. Ei l-au aruncat și nu-l mai puteau trage, din cauza mulțimii peștilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – și s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coți – trăgând cu ei năvodul cu pești.
Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pește pus deasupra și pâine. Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!” Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniți și mâncați!” Și nici unul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine ești?” căci știau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o; la fel și peștele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morți.
Purgatoriul
Ce este purgatoriul?
Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1030, ne oferă o definiție a purgatoriului în care spune, Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului.
De reținut!
Ce trebuie să reținem noi dar mai ales să punem în practică e ceea ce ni se spune tot în același catehism la un alt număr (1032): Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericită a lui Dumnezeu.
Totuși, de ce purgatoriul?
Iar asta fiindcă păcatul are o consecință dublă:
- Păcatul grav ne privează de comuniunea cu Dumnezeu și, prin aceasta, ne face incapabili de viața veșnică, privarea de aceasta numindu-se „pedeapsa veșnică” a păcatului.
- Pe de altă parte, orice păcat, chiar venial, antrenează un atașament nesănătos față de făpturi, ce are nevoie de purificare, fie aici, pe pământ, fie după moarte, în starea numită Purgatoriu. Această purificare eliberează de ceea ce se numește „pedeapsa vremelnică” a păcatului (CBC 1472).
Un exemplu în această privință îl găsim în a doua carte a Macabeilor (12,43-45) unde putem citi că:
După ce a adunat de la fiecare, a trimis cam două mii de drahme la Ierusalim pentru jertfa pentru păcat – o faptă prea frumoasă și nobilă – cu gândul la înviere. Dacă ei nu ar fi crezut că cei căzuți vor învia, ar fi fost inutil și prostesc să se roage pentru cei morți. Dar dacă el considera că pe cei care mor cu evlavie îi așteaptă o frumoasă răsplată, gândul lui era sfânt și pios. De aceea a adus jertfă de ispășire pentru cei morți ca să fie dezlegați de păcate.
Cum putem ajuta sufletele din purgator?
Le putem ajuta prin multe moduri, adică prin:
- Oferirea de sfinte Liturghii pentru sufletele celor dragi care au plecat dintre noi. Acesta este cel mai mare mod prin care îi putem ajuta, prin plata uneia sau a mai multor sfinte Liturghii iar asta fiindcă Sfânta Liturghie, fiind jertfa lui Isus oferită Tatălui, este cea mai mare formă de rugăciune.
- Diverse rugăciuni pentru sufletele din purgator.
- post, abstinență, pelerinaje spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, aplicate pentru iertarea păcatelor celor din purgator.
- Dobândirea indulgențelor pentru sufletele celor din purgator în această săptămână (1-8 noiembrie).
Pe scurt…
- Dacă omul se află în stare de har sfințitor în momentul morții atunci are cerul asigurat.
- Însă mai toți rămânem cu pedeapsa temporară datorată păcatelor, pedepse care trebuie duse la împlinire.
- Prin purificarea, curățarea noastră de imperfecțiuni Dumnezeu ne dă dovadă nu doar de dreptatea sa ci și de milostivirea sa. Astfel, nimeni, oricât de bun ar fi fost pe pământ nu merită cerul însă Dumnezeu, cu toate că suntem imperfecți, el tot ne lasă să intrăm. Însă o dată ce am fost curățați noi ne vom și simți vrednici.
- Pentru majoritatea dintre noi, ar fi imposibil să fim fericiți pe deplin în cer fără a trece prin purgator, fiindcă ne-ar fi rușine să stăm în prezența lui Dumnezeu cu imperfecțiunile noastre.
- Sufletele suferă de lipsa de durere cel mai probabil din cauza sensului durerii. De aceea ar trebui să simțim dorința de a repara daunele făcute de păcat înainte să murim. Iar asta poate fi făcut prin fapte de milostivire precum, caritatea, rugăciunea, sacramentele, mortificarea, și indulgențele.
Însă ce sunt aceste indulgențe?
Indulgențele sunt o iertare a pedepsei temporale datorată păcatului deja iertat. Și sunt de două tipuri:
- Indulgențe parțiale – iertarea unei părți a pedepsei.
- Indulgențe plenare – iertare a tuturor pedepselor.
Știți că!
Indulgențele pot fi obținute atât pentru noi înșine cât și pentru alți, adică sufletele din purgator.
Cum putem obține aceste indulgențe?
Cu ocazia sărbătorii pomenirea tuturor credincioșilor răposați, din 2 noiembrieputem dobândi indulgență plenară dacă:
- Vizităm o biserică sau oratoriu sau dacă ne rugăm Crezul și un Tatăl Nostru.
- Ne rugăm după intenția sfântului părinte papa.
- Primim sfânta Împărtășanie în maxim o săptămână înainte sau după această sărbătoare.
- Primim sacramentul reconcilierii în maxim o săptămână înainte sau după această sărbătoare.
- Ne aflăm în har sfințitor, adică să nu avem nici un atașament sau dorință pentru păcat de nici un fel.
De asemenea putem dobândi indulgență plenară pentru sufletele din purgator în fiecare zi de la 1 până la ziua de 8 noiembrie prin:
- Vizitarea unui cimitir sau rugăciuni pentru credincioși răposați.
- Rostim acolo Crezul și un Tatăl Nostru după intenția sfântului părinte papa.
- Primim sfânta Împărtășanie în maxim o săptămână înainte sau după această sărbătoare.
- Primim sacramentul reconcilierii în maxim o săptămână înainte sau după această sărbătoare.
Ne aflăm în har sfințitor, adică să nu avem nici un atașament sau dorință pentru păcat de nici un fel.
Iadul
Ce este iadul?
Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1033 ne dă o definire mai explicită a iadului, și ne spune că, Nu putem fi împreună cu Dumnezeu decât dacă alegem în mod liber să-l iubim. Dar nu-l putem iubi pe Dumnezeu dacă păcătuim grav împotriva lui, împotriva aproapelui sau a noastră înșine…A muri în păcat de moarte fără a se fi căit și fără a primi iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu înseamnă a rămâne despărțit de El pentru totdeauna prin propria alegere liberă. Și această stare de autoexcludere definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții săi este desemnată de cuvântul „iad”.
Isus vorbește deseori despre „gheena” în care „focul nu se stinge”, pregătită celor ce refuză până la sfârșitul vieții lor să creadă și să se convertească, și unde își pot pierde și sufletul, și trupul. Isus vestește cu gravitate că El îi „va trimite pe îngerii săi, care îi vor aduna pe toți cei ce săvârșesc fărădelegea, (…) și-i vor arunca în cuptorul aprins” (Mt 13, 41-42) și că El îi va osândi: „Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic!” (Mt 25, 41) (CBC 1034).
Însă care sunt „durerile iadului”?
Ei bine, sufletele celor condamnați au parte de două tipuri de suferințe:
- „Durerea pierderii” care este o privare de vederea fericită a lui Dumnezeu.
- „Durerea simțurilor” care sunt chinuri aplicate sufletului, trupului după învierea sa.
De reținut!
Sufletele în iad nu mai au credință. Însă ei tot mai cred în adevărurile revelate de Dumnezeu, însă nu datorită credinței ci fiindcă nu au cum să scape de ceea ce e evident.
Dreptate sau milostivire?
Important e să nu sărim imediat la acuzații împotriva lui Dumnezeu fiindcă pedeapsa veșnică nu e contrară milostivirii lui Dumnezeu. De ce? Pentru că milostivirea necesită dorința de cere a iertării.
Dreptatea lui Dumnezeu cere ca el să îi pedepsească pe cei care l-au respins și au refuzat în mod deliberat să se întoarcă la el. Iar această separare de Dumnezeu este veșnică. Odată ajunși acolo nu vom mai avea cum să ne căim ori o facem degeaba.
De reținut!
În timp ce cei fericiți au parte de bucuria veșnică a iubirii și fericirii, cei din iar vor suferii ura și nefericirea veșnică.
Cu satana și demoni lui, precum și cu celelalte suflete pierdute, cei din iad vor fi capabili doar să își exprime ura și disperarea pentru că au întors spatele lui Dumnezeu.
Sfânta Faustina despre iad
Sfânta Faustina Kovalska, în vestitul ei jurnal ne-a oferit mai multe pedepse de care vor avea parte cei care vor ajunge în iad, și anume:
Unu: Tortura iadului care e pierderea lui Dumnezeu
Doi: continua remușcare de conștiință
Trei: cunoașterea faptului că acea condiție nu se va schimba niciodată.
Patru: suferință teribilă. Un foc spiritual care îți penetrează întregul suflet fără a-l distruge.
Cinci: întunericul perpetuu și teribilul miros sufocant. Și totuși, în ciuda întunericului, diavoli și condamnați își pot vedea reciproc propriile răutăți.
Șase: compania constantă a Satanei.
Suferințe de nedescris: există torturi speciale destinate fiecărui suflet în parte. Există chinuri ale simțurilor. Fiecare suflet are parte de suferințe teribile și imposibil de descris ce sunt legate de modul în care au păcătuit. Și spunea sfânta Faustina că aș fi murit dacă Dumnezeu nu m-ar fi ajutat.
Nimeni nu poate spune că nu există iad: spuneți celor păcătoși că vor fi chinuiți pentru toată veșnicia, în acele moduri în care a păcătuit. Scriu acestea la porunca lui Dumnezeu, pentru ca nici un suflet să nu poată găsi scuza spunând că nu există iad, sau că nimeni nu a fost vreodată acolo, și ca nimeni să nu poată spună cum e acolo….cât de teribil suferă sufletele!
De atunci, mă rog tot mai mult pentru convertirea păcătoșilor. Am început să implor și mai mult ca milostivirea lui Dumnezeu să se reverse asupra lor. O, Isuse al meu, prefer să fiu în agonie până la sfârșitul timpului și să am parte de cele mai mari suferințe, decât să te mai supăr cu vreun păcat. (Jurnalul Faustinei Kovalska, 741)
Alte păreri:
„Tot ce trebuie să știe orice creștin despre iad”:
Și cea a episcopului Barron
Cerul
Ce este cerul sau raiul?
În Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1023, ni se prezintă o definiție a ceea ce este raiul, adică, Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu și care sunt complet purificați trăiesc pentru totdeauna cu Cristos. Ei sunt pentru totdeauna asemănători lui Dumnezeu, pentru că îl văd „așa cum este” (1 In 3, 2), față în față.
Ce înseamnă față în față?
Înseamnă vederea fericită a lui Dumnezeu. Adică cei care au murit într-o stare de har și au fost curățați de orice, fie în această viață fie în purgator, vor trăi veșnic în compania lui Dumnezeu.
Cerul este un loc al fericirii perfecte și veșnice în care persoana este făcută părtașă la viața și iubirea Preasfintei Treimi.
Alte păreri:
Diverse persoane răspund la întrebarea, Cum va fi în rai!:
Fericiți din cer se bucură de compania lui Cristos, a Mariei, a tuturor îngerilor și sfinților, și a prietenilor și a familiei, a celor care i-au cunoscut pe pământ și ca au dobândit și ei răsplata vieții veșnice.
În rai nu va mai exista durere sau suferință. Doar bucurie deplină, egală pentru toți și pentru toată veșnicia.
Cum va fi?
Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el (1 Cor 2,9).
Și vom încheia recitând împreună Actul de speranță:
Doamne, Dumnezeul meu, sper cu încredere deplină că-mi vei dărui, din bunătatea ta și prin meritele lui Isus Cristos, iertarea păcatelor, harul tău și fericirea veșnică, fiindcă tu mi-ai făgăduit acestea și ești nesfârșit de credincios făgăduințelor tale. Amin.
Mulțumesc pentru atenție și răbdare!
O seară frumoasă tuturor!
