Cristos, Regele Universului (A)

Ez 34,11-12.15-17
1Cor 15,20-26.28
Mt 25,31-46

Sfântul Martin de Tours a fost un soldat roman și un creștin. Într-o zi geroasă de iarnă, pe când intra în cetate, un cerșetor l-a oprit și i-a cerut ajutorul, de pomană. Martin nu avea nici un ban la el, însă cerșetorul devenise deja albastru și tremura din toate încheieturile de frig, așa că Martin i-a dat ceea ce avea. El și-a dat jos haina sa de soldat, a tăiat-o în două cu sabia iar jumătate din ea a dat-o cerșetorului. În acea noapte a avut un vis. În acel vis el a văzut un loc ceresc cu mulți îngeri iar Isus se afla în mijlocul lor. Isus avea pe el jumătatea aceea de haină pe care el o dăduse cerșetorului. Unul dintre îngeri i-a spus, Stăpâne, de ce porți acea haină veche și bătătorită? Cine ți-a dat-o? Iar Isus a spus cu blândețe, Slujitorul meu Martin mi-a oferit-o.

Doar în momentul în care vom învăța generozitatea fără limite și fără calcule, prin ajutorarea celorlalți, în cele mai mici lucruri, abia atunci vom cunoaște și noi bucuria de a-l fi ajutat pe Isus însuși.

Astăzi încheiem anul liturgic cu sărbătoarea lui Cristos regele Universului. Deși Cristos mereu a fost recunoscut de către Biserica Catolică ca regele regilor, sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului nu a primit recunoaștere oficială decât la instituirea ei în anul 1925 de către papa Pius al XI-lea. La început a fost celebrată în luna octombrie însă după Conciliul al II-lea din Vatican sărbătoarea a fost mutată în ultima Duminică a anului liturgic calendaristic. Schimbarea a fost făcută pentru a sublinia faptul că Cristos va revela omenirii plinătatea gloriei sale ca singurul rege la sfârșitul timpurilor.

Ce înseamnă, sau ce vrea să reprezinte Isus ca rege? Evanghelia din această duminică ne oferă o imagine la ceea ce să ne așteptăm de la Cristos ca rege.

În primul rând că el judecă. Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre judecata finală, de momentul în care Cristos ne va separa în funcție de faptele noastre. Un lucru e clar, că va fi o judecată pentru toți la sfârșitul timpurilor. Dumnezeu nu ne va cere socoteală de cunoștințele noastre sau de câte diplome am obținut, de faima sau de influența noastră, de sănătatea și bunurile noastre, de numărul de rugăciuni pe care le-am recitat și de cât de bine am păstrat normele exterioare ci de gesturile concrete de caritate, de iubire față de frați și surorile noastre nevoiașe. Sper că, cu toți vom fi în regulă și că ne vom regăsi pe partea dreaptă fiindcă orice am făcut fraților noștri nevoiași, i-am făcut și lui Cristos. Nimeni nu va scăpa de judecata finală a regelui care știe totul despre noi.

Am dat zilele acestea de o poveste despre un prolific autor care murise. Crezând că va fi judecat în conformitate de ceea ce a făcut aici pe pământ, a luat cu sine la poarta sfântului Petru, un braț mare cu cărțile pe care le scrisese aici pe pământ.

Chiar în fața ei se afla o altă persoană care și ea purta cu sine un braț mare de cărți. Autoarea, dorind să pornească o conversație, i-a spus celei din fața ei, Doamnă, văd că și tu ești o autoare ca și mine? Iar acea persoană i-a răspuns, Nu doamnă, eu nu știu să scriu și să citesc.

Atunci autoarea i-a spus că Atunci cum de ai atât de multe cărți? Eu mi-am adus cărțile fiindcă acestea sunt cele pe care le-am scris pe pământ și sper ca ele să compenseze plata de intrare în ceruri.

Iar sărăcuța care nu știa cum să citească și să scrie a spus, A, bine de tine doamnă. Tu știi să scrii și să citești. Eu, nu știu să scriu și să citesc. Eu doar am avut grijă de copii iar copii sunt viața mea, copii mei, copii of copii mei, copii vecinilor mei, copii celor din cartier, copii de aici, de acolo de dincolo. Am avut grijă de toți.

Atunci ce sunt acele cărți pe care le cari cu tine? a întrebat autoarea. Iar femeia fără carte a spus, Acestea sunt cărțile care conțin numele tuturor oamenilor pe care i-am slujit pe pământ. Mi s-a spus că vor fi importante în ceruri.

Iar autoarea și-a aplecat capul și și-a spus sieși însăși, O Dumnezeul meu, am scris cărțile greșite.

 În al doilea dând că el recompensează. Dumnezeu este drept. El nu uită, nici măcar cele mai mici fapte de bunătate pe care le-a făcut fiecare dintre noi. El îi va răsplăti pe cei care se uită pe ei înșiși și care îi ajută pe ceilalți, pe cei aflați în nevoie fiindcă Isus se identifică pe el însuși cu ceilalți oameni.

Acesta este minunatul ideal creștin pe care îl avem în fața noastră, de a-l vedea pe Isus în persoana aproapelui nostru. Isus este persoana care se află lângă mine, Isus este persoana care se află în spatele meu, în fața mea, în persoana cu care trăiesc. Cu care lucrez și pentru care lucrez. O persoană din istoria recentă care a trăit aceasta este sfânta Maică Tereza de Calculat, și făcea parte din meditația ei de zi cu zi, mai ales atunci când se afla într-un spital din anul 1983.

Isus este cel înfometat ce trebuie hrănit. Isus este cel însetat ce trebuie săturat. Isus este cel gol ce trebuie îmbrăcat. Isus este cel fără casă ce trebuie adăpostit. Isus este cel bolnav ce trebuie vindecat. Isus este cel singuratic ce trebuie iubit. Isus este cel nedorit ce trebuie dorit. Isus este leprosul ale cărui răni trebuie curățate. Isus este cerșetorul căruia trebuie să îi dăm un zâmbet. Isus este bețivul ce trebuie ascultat. Isus este cel bolnav mintal ce trebuie protejat. Isus este cel mic ce trebuie îmbrățișat. Isus este cel orb ce trebuie ghidat. Isus este cel naiv în locul căruia trebuie să vorbești. Isus este cel șchiop alături de care trebuie să mergi. Isus este dependentul de droguri cu care trebuie să te împrietenești. Isus este prostituata care trebuie ferită de pericol și cu care să te împrietenești. Isus este prizonierul care trebuie vizitat. Isus este cel bolnav care trebuie slujit.

În al treilea rând că el pedepsește. Din nou spun că Dumnezeu este drept. El ne-a permis nouă să fim în slujba celorlalți. El ne-a binecuvântat să fim capabili de a împărtăși cu ceilalți. Nu ne lipsesc oportunitățile de a-i ajuta pe ceilalți, după cum ne-a spus și Isus: Cei săraci mereu vor fi cu voi. El se identifică pe sine însuși cu cei nevoiași. De aceea Tobit l-a sfătuit pe fiul său Tobias dar și pe noi cu aceste cuvinte: Iar celor care săvârșesc dreptatea dă-le pomană din bunurile tale și ochiul tău să nu ezite când dai de pomană! Nu-ți întoarce fața de la niciun sărac și nici fața lui Dumnezeu nu se va întoarce de la tine! După cum ai, după mulțimea bunurilor, dă de pomană: dacă ai puțin, după puținul acela nu te teme să dai de pomană! Căci îți vei aduna o frumoasă comoară pentru ziua strâmtorării. Căci pomana te scapă de la moarte și nu te lasă să intri în întuneric. Pomana este un dar bun pentru cei care o fac în fața Celui Preaînalt (Tob. 4,7-11).

În încheiere să ne oprim pentru un moment, să reflectăm asupra unor cuvinte pe care le-a spus un mare jucător de baseball, conform unuia dintre biografi săi. Acest biograf povestea la un moment dat că el întotdeauna îl vedea pe acest jucător vorbind cu câte un băiețel în parcare după fiecare joc pe care îl ținea în acel oraș. Așa că l-a întrebat la un moment dat: De ce îți rezervi mereu timp pentru a vorbi cu acei băieți?

 Jucătorul a răspuns că: Vorbitul cu ei necesită un efort atât de mic din partea mea însă înseamnă atât de mult pentru ei. Micile noastre fapte de bunătate față de cei de lângă noi înseamnă atât de mult pentru Dumnezeu.

Practicați bunătatea întâmplătoare și faptele de frumusețe lipsite de sens. Amin