Sâmbătă din săptămâna a 34-a de peste an

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Sâmbătă din săptămâna a 34-a de peste an

Ss. Teodora, călug.; Iacob, pr.

Culoare:    verde
Psaltire
:    II

Liturghie la alegere,
prefaţă comună

Ap 22,1-7
Ps 94
Lc 21,34-36

LECTURA I

Nu va mai fi noapte acolo, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina

Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 22,1-7
Îngerul mi-a arătat mie, Ioan, un râu cu apa vieţii, strălucitor ca cristalul, care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al mielului. 2 În mijlocul pieţei cetăţii, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, care aduce douăsprezece roade: în fiecare lună îşi dădea rodul său, iar frunzele copacului erau pentru vindecarea neamurilor. 3 Şi nu va mai fi niciun blestem. Tronul lui Dumnezeu şi al mielului va fi în cetate şi servitorii săi îi vor aduce cult. 4 Ei vor vedea faţa lui, iar numele său va fi pe frunţile lor. 5 Nu va mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor. 6 Şi mi-a zis: “Acestea sunt cuvinte adevărate şi vrednice de crezare, iar Domnul Dumnezeul duhurilor profeţilor l-a trimis pe îngerul său ca să le arate slujitorilor săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. 7 Şi, iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele profeţiei cărţii acesteia!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 94(95),1-2.3-5.6-7 (R.: 1Cor 16,22b; Ap 22,20b)
R.: Marana tha! Vino, Doamne Isuse!

1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim! R.

3 Căci mare Dumnezeu este Domnul
şi mare împărat peste toţi zeii;
4 în mâna lui sunt adâncurile pământului
şi ale lui sunt înălţimile munţilor;
5 a lui este marea, căci el a făcut-o,
şi mâinile lui au plăsmuit uscatul. R.

6 Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7 căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                     Lc 21,36ac

(Aleluia) Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului! (Aleluia)

EVANGHELIA

Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să puteţi să fiţi în
stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,34-36
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, 35 ca un laţ! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. 36 Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă, ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!”

Cuvântul Domnului

Sâmbătă din săptămâna a 34-a de peste an – 2

Lc 21,34-36

Îndemn la a fi vigilent

Am tot zis dar am sa o zic din nou fiindcă se potrivește de minune la ceea ce ne-a spus Isus în textul evangheliei de astăzi, adică mereu să fii pregătit. Există o asociație, Scout care are ca deviză această expresie, și se antrenează pentru a fi mereu pregătiți în orice situație, precum cazurile de accident sau o persoană cu nevoi speciale.

Anul liturgic bisericesc a ajuns la final, iar noul an va începe o dată cu ziua de mâine, cu prima Duminică din Advent. Însă vom observa că lecturile de la sfintele liturghii din această săptămână ne-au vorbit și au indicat spre sfârșitul timpurilor, spre sfârșitul lumii. De exemplu, textul evangheliei de astăzi în care îl vom auzi pe Isus spunându-ne să fim vigilenți mereu dar nu oricum, ci în rugăciune.

Această afirmație a lui Isus, de a fi vigilenți, înseamnă foarte multe alte lucruri. Ar putea fi, să profiți de oportunitatea ce îți bate la ușă, să nu irosești timpul aiurea, să te pregătești pentru propria moarte și pentru cea de-a doua venire a lui Cristos precum și pentru împlinirea stabilirii împărăției lui Dumnezeu.

Însă care sunt aceste lucruri asupra cărora trebuie să fim vigilenți mereu și pentru care să ne rugăm? În primul rând, ar trebui să fim vigilenți împotriva duhului rău și a ispitelor lui. Iar asta fiindcă duhul cel rău este extrem de real și prezent în viața noastră de zi cu zi. El este în jurul nostru. El mereu va găsi căi asupra modului în care să ne distrugă, cum să ne atace mai ales în relația noastră cu Dumnezeu. El ne atacă atunci când suntem triști, când ne simțim cel mai rău, când avem parte de încercări și dificultăți în viață. El vine la noi nu printr-o cădere subită în păcat sau la o scară largă ci prin rutina și prin ispitele nedramatice din viața de zi cu zi. El aruncă sămânța dubiului și a confuziei astfel încât noi să nu mai fim capabili să cunoaștem adevărul despre Dumnezeu și despre împărăția sa. Însă noi putem învinge răul prin vigilența noastră, prin discernământ, fidelitate, răbdare, control de sine, determinare și credință.

În al doilea rând, să fim vigilenți în ceea ce privește propria noastră moarte. Iar asta fiindcă nu există nimic sigur în această lume decât propria noastră moarte. Cu toți vom experimenta moartea. Moartea este destinul nostru comun. Pe de altă parte nu există nimic mai nesigur în această lume decât moartea însăși în sensul că nimeni nu cunoaște ziua sau timpul în care va muri. Moartea este asemenea unui hoț ce vine pe ne-așteptate în noapte și atât de subit. De exemplu, în momentul actual, râdem glumim cu cineva și în minutul următor suferă un atac de cord și cade la pământ mort. Cu alte cuvinte, sfatul lui Isus este că noi trebuie să fim pregătiți mereu.

În al treilea rând, va trebui să fim vigilenți în ceea ce privește cea de-a doua venire a lui Cristos. În acea zi cu toți vom da socoteală de propria noastră viață. Tot ceea ce sper e ca acea zi finală să nu ne prindă ne-pregătiți. Să fim conștienți că trebuie să ne reîntoarcem la ceea ce Dumnezeu ne-a dat în dar însă cu roadele sale. Să ne petrecem acest timp limitat cu înțelepciune în slujirea lui Dumnezeu. Să urmăm sfatul lui Isus din evanghelia de astăzi, adică Aveți grijă de voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate (v.34).

De aceea vă invit, acum la final de an liturgic să ne întrebăm, Există vreo ceva în viața mea, care nu se află în conformitate cu condițiile mele de copil al lui Dumnezeu? Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?