Fap 2,1-11;
Gal 5,16-25;
In 15,26-27;16,12-15
Am citi zilele acestea, într-o revistă, o poveste despre un copil care fusese captivat de vederea unui bătrân care se tot uita la o cisternă veche cu o privire extrem de rugătoare. Intrigat de ceea ce vedea, de modul în care se uita bătrânul la acea cisternă, băiatul sa apropiat de marginea cisternei și a încercat să privească în ea. Bătrânul l-a ținut cu mâinile făcute căuș și l-a ridicat pentru a se uita în cisternă.
Știi cine locuiește acolo? l-a întrebat bătrânul. Băiatul înspăimântat și-a scuturat capul că nu. Dumnezeu locuiește acolo. Privește! Însă băiatul nu vedea nimic altceva decât propria sa reflexie în acea apă stătută. Însă acesta sunt eu, a spus băiatul. Corect, a răspuns bătrânul. Acum știi unde locuiește Dumnezeu.
Acum zece zile am celebrat înălțarea la ceruri a Domnului nostru Isus Cristos. Însă astăzi noi celebrăm coborârea Duhului Sfânt asupra bisericii primare sau mai bine zis asupra celor care au crezut în Domnul înviat. Astăzi, atingem cel mai înalt punct al celebrării noastre pascale, astăzi celebrăm coborârea Duhului Sfânt, sau Rusaliile; Rusaliile însemnând și cincizeci de zile după înviere. Această sărbătoare este cea care încheie cele cincizeci de zile sfinte și marchează preamărirea lui Isus și trimiterea Duhului Sfânt. Tot aceasta a fost și sărbătoarea în care poporul evreu celebra primirea legii pe muntele Sinai. Pe muntele Sinai, triburile lui Israel au încheiat alianța cu Dumnezeu dar și unul cu altul devenind astfel poporul ales al lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat cele zece porunci ca ghid după care să arate modul în care trebuie să fie un popor, fiindcă a fi poporul ales al lui Dumnezeu înseamnă totodată și a te referi la Dumnezeu dar și unul la altul precum Dumnezeu însuși este cel care i-a adus împreună și nu în modul în care credem noi acum. Cartea proverbelor spune la un moment dat că, este o cale ce pare dreaptă înaintea omului, dar la sfârșitul ei sunt căile morții. (Prov 14,12). Începutul înțelepciunii, începutul adevăratei religii, prin urmare, are loc în momentul în care realizăm, conștientizăm că, ca oameni, noi suntem limitați, prin urmare îi cerem lui Dumnezeu să ne arate cum trebuie să fie poporul lui Dumnezeu la care ne-a creat să fim.
În timpul rusaliilor, oameni se reunesc și se adună ca o singură familie universală. Această familie universală cuprinde toate națiunile și rasele și se numește Biserică. Cuvântul catolic înseamnă universal. Astfel, rusaliile nu este doar sărbătoarea care ne amintește de coborârea Duhului Sfânt în cea de cincizeci-a zi de după înviere, ci mai este numită și ziua de naștere a Bisericii. Fiindcă Duhul este cel care dă putere Bisericii și tuturor celor botezați ca și creștini. Duhul pe care Isus la dat ca dar veșnic apostolilor este același duh care lucrează în Biserică și în ziua de astăzi. Prin urmare, astăzi este ocazia potrivită de a ne rededica pe noi înșine în a fi membri activi și credincioși al acestei familii a lui Dumnezeu pe care noi o numim Biserică.
Rusaliile nu este numai comemorarea coborârii Duhului Sfânt asupra apostolilor și asupra preasfintei fecioare Maria ci este și o trimitere în misiune. După ce a suflat asupra lor, Isus le-a spus Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veți ține vor fi ținute. Această misiune a apostolilor este o reflexie a propriei misiunii a lui Cristos, adică de iertare a păcatelor. Cristos a venit în lume pentru iertarea păcatelor noastre de aceea, în același fel, apostoli săi au primit sarcina de a face la fel.
Rusaliile ține și de slujire. În prima sa scrisoare către Corinteni, sfântul apostol Paul spunea că Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Rusaliile constă în slujirea lui Dumnezeu. Nu constă doar în a vinde tot ceea ce avem și să îl împărțim săracilor ci să facem și ceea ce a făcut sfântul Francisc de Assisi, adică de a merge și de a predica vestea cea bună, timp în care să trăim din cerșirea mâncării dar și multe alte exemple ale altor mari sfinți.
Rusaliile ține și de curaj. Duhul dă creștinilor puterea și curajul de a fi martorii lui Cristos în lume și de a proclama vestea cea bună a mântuirii. Asta e ceea ce s-a întâmplat bisericii primare, ceea ce ei au făcut după ce l-au primit pe Duhul Sfânt, au ieșit din acea cameră și au început să predice…vorbind în limbi străine, după cum am auzit în prima lectură de la această sfântă Liturghie. Ei au proclamat cu mult curaj că Isus Cristos este Domnul, mai ales pentru faptul că erau influențați de Duhul Sfânt. Plasarea rusaliilor în timpul nostru, cel prezent, are exact aceeași semnificație însă cu expresii diferite.
Sfântul papă Ioan Paul al II-lea le-a spus tinerilor Scoției în 1982, Nu există nici un loc în viețile voastre pentru apatie și indiferență față de lumea din jurul vostru. Cristos se bazează pe voi, pentru ca efectele Duhului său Sfânt să radieze din voi celorlalți și astfel să poate pătrunde toate aspectele, toate sectoarele vieții publice și private.
Însă, episcopul Fulton Sheen a spus la un moment dat despre biserică că cu toate că suntem poporul ales al lui Dumnezeu, adesea ne comportăm ca poporul înghețat al lui Dumnezeu. Cu adevărat poporul înghețat al lui Dumnezeu, înghețat în rugăciunea vieții noastre, în modul în care ne referim unul la altul, înghețat în modul în care celebrăm credința noastră. Nu părem să fim fericiți în casa lui Dumnezeu; suntem mereu într-o grabă de a trece mai repede peste și de a încheia și aceasta pe cât de repede e cu putință. Astăzi este o zi măreață, în care îi putem cere Duhului Sfânt să reaprindă în noi duhul noii vieții și entuziasmul, focul iubirii lui Dumnezeu.
În încheiere să nu uităm să ne amintim de mandatul nostru creștin primit în timpul primelor rusalii, acela de a fi curajoși precum Cristos și de a fi dedicați în ai sluji pe toți fără nici o condiție, indiferent de cine este el sau ea. Motivul? Fiindcă aceasta este misiunea noastră în lume. Amin.
