Mt 21,28-32
Parabola celor doi fii
Samuel Taylor Coleridge, în Discuții la Masa, a rostit următoarea afirmație impresionantă, Dacă un bărbat nu se ridică să fie un înger, atunci el se scufundă pentru a fi un diavol.
Această afirmație este cu adevărat foarte interesantă și merită cântărită fiindcă ne reamintește că noi ne aflăm într-o continuă schimbare care e fie spre bine fie spre rău. Iar textul evangheliei de astăzi este un astfel de exemplu. Această parabolă este asemănătoare cu cea a fiului risipitor. Ambele parabole implică doi fii. Fiul cel mai mare care a spus că el este dispus să meargă dar care mai târziu nu s-a dus este un simbol al autorităților iudaice care vorbesc atât de mult despre iubirea lor de Dumnezeu prin urmarea cu strictețe a legii lui Moise. Ei își încep viața bine însă o termină tragic fiindcă pe parcursul ei, nu mai reușesc să dobândească sau să mențină acel spirit de iubire și de compasiune.
Fiul cel tânăr însă îi reprezintă pe cei care sunt considerați păcătoși în societatea iudaică mai ales cei evidenți, precum vameși, prostituatele care își încep viața rău însă ajung să o termine bine.
Ambele parabole sunt simbolice. Asta înseamnă că cei doi fii ne afișează două tipuri de oameni și ne întreabă cu care ne asemănăm. Suntem noi asemenea celui de-al doilea fiu care se duce mai aproape de Dumnezeu în viața proprie sau suntem asemenea primului fiu care a alunecat departe de Dumnezeu în viața noastră?
Această parabolă a celor doi fii descrie și cele două răspunsuri ale noastre date voinței lui Dumnezeu. Când îndeplinim voința lui Dumnezeu, atunci vom deveni sfinți și drepți. Aceasta e manifestată prin acceptarea slujirii lui Isus. Acceptarea slujirii lui Isus e mai mult decât acceptarea căii care e urmarea legii (Ion 24,13; Prov 8,20). Asta înseamnă să spui „da” lui Dumnezeu mereu. Sunt momente în care cu siguranță suntem ispitiți, dacă nu chiar o și facem, când spunem nu lui Dumnezeu, însă să nu uităm că îl putem schimba apoi. De asemenea mai putem admite că am greșit și apoi să ne schimbăm cursul vieții. După cum a spus și John Henry Newman, A trăi înseamnă a schimba. A fi perfect înseamnă să schimbi cât mai des.
De aceea, trebuie să cunoaștem voința lui Dumnezeu în viețile noastre. Ce dorește oare Dumnezeu ca noi să facem? Indiferent de care e, să nu uităm că noi trebuie să o facem. Asemenea următoarei povestioare pe care am citit-o la sfântul Ignațiu de Loyola. Sfântul Ignațiu de Loyola îi spusese într-o zi părintelui Lainz, Să presupunem că Dumnezeu te lasă să alegi, ori te duci în ceruri acum ori mai stai pe pământ cu șansa de a face ceva spre mai marea sa glorie. Ce ai alege? M-aș duce cu siguranță acum în ceruri, a răspuns părintele Lainz. Ei bine, a spus sfântul, Eu unul aș dori să rămân pe pământ, să fac voința lui Dumnezeu. Cât de mântuirea sufletului meu, sunt sigur că Dumnezeu se va ocupa de asta. Nu cred că va lăsa pe cineva să piară, care din dragoste pentru el, și-a amânat plecarea spre rai.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următorului proverb arab, Dacă dorești să nu asculți de Dumnezeu, caută un loc unde nu te poate vedea. Amin
