Duminica 4 din Advent (B)

2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16
Rom 16,25-27
Lc 1,26-38

Astăzi, ne aflăm în cea de-a patra Duminică din timpul adventului. Iar mâine, ba chiar diseară ne vom aduna împreună pentru a celebra venirea luminii lui Dumnezeu în lume, în ziua de Crăciun, de 25 decembrie, de Nașterea Domnului. De crăciun noi celebrăm venirea în lume a lui Isus. Probabil că atunci, mai mult ca niciodată vom simți apropierea lui Dumnezeu față de noi din moment ce ne va fi foarte ușor să ne deschidem inimile lui. Prin urmare, textul evangheliei de astăzi, ne-o prezintă pe fecioara Maria în primul crăciun. Credința de care a dat dovadă în timpul buneivestiri, a vizitei îngerului este cea care ne ajută să ne pregătim cum se cuvine pentru nașterea Domnului.

În continuare ne vom îndrepta atenția asupra conversației dintre Maria și îngerul Gabriel. Și vom observa patru gesturi, patru acțiuni mari și importante la Maria.

În primul rând, Maria ascultă. Îngerul vestește că Mesia se va naște din ea iar ea ascultă. Măreția ei vine și din ascultarea ei plină de credință. Maria ascultă, apoi cere lămuriri și într-un final acceptă să fie slujitoarea Domnului.

Rugăciunea, este o ascultare. Noi putem pune întrebări însă răspunsurile vor veni prin ascultare. Iar aceasta nu are loc numai în cazul lui Dumnezeu, această trebuință de a avea o atitudine de ascultare. Dacă întâmpinăm dificultăți cu membri familiei noastre, adesea apar fiindcă nu știm cum să ascultăm. Suntem gata, pregătiți cu răspunsul însă fără a înțelege întrebarea.

În al doilea rând Maria acceptă. Maria este profund tulburată încă de la salutul inițial al îngerului. Însă îngerul Gabriel o liniștește că totul va fi bine. Nu-ți fie teamă…Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu.  Aceste cuvinte au ajutat-o pe Maria ca într-un final să își întoarcă emoțiile negative spre un cuvânt umil de acceptare.

Cuvântul cel mai important dintre aceste cuvinte ale îngerului de liniștire este cuvântul umbrită. Cuvântul este folosit de foarte puține ori în Biblie, extrem de rar. În Vechiul Testament, de exemplu, îl întâlnim în cartea exodului, unde putem citi că în momentul în care cortul a fost umbrit, prezența Domnului l-a și umplut. În acest caz, textul face referință la arca alianței care era păstrată în acel cort, iar Domnul Dumnezeu l-a umbrit sau la acoperit.

Alegerea evanghelistului Luca de a alege acest cuvânt nu este una accidentală ci are simboluri profunde. El compară trupul fecioarei Maria cu acel cort în care era ținută arca alianței. El compară pântecul Mariei, în care Isus a stat timp de nouă luni, cu arca alianței în care se aflau tablele de piatră cu cele 10 porunci. Astfel în momentul în care puterea lui Dumnezeu a umbrit-o pe Maria, prezența Domnului a și umplut-o.

Însă, Dumnezeu poate fi prezent în fiecare dintre noi în moduri diferite. De exemplu, pentru un băiețel al cărui tată plecase definit. Acest băiețel întotdeauna lua în brațe geaca de piele a tatălui său și o strângea tare la piept. Însă în momentul în care mama lui i-a luat geaca, acest băiețel a început să plângă, fiindcă îi era enorm de dor de tatăl său, iar tatăl lui era prezent în el ori de câte ori strângea acea geacă în brațe.

Într-un mod asemănător, Dumnezeu este este prezent în moduri diferite. În primul rând, Dumnezeu este este prezent în creație. Dumnezeu a pus o parte mică din el în tot ceea ce a creat, exact ca și sculptorul care a pus ceva din el însuși în operele sale de artă.

În al doilea rând, Dumnezeu este prezent în cuvintele sfintei scripturi. Gândurile lui Dumnezeu ne sunt prezente în scripturi, după cum gândurile sculptorului sunt prezente în opera sa de artă. Și într-un final, Dumnezeu este prezent în Isus. Dumnezeu a devenit prezent în carne și oase.

În al treilea rând, Maria crede. Credința ei era umilă și prin urmare ea crede și abia apoi se gândește asupra a ceea ce i-a mai spus îngerul și anume că: Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrânețe, şi aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Cuvintele importante din aceste două versete sunt cuvintele pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil.  Înainte ca puterea lui Dumnezeu să o umbrească pe Maria, lumea era lipsită de speranță. Păcatul și violența era pretutindeni. Rasa umană nu avea nici o speranță că va fi salvată, mântuită. Era ținută în sclavie de către diavol. Sfânta Elisabeta nu mai avea nici o speranță că va da naștere, că va aduce pe lume un fiu, fiindcă era prea bătrână și pe deasupra și sterilă. Până și preasfânta Fecioară Maria nu avea nici o speranță că va purta un copil fiindcă ea era fecioară. Însă când Dumnezeu a umbrit-o pe Maria, el a schimbat toate acestea, mai ales când Isus a intrat în lume prin marele fiat-ul Mariei, prin marele ei da. Da, Dumnezeu dorește ca Maria să se supună, chiar și pentru unul din cele mai nobile motive, credința.

Într-o bună zi, un om stătea, atârna pe o singură ramură, și aceea subțire în vârful unui copac de unde nu avea cum să mai coboare. În acel moment, bărbatul a început să strige la Dumnezeu: Doamne te rog salvează-mă, tu știi că eu cred în tine. Tot ceea ce cer de la tine este să mă salvezi și voi vesti numele tău până la marginile lumii. Foarte bine atunci, s-a auzit vocea lui Dumnezeu. Te voi salva. Dă drumul la ramură.

Atunci omul, și mai nervos și tulburat a strigat: Să dau drumul la ramură? Tu chiar crezi că sunt nebun? Uni oameni se agață de propriile lor motivații atât de tare încât niciodată nu vor fi capabili să vadă lumina credinței. Credința Mariei este întotdeauna activă, prin urmare ea nu doar că acceptă adevărul divin dar și acționează asupra lui, îl folosește, și îl dezvoltă.  Ea este mereu activă de aceea a și spus: Iată slujitoarea Domnului.

În al patrulea rând, Maria se supune. Ascultarea ei implică și un risc pe care și-l ea, mai ales atunci când spune: fie mie după cuvântul tău. Supunerea ei este iubirea. Ea îl iubește pe Dumnezeu de aceea se și încrede în el și îl ascultă. Ea a tot continuat să spună Da, lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții ei pământești, Da la a fi mama lui Dumnezeu.

Mama lui Cristos este un titlu care este de obicei rezervat Mariei. Însă Maria este mama lui Cristos în două sensuri. Ea este mama lui Cristos în sensul fizic, vizibil prin faptul că îl poartă pe Isus în pântecul ei și îl naște. Acesta este un eveniment irepetibil, după cum bine știm cu toți, și o onoare pe care nici o altă ființă omenească nu ar putea împărtăși. Însă ea este și mama lui Cristos, în sens spiritual. În sens spiritual rolul de a fi mama lui Cristos este disponibil tuturor creștinilor. Cu toți, bărbați, femei și copii putem și trebuie să devenim mame ale lui Cristos. Însă a fi mame lui Cristos nu e o sarcină ușoară.

În încheiere să ne amintim astăzi că Domnul Isus este cu noi că prin a lua parte la sacramentul sfintei euharistii, în trupul vizibil al lui Cristos, noi participăm la cea mai mare sărbătoare din împărăția vizibilă a lui Dumnezeu pe pământ. Amin