Mc 2,18-22
Întrebarea despre post
Printre multele tradiții transmise de biserică nouă se află și practica postului de o oră dinaintea primirii sfintei Împărtășanii. Catehismul Bisericii Catolice la nr 1387 spune că Spre a se pregăti cum se cuvine pentru primirea acestui sacrament, credincioșii vor respecta postul prescris în Biserica lor. Asta era o regulă care se ținea cu strictețe în trecut însă astăzi pare că mulți dintre noi o ignoră cu desăvârșire. De ce spun asta? Fiindcă la un moment dat, când am fost chemat să celebrez sfânta Liturghie la un azil de bătrâni la ora 12.00, a trebuit să aștept 15 minute până au venit angajați care strângeau masa după bătrâni. La un moment dat nu am mai putut aștepta și am început fără câteva persoane. Însă spre surprinderea mea, la momentul împărtășaniei multe persoane care abia mâncase la începutul slujbei au venit să se împărtășească, să primească trupul lui Cristos. Așa că în loc să postească pentru ca bucuria primirii lui Cristos să fie mult mai mare, ei s-au bucurat înainte de o masa copioasă. Alți postesc fiindcă doresc să aibă un trup slim în timp ce alți oameni din lume nu au destulă mâncare pe care să o consume, motiv și pentru care mor cu miile zilnic de foame.
Discipoli lui Ioan Botezătorul precum și farisei din textul evangheliei de astăzi sunt supărați că discipoli lui Isus nu posteau. Postul era una dintre cele trei datorii mai importante, celelalte fiind, rugăciunea și abstinența. Postul era o parte tradițională din observarea iudaică ca mijloc de subjugare a cărnii, de umilire de sine și de implorare a milostivirii lui Dumnezeu. Pentru unii, ca și multe alte practici impuse din frică și dintr-un cod social strict, a devenit un spectacol și și-a pierdut semnificația. Postul nu era făcut de dragul convertirii și a pocăinței.
Însă de ce să postim dacă Domnul este cu noi și dacă privim la el? Nu e el oare obiectul inimilor noastre, cel pe care îl căutăm, singurul în care ne găsim odihna? Isus cu siguranță nu avea nimic împotriva postului, la urma urmei, el însuși postise timp de 40 de zile și 40 de nopți după botezul său în deșert. Sunt motive extrem de întemeiate pentru care noi trebuie să postim. Acestea sunt, de dragul disciplinei, pentru a fi siguri că noi suntem stăpâni lucrurilor și nu invers, pentru a fi siguri că nu vom creștem în iubire față de ele astfel încât să nu putem renunța la ele, am putea să ne refuzăm aceste conforturi și plăceri pentru ca după aceea să le putem aprecia mai mult și mai bine, și multe altele asemenea.
Adevărata întrebare, care contează cu adevărat e de ce o persoane ar trebui să postească? Isus însuși a scos în evidență faptul că fariseilor le plăcea să își afișeze fețe posomorâte pentru ca toți din jurul lor să vadă că ei postesc. În relatarea despre fariseu și vameș, fariseul gândea bine despre el însuși fiindcă postea de două ori pe săptămână, referință făcută la practica iudaică din acel timp. Isus le spune discipolilor lui Ioan și a fariseilor că standardele pentru post nu constă în practica riguroasă a pietății ci toate actele de pietate trebuie să îl aibă pe Dumnezeu în centrul lor și nu un simplu cod al pietății. Tocmai aceasta e noutatea mesajului său (Mt 7,28).
Aceste acte cu Cristos în centrul lor pot fi realizate și prin caritate. Caritatea este vinul cel nou din burdufuri noi ce se revarsă pentru a întâlni nevoile noastre, lucrând pentru dreptate și demnitatea celorlalți, pentru rugăciune la Dumnezeu și imitarea exemplului Domnului.
Dacă dorim un trup și suflet frumos și sănătos, atunci cu siguranță va trebui să ne facem un obicei din postul și rugăciunea zilnică. Amin
