Mc 7,31-37

Vindecarea unui surdomut

Giles Fletcher a spus la un moment dat despre Isus că El este calea, dacă cineva e pierdut; El este o haină, dacă cineva e gol; Dacă cumva îți este foame, atunci El este pâinea; Dacă cineva e închis atunci El este libertatea; Dacă cineva e slab atunci El este puternic; pentru surzi el este viața, pentru bolnavi sănătatea, pentru orbi vederea, pentru cei nevoiași bogăția; o plăcere fără pierdere, o comoară fără hoție.

Isus în textul evangheliei de astăzi vindecă un surdomut, sau după cum relatează textul evangheliei pe care îl vom auzi, un surd care vorbea cu greu.  Uni sunt de părere că lui Isus nu i-a fost ușor să îl vindece pe acest om, iar asta fiindcă Isus îl i-a pe acest om deoparte, departe de mulțime, după care își pune degetele în urechile sale, iar apoi îi atinge limba cu saliva pe care și-a pus-o pe deget. După care și-a ridicat ochi spre cer, și cu un suspin adânc a spus: Efata care tradus înseamnă Deschide-te. Însă, de fapt motivele pentru care Isus vindecă acest om, conform lui William Barclay, în comentariul său asupra acestui text evanghelic sunt:

Primul e faptul că El îl ia pe bărbat departe de mulțime. Iar asta fiindcă așa a considerat de cuviință Isus. Omul surdomut mereu se simte rușinat de surzenia lui. Poate că pentru el, era mai bine să fie orb decât să fie mut sau să nu audă. Însă Isus îi arată imensa sa milostivire și grijă față de acest om a cărui viață, a fost atât de dificilă. Isus îi înțelege dificultățile.

Al doilea e faptul că Isus își pune mâinile peste urechi și atinge limba cu saliva sa. Iar asta fiindcă în acele zile oameni credeau că saliva are proprietăți curative. După ce face aceste două gesturi Isus privește spre cer pentru a le arăta că vindecarea vine de la Dumnezeu mai ales că el era într-un loc unde nimeni nu îl cunoaște. Pe de altă parte, foarte puțini erau cei care aveau cunoștințele necesare de Dumnezeu și auziseră cuvântul lui Dumnezeu. Iar ca rezultat, ei nu puteau vorbi despre lucrurile lui Dumnezeu.

În acest caz, Isus ne arată, mai ales în ziua de astăzi, că sunt oameni care rareori aud cuvântul lui Dumnezeu sau nu au auzit deloc de el. Iar asta e o ocazie formidabilă pentru fiecare dintre noi. Astfel, prin credința și iubirea noastră, modul de viață pe care îl avem, până și cuvintele pe care le rostim, vor trebui folosite pentru a-i face pe cei din jurul nostru mai conștienți de cuvântul lui Dumnezeu și de iubirea sa față de noi.

De asemenea, această vindecare din evanghelia de astăzi, este o foarte bună legătură cu sacramentul vindecării, care se numește sacramentul pocăinței și sacramentul ungerii bolnavilor. Un preot avusese o foarte frumoasă descriere a acestor două sacramente într-una din omiliile sale. El spunea că Sacramentul Pocăinței este bazat pe biblie, co-existând cu Biserica. Isus a dat autoritate discipolilor săi de a ierta păcatele. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,23). Acest sacrament era deja prezent și în comunitatea primară a Bisericii pe care apostolul Iacob îi și avertizase că trebuie să mărturisiţi-vă păcatele unii altora (Iac 5,6). Spovada înseamnă a te deschide față de Dumnezeu prin slujitorul său ca instrument de iertare. Dumnezeu e cel care iartă.

Prin sacramentul Ungerii Bolnavilor Biserica împărtășește slujirea vindecătoare a lui Isus. Dumnezeu e cel care vindecă. Isus însuși le-a poruncit discipolilor săi să îi vindece pe cei bolnavi cu ulei (Mc 6,7. 12,13). Apostolul Iacob le-a spus primei comunități creștine să îi cheme pe preoți bisericii pentru a se ruga asupra celui bolnav și pentru a-l unge cu ulei sfânt în numele Domnului (Iac 5,14).

Asemenea omului surdomut din evanghelia de astăzi și noi suntem vindecați de Dumnezeu în conformitate cu căile sale și cu ale noastre. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?