In 12,1-11
Ungerea lui Isus în Betania
În pasajul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus spunând, Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe mine însă, nu mă aveți întotdeauna (v.8). Isus îi spunea aceasta lui Iuda Iscariot fiindcă Iuda se scandalizase când a văzut-o pe Maria turnând mireasă de nard curat pe picioarele mântuitorului, după care le uscase cu propriul ei păr, pentru a arăta cât de mult îl iubea pe Isus. Acest gest reprezenta și mulțumirea ei față de milostivirea lui Dumnezeu pe care a arătat-o când l-a înviat pe Lazăr din mormânt. Admirăm astăzi, această expresie a iubirii Mariei, fiindcă este atât de plină de generozitate și de umilință. Isus o apreciază. Ba chiar adaugă că întreaga lume își va aminti, mereu, ceea ce a făcut ea pentru el. Însă Iuda este scandalizat. Pentru el, aceasta nu era nimic altceva decât o mare risipă. Bani care au fost cheltuiți pentru acest ulei înmiresmat puteau fi folosiți pentru săraci. Însă, în realitate Iuda era doar un hoț, egoist și lacom. El era cel care ținea punga cu bani din care obișnuia să fure ceea ce se punea în ea (v.6).
Ce vrea Isus să spună de fapt prin aceste cuvinte, Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe mine însă, nu mă aveți întotdeauna? Faptul că mereu sunt și vom avea săraci în jurul nostru și cu noi este adevărat. Însă Isus de fapt dorește să le spună discipolilor lui, dar și nouă tuturor că creștinismul nu este exclusiv pentru ajutorarea celor săraci și nevoiași. Ci este și o iubire personală, exclusivă, față de el, o iubire care justifică multe sacrificii, spunea Segundo Galilea.
De fapt, nu există nici un conflict între grija față de cei săraci și generozitatea în cult și adorare. Cineva spusese că condiția fizică a bisericii și materialele folosite în cult, mai ales cele care vin în contact cu sacramentul Trupului și Sângelui lui Cristos trebuie să fie elegante și nobile. Fără a fi luxoase, ele trebuie să fie demne. Văduvele, săraci Domnului, generozitatea apreciată în cult și adorare. Ele sunt asemenea văduvei care a dat și ultimi ei bănuți câștigând astfel admirația lui Cristos pentru generozitatea ei.
Însă problema la mulți dintre noi e faptul că dăm o importanță atât de mare asupra unuia, de exemplu grija noastră față de cei săraci însă neglijăm ceea ce e și mai important adică rugăciunea noastră personală și meditația la Dumnezeul nostru. Asemenea incidentului despre care am citi într-o predică a unui preot anume, că într-una din parohiile în care fusese acesta, un conducător laic a observat că preotul lor paroh era atât de implicat în situația precară a fermierilor încât începuse să neglijeze rugăciunea și nevoile lor spirituale. Acesta mărturisise că observația acestuia fusese una adevărată fiindcă unii preoți și chiar călugări din ziua de astăzi devin mai mult asistenți sociali în loc să fie adevărați oameni ai rugăciunii. Și spusese, Problema nu constă în a te implica sau nu în situația precară a săracilor, fiindcă asta este misiunea noastră. Însă, prea multă implicare nu ar trebui să nege sau să ne înstrăineze de la nevoile noastre de a avea o relație intimă și personală cu Isus. Va trebui să găsim un echilibru între cele două.
În încheiere vă invit să fim atenți și să reflectăm la ceea ce spusese un arhiepiscop indonezian la un aniversar al său. El vorbise prin a cita acel moto atât de vestit al sfântului Benedict, Ora et Labora, adică Roagă-te și Muncește. Spunea, va trebui să ne rugăm împreună, să discernem împreună pentru ca astfel să cunoaștem voința lui Dumnezeu pentru poporul nostru….Biserica este un semn de contradicție însă ea vine dintr-un loc de putere fiindcă inima evanghelizării este Isus. Amin
