Mt 8,28-34
Din păcate, și în ziua de astăzi ne confruntăm cu posedările de diavoli, după cum vom auzi și în textul evanghelic de astăzi. Credința în diavol este o parte și a credinței catolice. Diavolul nu este un mit, ba chiar este foarte real, există. Isus îl numește tatăl minciunilor. Diavolul este un spirit rău 
care refuză să îl slujească pe Dumnezeu și să recunoască suveranitatea lui încă de la începutul timpului. Prin urmare, va trebui să ne reamintim că dacă mințim, refuzăm să îl slujim pe Dumnezeu și să îi recunoaștem suveranitatea în viețile noastre, apropriindu-ne totodată mai aproape de diavol.
Conform unui autor creștin, în cartea sa Împotriva nopții, Cel mai mare rău nu are loc în acele tipuri de crime sumbre pe care le descriu mulți autori în cărțile lor. Este conceput și mutat, purtată și detașată, măsurată în birouri curate, calde și bine luminate de către oameni tăcuți cu gulere albe, unghii tăiate și obraji netezi care nu sunt nevoiți să își ridice vocile.
Prin urmare, va trebui să avem grijă să nu comitem nici o faptă rea. Iar asta fiindcă, conform Catehismului Bisericii Catolice (1869), păcatul îi face pe oameni, complici, face să domnească între ei concupiscenţa, violenţa şi nedreptatea. Păcatele provoacă situaţii sociale şi instituţii contrare Bunătăţii divine. „Structurile păcatului” sunt expresia şi efectul păcatelor personale. Ele îşi împing victimele să comită, la rândul lor, răul. Într-un sens analogic, ele constituie un „păcat social”.
