Mt 9,1-8
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom vedea că oameni au adus la Isus un om paralizat, ce zăcea pe o targă. Când a văzut Isus credința lor, i-a spus paraliticului Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate. Aceste cuvinte ale lui Isus, cu siguranță, nouă nu ni se par extraordinare, iar asta fiindcă suntem foarte obișnuiți ca păcatele noastre să fie iertate. Mergem la spovadă și ne mărturisim păcatele preotului după care primim iertarea, dezlegarea pentru ele. Însă conform unui, preot într-o omilie de a sa, ceea ce trebuie noi să vedem este faptul că, datorită faptului că păcatele i-au fost iertate, a fost vindecat paraliticul. Prin urmare, în momentul în care păcătuim noi nu facem nimic altceva decât să ne paralizăm pe noi înșine. Nu ne paralizăm din punct de vedere fizic ci din punct de vedere spiritual. Când păcătuim, în interiorul nostru, are loc un efect iar acea zonă a păcatului devine paralizată. Altcineva obișnuia să spună că este imposibil ca cineva care se află în stare de păcat de moarte să gândească limpede.
De aceea vă invit să reflectăm asupra acestei afirmații. În zona în care păcătuim, suntem orbi, suntem paralizați astfel încât nu vom avea cum să acționăm în mod corespunzător și nu vom avea cum să gândim limpede.
Însă în momentul în care unii dintre cărturari aud despre ceea ce spusese Isus, ei i-au spus Acesta spune blasfemii. Sunt de părere că ei credeau că Isus îl insulta pe Dumnezeu. Că numai Dumnezeu poate ierta păcatele și că noi nu avem dreptul, ca ființe umane, să iertăm păcatele altora. Însă cu toți știm că și noi trebuie să iertăm fiindcă și noi la rândul nostru suntem iertați de Dumnezeu.
