Am 7,12-15; Ps 84;
Ef 1,3-14 (1,3-10);
Mc 6,7-13
Într-o zi sfântul apostol Petru era foarte ocupat la poarta cerului din cauza numărului mare de nou veniți, majoritatea dintre ei fiind fermieri și oameni săraci. Când el era pe cale să îi primească pe toți, a văzut un politician în grup. Sfântul Petru i-a spus să facă un pas în față, pentru a-l putea însoții înăuntru. În timp ce acel om intra pe poartă a fost întâmpinat cu urale, cu un covor roșu și cu mulă bucurie. După această mare primire, sfântul Petru s-a întors la poartă.
Fermieri și oameni săraci murmurau spunând, până și aici în ceruri există discriminare. Sfântul Petru a auzit această remarcă și le-a răspuns Prieteni mei, nu există deloc discriminare. Noi am fost nevoiți să îi dăm această măreață primire, acestui om, fiindcă el este primul politician care a intrat vreodată în ceruri.
Important e ca această povestioară să nu o luați de bună, ci ca pe o glumă fiindcă există mulți politicieni corecți și cu frica de Dumnezeu, în mijlocul nostru, în ziua de astăzi, care sunt credincioși chemării lor de a predica, ca și creștini catolici, acolo unde se află ei.
Noi, ca aleși ai lui Dumnezeu suntem trimiși să predicăm. Profetul Amos, în prima lectură de la această sfântă Liturghie, a fost trimis de Dumnezeu să predice evreilor din Regatul de Nord. Iar asta fiindcă, în cea de-a doua lectură, vom auzi cum Dumnezeu dorește ca poporul său să fie sub un singur cap, Isus. Iată de ce Isus, în textul evangheliei de la această sfântă Liturghie îi adună pe cei 12 apostoli și îi trimite în prima lor călătorie, în prima lor misiune. Acești discipoli sunt martori slujirii lui Isus și primesc semnul speranței de la misiunea plină de succes al lui Isus. Însă Isus nu le ascunde realitatea slujirii creștine. Ca de exemplu, ei au fost martori la cât de neajutorat a fost Isus înaintea propriilor săi consăteni din cauza lipsei lor de credință.
Așa că întrebarea este, cine sunt cei care sunt trimiși de către Isus, astăzi, pentru a predica? Un lucru e clar că nu mai sunt cei 12 apostoli fiindcă și-au îndeplinit deja misiunea și au plecat dintre noi. Prin urmare, misiunea este a Bisericii, misiunea de a predica. Cu toți suntem botezați ca și creștini Catolici și am devenit membri al acestei Bisericii. Unii dintre noi suntem sfințiți să predicăm ca preoți, alți nu, însă toți creștini botezați sunt chemați să predice, să vestească evanghelia, vestea cea bună. De aceea important e să ținem minte că nici unul dintre noi nu e scutit de această misiune. Fiecare dintre noi e angajat unei slujirii de iubire și dreptate prin virtutea botezului nostru. Conciliul al doilea din Vatican, în Decretul despre apostolatul laicilor la numărul 3 spune că Îndatorirea și dreptul laicilor de a fi apostoli decurg din însăși unirea lor cu Cristos, capul. Într-adevăr, integrați prin Botez în trupul mistic al lui Cristos, întăriți cu puterea Duhului Sfânt prin Mir, sunt trimiși la apostolat de Domnul însuși. Așa că, indiferent de ce fel de viață sau meserie sau ocupație avem acum, cu toți suntem trimiși să predicăm, să învățăm, să vindecăm și să fim martori veștii cele bune, pe scurt, suntem trimiși să evanghelizăm.
Astăzi, Dumnezeu caută și are nevoie de creștini care sunt destul de tăcuți pentru a primi mesajul său, destul de curajoși pentru a răspândi mesajul său și destui de onești pentru a-l și trăi. Așa că, va trebui să nu ne ascundem din cauza lui Dumnezeu, indiferent de modul în care o facem fiindcă el ne va căuta și ne va găsi. Să nu ne jucăm de-a va-ți ascunselea cu el. Vocația noastră, a tuturor, este aceea de a predica, de a-l cunoaște pe Cristos și de a fi asemenea lui, de a-l iubi și de a-i iubi pe toți cei care nu îl cunosc și care primesc de la el roadele răscumpărării.
Care sunt aceia cărora trebuie să le predicăm? Nu suntem chemați să predicăm propriul nostru mesaj și propriile noastre interese celorlalți oameni ci să proclamăm vestea cea bună că În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său. Va trebui să predicăm pentru a-i atrage pe oameni la Cristos și nu la noi înșine, prin pocăință, după cum a făcut și Isus. Când Isus predica, el spunea adesea Decât dacă vă căiți. Când i-a trimis pe cei 72 de ucenici el le-a spus despre nevoia de convertire. Predicarea convertirii nu este o sarcină ușoară. Multe persoane se vor simți ofensate și nu le vor place. Însă nu este responsabilitatea noastră să o facem să fie acceptabilă ci datoria noastră este să o facem indispensabilă.
Însă cum predicăm? Predica noastră trebuie să fie credibilă. Cineva spunea că Exemplul bun este cea mai bună predică. Viața noastră concretă sunt cele mai bune oglinzi prin care alți se pot vedea pe ei înșiși. În textul evangheliei de astăzi, Isus îi învăța pe discipoli săi că primul lucru care trebuie să îl facă e să asculte. Că noi trebuie să ne punem interesele personale ba chiar mândria deoparte și sub ceea ce dorește Dumnezeu. Că trebuie să ne concentrăm asupra misiunii noastre de a predica și nu asupra noastră.
În al doilea rând, va trebui să nu luăm nimic cu noi în această călătorie. Asta nu înseamnă că noi, predicatori moderni va trebui să scăpăm de mașinile proprii, să ne golim, frigiderele si congelatoarele de mâncare, să ne golim dulapurile de haine și de toate celelalte. Ci înseamnă că viața noastră va trebui să fie simplă și că nu trebuie să ne adunam atât de multe lucruri încât să uităm de dependența noastră de Dumnezeu și să ne împietrim inimile față de cei săraci. Cu alte cuvinte, dacă noi dorim să fim modele, semne ca și creștini față de alți, va trebui să nu ne adunăm comori.
Un mare predicator povestea la un moment dat una dintre marile sale călătorii în altă țară. La întoarcere a adus cu el două bagaje mici cu lucrurile sale personale. Cu aceste două bagaje micuțe, spunea el, a putut, să călătorească oriunde dorește și că i-a fost ușor să meargă și pe străduțe înguste. Cu alte cuvinte, noi va trebui să călătorim simplu, cu puțin atât în interior cât și în exterior. Iar asta fiindcă noi nu doar că cărăm bagajele noastre fizice ci cărăm și bagajele noastre emoționale și psihice.
În al treilea rând, ca și discipoli ai săi, Isus ne reamintește de datoria noastră de a-i susține pe preoți, călugări și călugărițe și pe toți cei care lucrează în cadrul Bisericii. Ei sunt cei care trebuie susținuți pentru ca ei să nu fie nevoiți să poarte și grija materială. Preoți nu vor putea să continue cu evanghelizarea dacă nu sunt susținuți din punct de vedere material și financiar. Cineva spunea că în momentul în care dăruim, o facem fiindcă credem că acest lucru face parte din misiunea noastră de a lăsa vestea cea bună să ajungă la toți oameni și de a ne asigura că oameni care se angajează în această muncă de evanghelizare nu sunt abandonați.
De ce ar trebui să predicăm? Ar trebui să predicăm pentru ca toți oameni să poată cunoaște ceea ce se întâmplă astăzi, în lumina evangheliei, a venirii împărăției lui Dumnezeu, pentru ca ei să fie capabili să interpreteze semnele timpului în lumina evangheliei și să impulsioneze oameni spre respectarea poruncii celei mai mari de a-l iubi pe Dumnezeu și aproapele.
În încheiere aș dori să vă împărtășesc rugăciunea sfântului Francisc de Asisi. Această rugăciune ne spune cum ar trebui noi să predicăm prin exemplificarea evangheliei în viața noastră de zi cu zi.
Doamne, fă din mine
un instrument al păcii tale:
Unde este ură, să aduc Iubire,
Unde este ofensă, să aduc Iertare,
Unde este dezbinare, să aduc Unire,
Unde este îndoială, să aduc Credinţă,
Unde este greşeală, să aduc Adevăr,
Unde este disperare, să aduc Speranţă,
Unde este tristeţe, să aduc Bucurie,
Unde este întuneric, să aduc Lumină.
Învăţătorule, fă ca eu să nu caut
atât să fiu consolat, cât să consolez,
Nu atât să fiu înţeles, cât să înţeleg,
Nu atât să fiu iubit, cât să iubesc.
Întrucât, astfel este:
dăruind, primim,
iertând, suntem iertaţi,
murind, înviem la Viaţa Veşnică. Amin
