Mt 11,25-27
Isus îl preamărește pe Tatăl
Isus, în textul evangheliei de astăzi, îi mulțumește Tatălui său ceresc pentru că s-a revelat discipolilor săi dar și pentru că a ascuns toate acestea celor înțelepți și pricepuți și le-a revelat celor mici. Rugăciunea sa de mulțumire contrastează două tipuri de ascultători. În primul rând sunt cei educați sau cei înțelepți și pricepuți precum cărturari și farisei. Ei cunosc multe despre textele sacre și dețin mijloacele de a observa legea. Însă ei nu recunosc adevărul lui Dumnezeu în Isus, resping predica lui Isus și miracolele, refuzând în același timp să se căiască.
În al doilea rând sunt cei needucați sau cei asemănători celor mici. Acești oameni nu au nici o educație sau practică în interpretarea legii asemenea cărturarilor. Ei sunt asemenea copiilor mici în ochi religiei iudaice. În acest context, prin copii se face referință la cei care sunt total dependenți de ajutorul părinților lor. Ei au o încredere completă în părinți lor. Printre acești copii se află și discipoli lui Isus, cei săraci, vameși, păcătoși publici și mulți alți asemenea. Și totuși ei sunt cei care sunt deschiși învățăturilor și predicii lui Isus, tot ei sunt cei care cred în și se încred în El.
Cu alte cuvinte, mesajul evangheliei de astăzi, ne încurajează să ne încredem complet în Dumnezeu Tatăl cu o atitudine asemenea copiilor. El pune accentul asupra necesității unei relații personale, intime și plină de încredere cu Dumnezeu. Și abia atunci vom intra în acea categorie de persoane la care Isus face referință.
Un exemplu concret de încredere e asemenea povestioarei pe care am citit-o cu ceva timp în urmă și care suna cam așa: Un grup de cercetători și botaniști explorau o regiune îndepărtată din munți Alpi în căutarea unei flori foarte speciale. Într-o zi au observat prin binoclu lor o floare de a o raritate și frumusețe ieșită din comun și a cărui valoarea în ochi cercetătorilor era de neimaginat. Însă ea se afla într-o prăpastie extrem de adâncă. Pentru ca să ia acea floare cineva trebuia coborât pe marginea prăpastiei cu o frânghie.
Un tânăr curios privea din apropiere, iar oameni de știință i-au spus că îl vor plăti bine dacă e de acord să fie coborât în prăpastie pentru a lua floarea.
Băiatul a aruncat o privire lungă în adâncurile amețitoare și a spus: Mă întorc într-o clipă. După un timp s-a întors, urmat de un bătrânel cu păr alb. Apropiindu-se de omul de știință, băiatul a spus, Mă voi coborî pe stâncă și vă voi lua floarea dacă acest om va ține frânghia. El e tatăl meu!
Un alt lucru care e hrănit de o atitudine asemenea copiilor este umilința prin care ne arătăm totala dependență de Dumnezeu. Persoanele umile sunt asemenea copiilor în sensul că ei văd simplu, curat fără pretenții și conștienți de dependența și încrederea lor în cel care este mai mare, înțelept și demn de încredere. Ei caută doar un singur lucru, și anume summum bonum, adică cel mai mare bine care este Dumnezeu însuși. Umilința este regina virtuților fiindcă înclină inima spre har și adevăr. După cum mândria e rădăcina oricărui păcat și rău, tot la fel umilința e singurul pământ în care harul lui Dumnezeu poate prinde rădăcina.
De aceea, ca discipoli ai lui Isus nu doar că suntem învățați să ne cunoaștem credința prin rugăciune și studiu ci să rămânem asemenea copiilor pentru ca Dumnezeu să reveleze mai multe adevăruri despre El. Amin
