1Rg 19,4-8
Ef 4,30-5,2
In 6,41-51
Există o poveste care spune că un student al Torahei îi spusese profesorului său că el deja se simte pregătit pentru a fi un rabbin, adică, un lider spiritual sau învățător al iudeilor.
Care sunt calificările tale? A întrebat profesorul. Apoi studentul i-a răspuns, Am atins cel mai înalt nivel de ascetism. Mi-am disciplinat trupul pentru ca să pot dormi pe pământ, și mănânc iarba de pe pământ și mă biciuiesc de trei ori pe zi.
După care profesorul i-a răspuns, Vezi măgarul de acolo? Măgarul doarme pe pământ, mănâncă iarba de pe jos, și e biciuit de mai multe ori pe zi decât de trei ori ca tine. Până în prezent, ești calificat să fii un măgar și cu siguranță nu un rabbin.
Textul evangheliei de astăzi este continuarea textului evangheliei de Duminica trecută. Acest text îl numim ca Discursul despre Pâinea vieții, un discurs al lui Isus în care ne-a vorbit despre acea pâine care ne poate da viața veșnică. Această pâine nu este nimeni alta decât Isus însuși. În acest text evanghelic, Isus ne-a vorbit și despre aceste calificări ale sale. Și am auzit cum a spus poporului evreu, Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer. Mulți dintre ei și-au ridicat privirile și au început să se întrebe, Să fie oare acesta Isus, Fiul lui Iosif? Nu îi cunoaștem noi oare tatăl și mama? Cum poate spune, Am coborât din cer? De fapt ei au fost atât de impresionați la început de cuvintele și faptele sale până în acel punct în care au ajuns să îl caute acolo unde se afla.
Însă ce înseamnă oare aceste cuvinte? Aceste cuvinte ale lui Isus înseamnă că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Isus să ne aducă viața veșnică și ca el să fie mereu prezent cu noi. Acesta e motivul pentru care unul din motivele pentru care Isus a instituit sfânta Euharistie e și aceea de a se face mereu prezent în mijlocul nostru prin continua celebrare a Euharistiei. Cu alte cuvinte, dacă dorim această prezență atât de intensă a Domnului nostru în mijlocul nostru, atunci va trebui să participăm la sfânta Liturghie, dacă e posibil chiar și zi de zi, să ne rugăm, să săvârșim multe fapte de caritate dar mai ales aceea de a-i mulțumi mereu. În preasfânta Euharistie, Trupul lui Cristos se adună împreună pentru a oferi prețiosul său sânge pentru mântuirea, viața și tăria noastră.
Ei bine, Isus a știut că dacă ei își închid inimile și mințile față de el, învățăturile, cuvintele și Duhul său nu va putea să pătrundă până în profunzimea inimii lor. Un alt aspect ar fi din cauza mândriei lor intelectuale, asemenea multora dintre noi, care cunoaștem învățăturile lui Isus și totuși, tot acționăm ca și cum nu am fi deloc discipoli lui. Acesta e motivul pentru care, cred că marele Mahatma Gandhi a spus, Îmi place de Cristos însă nu îmi place de creștini. De ce? Fiindcă noi trăim și acționăm complet diferit de Cristos.
Asemenea a ceea ce spusese un preot iezuit pe nume Ruben Tanseco într-una din omiliile sale, că Jean Vanier, fondatorul L’Arche, o federație internațională de comunități răspândite în 37 de țări pentru persoanele cu dizabilități de dezvoltare și pentru cei care le asistă. Acesta spusese că tot ceea ce e în societatea noastră ne spune să urcăm cât mai sus pe scară, în vârful ei. Însă cine are să ne ajute să coborâm de pe scară?
Atunci când începem să urcăm pe scară, mulți alți automat vor rămâne jos, iar pe unii dintre ei, de fapt, chiar îi și călcăm în picioare pentru a ne putea menține acea poziție de sus. Ei par atât de mici și distanți. Poziția noastră este una în care privim în jos, o poziție de superioritate și putere. În acest sens, noi devenim mândri de noi înșine. Uităm de unde am plecat. Mândria va deveni conducătorul vieții noastre.
Isus s-a coborât din cer pentru ca el să poată deveni Pâinea cea vie a vieții. S-a dat jos de pe scara, din poziția lui de superioritate pentru a fi la același nivel pe pământ cu noi. S-a coborât din ceruri pentru a fi prietenul nostru. Un prieten adevărat care nu e unul ce poate rezolva toate probleme noastre sau care are un răspuns la fiecare întrebare a noastră, un prieten adevărat care nu se îndepărtează atunci când nu are o soluție sau un răspuns, ci rămâne alături de noi și rămâne fidel nouă indiferent de ce se întâmplă. Iar asta nu e doar pentru o perioadă de timp ci pentru întreaga noastră viață. În acest mod el a devenit pâine pentru imensa foame a multora dintre noi, foamea de mâncare și de bunăstare fizică, foamea de relații umane și grijă, foame de pace și dreptate, foamea de Dumnezeu, foamea de apartenență. Isus a predicat o viață de iubire și compasiune. Miracolele sale au de-a face cu bunăstarea fizică a poporului. Denunțarea sa lipsită de frică a opresiunii și a nedreptății l-a dus la răstignire.
Și noi, asemenea lui Cristos, putem deveni pâine pentru ceilalți cu propriile noastre puteri și abilități, un aliment pentru ei, pe care ei să îl consume pentru ca să poată avea putere și viață. Ei au nevoie de noi, prieteni adevărați:
De cei care nu pot fi cumpărați.
A căror cuvinte sunt un legământ.
Care pun caracterul mai presus de bogăție.
Care au o opinie și o voință.
Care sunt mai mari decât vocațiile lor.
Care nu ezită să riște.
Care nu își vor pierde individualitatea în mulțime.
Care vor fi onești atât în cele mici cât și în cele mari.
Care nu vor face nici un compromis cu ce e rău.
Care nu vor spune ei au făcut-o fiindcă toți o fac.
Care sunt fideli prietenilor lor atât la greu cât și la bine.
Care nu cred că șmecheria, viclenia și încăpățânarea sunt cele mai bune calități de a dobândi succesul.
Cărora nu le e frică sau rușine să apere adevărul atunci când nu e popular.
Care pot spune Nu cu putere atunci când restul lumii spune Da.
A căror ambiții nu sunt rezumate la propriile lor dorințe egoiste. Amin
