20 august – Sf. Bernard, abate, înv.

sâmbătă, 20 august 2022

Sf. Bernard, abate, înv. 

Culoare:   alb
Psaltire
:   P

Liturghie proprie,
prefaţă pentru sfinți

Sir 15,1-6
Ps 118
In 17,20-26

Ant. la intrare

Domnul l-a umplut pe sfântul Bernard cu duhul înţelepciunii, şi el, cu o învăţătură clară, a slujit poporul lui Dumnezeu.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, care pe sfântul abate Bernard, aprins de râvna casei tale, l-ai făcut torţă ce arde şi luminează în Biserică, dă-ne, te rugăm, harul, prin mijlocirea lui, ca, înflăcăraţi de acelaşi duh, să umblăm necontenit ca fii ai luminii. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Îl va umple de Duhul înțelepciunii și al înțelegerii.

Citire din cartea lui Ben Sirah          15,1-6
Cel care se teme de Domnul va face toate acestea și cel care stăpânește înțelepciunea o va dobândi. 2Ea îi va ieși în întâmpinare ca o mamă și ca o fecioară îl va primi. 3îl va hrăni cu pâinea înțelegerii și-i va da să bea apa înțelepciunii. 4Se va sprijini de ea și nu se va clătina, se va ține de ea și nu va fi făcut de rușine. 5îl va înălța deasupra semenilor săi și în mijlocul adunării îi va dezlega gura, îl va umple de Duhul înțelepciunii și al înțelegerii și-1 va face să îmbrace un veșmânt de glorie. 6El va găsi bucuria și cununa veseliei și va moșteni un nume veșnic.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

R.: 118 (119).9.10.11.12.13.14 (R.: 12b.)
R.: Învață-mă, Doamne,
       hotărârile tale!

9Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale?
Numai păzind cuvintele tale. R.

10Te caut din toată inima;
nu lăsa să mă abat de la poruncile tale! R.

11Păstrez în inimă cuvintele tale,
ca să nu păcătuiesc împotriva ta. R.

12Binecuvântat ești, Doamne;
învață-mă hotărârile tale! R.

13Vestesc cu buzele mele
toate judecățile gurii tale. R.

14Mă bucur pe calea mărturiilor tale,
mai mult decât de orice bogăție. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE            In 15.9b.5b

(Aleluia)  „Rămâneți în iubirea mea”, spune Domnul. „Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce roade multe”. (Aleluia)

EVANGHELIA

Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan        17,20-26
În acel timp, Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: 20„Tată, nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis si i-ai iubit pe ei așa cum m-ai iubit pe mine. 24Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26Eu le-am revelat numele tău și-l voi revela, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR

Fraților preaiubiți,  gloria lui Dumnezeu a umplut templul cel vechi iar acum harul lui Cristos umple acest loc cu credința și sfințenia poporului său. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca episcopi, preoți și diaconi să practice ceea ce predică. R.
  • Ne rugăm ca cei care se ascund în spatele titlului sau funcției lor să învețe că există un singur Tată în ceruri, un singur Stăpân și un singur învățător, Isus Cristos. R.
  • Ne rugăm ca comunitatea noastră parohială să fie binecuvântată cu credință, speranță și caritate. R.
  • Ne rugăm ca gloria lui Dumnezeu să umple această biserică, acum când ne pregătim să ne facem părtași la Euharistie și să intrăm în misterul lui Dumnezeu cu noi în comunitate, cuvânt, preot, pâine și vin. R.
  • Ne rugăm ca rugăciunile sfântului Bernard să dobândească ajutorul lui Dumnezeu pentru toate minusurile vieții de zi cu zi. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca bunul Dumnezeu să le ierte pedeapsa meritată pentru păcatele lor. R.

Dumnezeule atotputernic și veșnic, îndrumă-i te rugăm pe cei care sunt conducători popoarelor, și fă ca ei să aibă grijă ca dreptatea ta să fie prezentă pretutindeni. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor

Înfăţişăm maiestăţii tale, Doamne, sacramentul unităţii şi al păcii, astăzi, când celebrăm amintirea sfântului abate Bernard, care, strălucit în cuvânt şi faptă, a lucrat fără preget, înfăptuind buna rânduială şi înţelegere în Biserica ta. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie            In 15,9

Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea, spune Domnul.

După Împărtășanie

Hrana cerească pe care am primit-o, Doamne, astăzi, când celebrăm amintirea sfântului Bernard, să rodească deplin în noi, ca, întăriţi de exemplul lui şi călăuziţi de învăţătura lui, să fim răpiţi de iubirea Cuvântului tău întrupat, Isus Cristos. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.

20 august – Sf. Bernard, abate, înv. – 4

In 17, 20-26

Inima de carne a sfântului Bernard

Astăzi Biserica celebrează sărbătoarea sfântului Bernard de Clairvaux, un doctor al Bisericii. Numeroasele scrieri și predici ale sfântului Bernard au  avut o influență imensă în Europa secolului 12, iar numeroasele sale eforturi au ajutat la evitarea unei alte schisme a Bisericii din anul 1130.

Sfântul Bernard s-a născut în anul 1090 la Dijon în Franța, loc în care și-a petrecut și primi ani ai vieții până la vârsta de 22 de ani. Când a împlinit 22 de ani sfântul Bernard s-a alăturat călugărilor cistercieni. A fost un tânăr foarte bine educat și avea o pasiune extraordinară față de credința sa, atât de mare încât i-a convins pe frați lui, pe unchiul său și pe mulți alți prieteni ai săi să i se alăture în mănăstire.

Bernard a intrat mai întâi în mănăstirea de la Citeaux, însă abia după trei ani de zile a fost trimis împreună cu alți 12 călugări pentru a pune bazele unei ale mănăstiri în dieceza de Champagne. Mănăstirea avea să fie cunoscută ca Clairvaux, sau după cum mai e cunoscută, ca valea luminii.  Sfântul Bernard i-a condus pe ceilalți călugări la Clairvaux în calitate de abate, rămânând astfel până la vârsta de 63, conducând abația timp de 38 de ani.

Sfântul Bernard a știut foarte bine cum să armonizeze viața contemplativă cu importanta misiune a muncii fizice. Însă, stricta observare a tăcerii și a contemplării a sfântului Bernard nu l-a împiedicat deloc din a trăi din plin o viață apostolică cu adevărat intensă. Umilința sa precum și angajamentul său de a-și tempera temperamentul impulsiv a fost unul cu adevărat exemplar și demn de urmat.

Sfântul Bernard s-a concentrat asupra adevărului că Dumnezeu, care este iubire, a creat lumea din iubire și că mântuirea omului constă în afirmarea cu tărie a iubirii divine, revelate nouă de Cristos răstignit și înviat.

Bogăția predicii sfântului Bernard dar mai ales a teologiei sale nu a constat în căutarea unor căii noi, ci în urmarea scopului adevărului credinței într-un mod cât mai clar și incisiv, unul atât de uimitor încât să îi fascineze pe ascultători și să conducă persoana la rugăciune.

Sfântul Bernard mai este cunoscut și pentru devoțiunea sa extraordinară față de preasfânta Fecioară Maria, mai ales pentru folosirea și promovarea rugăciunii Adu-ți aminte! A devenit cunoscut în întreaga Europă și a ajuns să fie consultat chiar și de papi și de numeroși lideri politici ai vremii. Sfântul Bernard a murit în anul 1153 și a fost canonizat în mai puțin de trei decenii după aceea, adică în anul 1174.

În luna august a anului 2008, sfântul părinte papa Benedict a vorbit despre sfântul Bernard în cadrul audienței sale generale săptămânale. El amintise de numele pe care il dăduse sfântului Bernard papa Pius al VIII-lea, adică Doctorul dulce ca mierea, pentru elocvența sa și pentru faptul că a călătorit prin întreaga Europă pentru a apăra credința creștină. Papa Benedict al XVI-lea a adăugat că  El mai este amintit și ca Doctorul Mariologiei, nu pentru că a scris enorm despre preasfânta Fecioară Maria, ci pentru că a înțeles rolul ei esențial din Biserică, prezentând-o, totodată ca modelul perfect la vieții călugărești și a oricărei alte forme de viață creștină.

Sfântul Bernard a înțeles că Domnul ne-a învățat mai ales într-o parabolă din evanghelie că nu avem cum să ne bazăm doar pe harul lui Dumnezeu asemenea celui care a crezut că poate intra la banchet doar cu acea haină veche de a lui, fără haina de nuntă special cerută și necesară. Un lucru e clar că dacă stăm să căutăm să trăim acel scop în viață și acea devoțiune iubitoare a sfântului Bernard atunci vom descoperi acea inimă nouă pe care Domnul dorește să o împărtășească cu noi. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?