Mt 10,28-33
Astăzi biserica noastră locală comemorează cea mai recentă fericită care a fost proclamată, în urmă cu trei ani de zile la Nisiporești, locul în care sa și născut, copilărit, trăit dar mai ales unde și-a dat și viața ca mărturie de credință față de mirele ei Cristos, adică pe Fericita Veronica Antal care s-a născut în anul 1953 în ziua de 7 decembrie.
Fericita Veronica Antal a făcut un vot de castitate după care a început să trăiască ca o „soră”, dedicându-se rugăciunii, participării zilnice la Sfânta Liturghie și la orele de adorație. Însă, în seara zilei de 24 august 1958, pe când se întorcea acasă de la sfânta Liturghie celebrată în Biserica din Hălăucești, Veronica Antal este atacată de un tânăr care, după o luptă teribilă a ucis-o cu patruzeci și două de lovituri de cuțit. A fost apoi înmormântată în ziua de 27 august fiind beatificată în ziua de 22 septembrie 2018.
Unele dintre cele mai frumoase cuvinte care ne-au rămas de la ea, e și tocmai legământul ei, care suna cam așa, „Îngerilor, scrieți în cartea vieții și acest legământ: Eu sunt a lui Isus şi Isus este al meu!”. Legământ care a ajutat-o să își mențină curăția chiar și cu prețul vieții. Legământ care a ajutat-o să ducă o viață atât de frumoasă.
În textul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus spunând că Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Iar asta fiindcă trupul nostru nu este veșnic, însă sufletul da. Odată ce ne vom despărți de acest trup muritor, sufletul nostru e cel care va continua să trăiască veșnic. De aceea ține de noi dar mai ales de alegerile pe care le facem și de modul în care ne trăim viețile, locul în care ne vom petrece eternitatea adică în cer sau în iad. De exemplu, fericita Veronica Antal nu s-a temut deloc de cel care a putut să îi ucidă trupul, ci s-a temut mai tare de cel care putea să îi ucidă sufletul, care are puterea să facă ca sufletul nostru să își petreacă veșnicia în chin. Această determinare i-a dat puterea necesară de a rezista insistențelor iar mai apoi să își de-a viața cu curaj ca mărturie de credință pentru noi toți.
Întrebarea care apare e, Cum a reușit fericita Veronica să își apere sufletul de cel care avea puterea să il ucidă? Prin, participarea activă la sfânta Liturghie, prin rugăciune mai ales rugăciunea sfântului rozariu, și nu în ultimul rând prin conversații particulare cu Isus din preasfântul sacrament al altarului în cadrul orelor de adorație. Prin pelerinaje și ajutorul oferit necondiționat pentru Biserica lui Cristos, indiferent că era în Biserica parohială din Nisiporești sau în cele din satele vecine.
Curajul fericitei Veronica a fost atât de mare încât, cuvintele scrise de ea, legământul care îl făcuse în scris, că Eu sunt al lui Isus și Isus este al meu! A devenit și realitate. Însă întrebarea e, avem noi curajul de a da mărturie despre Isus, după cum a făcut fericita Veronica cu propria viață?
Astfel, ceea ce trebuie noi să ne însușim de la sfânta Veronica Antal e tocmai viața pe care ea a începută după ce a depus acel vot de castitate, adică o viață de rugăciune, de participare la sfânta Liturghie și la adorații atunci când au loc, însă nu oricum, ci din aceiași iubire pe care și Fericita Veronica Antal a avut-o față de Isus. Amin
