Duminica a 26-a de peste an (B)

Num 11,25-29
Iac 5,1-6
Mc 9,38-43.45.47-48

A fost odată un băiețel în vârstă de patru anișori care dorea foarte mult să meargă la școală însă mama lui îi tot spunea că mai întâi trebuie să cunoască patru cuvinte.

Mai târziu în timp ce se uita la televizor, a auzit o femeie strigând, Femeia Minune!, așa că a fugit la mama lui și i-a spus că deja unul din acele cuvinte. Care e? L-a întrebat mama. Băiatul i-a spus cu mândrie că e Femeia minune! Mama lui a zâmbit și la lăsat să meargă la magazin.

În timp ce cumpăra zahăr, a auzit un om spunând, 25 bani. Pe drumul spre casă a văzut alți doi oameni vorbind unul cu altul, iar unul dintre ei a spus la un moment dat. Să mergem! Apoi a văzut doi adolescenți vorbind unul cu altul, iar unul din ei a spus, Bine.

Într-un final, când s-a dus la școală, profesorul l-a întrebat, Cum te numești? Femeia minune, a spus băiatul plin de încredere. Profesorul a rămas uimit, șocat. După aceea profesorul l-a întrebat din nou, Câți ani ai? 25 de bani i-a răspuns băiatul. Te duc la director i-a spus profesorul supărat. Să mergem, i-a spus băiatul. Te lovesc i-a spus profesorul. Bine, i-a răspuns băiatul.

Ei bine, ne dăm cu toți seama ca acest băiețel nu a mai putut să își continue studiile în acel an în urma acelei altercații cu profesorul său.

În textul evangheliei de astăzi, Ioan și ceilalți apostoli ca și el s-au întâlnit cu un om despre care ei nu știau că acesta scotea diavoli în numele lui Isus. Iar ei știau că Isus îi trimisese în mod exclusiv doar pe ei să scoată diavoli. Acest drept de a scoate diavoli aparținea numai lor. Cum putea un străin, unul care nu era membru al grupului lor și care nici măcar nu îl întâlnise pe Isus sau schimbase vreodată vreun cuvânt cu el, să se folosească de numele lui? Din moment ce el nu era un membru al grupului lor, atunci cu siguranță era un impostor sau un profet fals. Așa că ei s-au dus repede să îl oprească pentru că nu era un membru al grupului lor dar mai ales să oprească această practică atât de rea.

De fapt, textul evangheliei de astăzi ne vorbește mai mult despre statutul de membru din Biserică. În biserica primară, apăruse problema asupra acelor persoane bune care nu erau discipoli ai lui Isus și nici măcar membri ai comunități creștine; asupra a ceea ce trebuie făcut cu ei. Această problemă are încă există și astăzi. Așa că întrebarea e, pot oameni care nu cred în Dumnezeu sau care aparțin unei comunități religioase ne-creștine sau creștine protestante  să se mântuiască? Poate un creștin care nu participă la viața sacramentală sau la activitățile religioase ale Bisericii să se mai poată numi creștin?

De exemplu, vestitul Mahatma Gandhi. El este deja mort, și totuși, unde e acum?  Să fie oare în cer sau în iad sau măcar în purgator? El nu era creștin, nici măcar catolic sau protestant ori altceva. Ba chiar până acum câțiva ani se credea cu convingere că în afara Bisericii nu există mântuire. El a avut de gând să devină creștin însă nu a dat curs acelei dorințe fiindcă a fost respins, refuzat și neprimit să participe la cultul dintr-o biserică din sudul Africii, din motiv că era colorat. Această respingere l-a determinat și convins să își întoarcă spatele la creștinism. Cu toate că el era un hindus, el tot credea în puterea unică a învățăturilor lui Cristos, credea atât de tare încât îi spusese lui Winston Churchill că singura cale spre pacea lumii e aceea ca toate națiunile pământului să pună în practică fericirile. Ba chiar el însuși a practicat întreaga sa viață una din aceste învățături ale lui Isus, cea a iubirii față de dușmani.

Sfântul evanghelist Marcu, în textul evangheliei de astăzi, ne oferă un răspuns la această întrebare făcând totodată și un act de echilibrare. Pentru acele persoane care nu sunt membri ai acestei comunități creștine sau care nu îl urmează pe Isus, el le spune, că Isus apreciază tot binele pe care îl fac aceste persoane. Că el e tolerant și că refuză să de-a dovadă de orice semn de respingere. El e înțelegător față de ei. Ba chiar le și spune, Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata! (v.41).

Însă va trebui să fim atenți la un alt lucru, că acest aspect nu trebuie să fie o scuză pentru noi ceilalți care aparținem deja acestei comunități creștine. Iar asta fiindcă Isus însuși ne-a spus, că asta nu e o scuză pentru noi, ca noi să nu ne mai facem datoria de creștini. Să nu uităm niciodată că Isus în timpul zilei de Sabat s-a dus la sinagogă. Apoi zi de zi, chiar și noaptea, Isus se retrăgea într-un loc retras, singur, de deșert am putea spune, pentru a se putea ruga și pentru a fi în unire cu Dumnezeu. Înainte de a se urca la ceruri, le-a poruncit discipolilor săi să meargă în lumea întreagă și să predice vestea cea bună.

În ziua de 5 septembrie 2000 Vaticanul, prin sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea a emis un document  teologic numit Dominus Iesus. Scopul acestuia era aceea de a corecta teologii Bisericii care distorsionau adevărata semnificație a spiritul ecumenismului. În acest document Biserica respingea pluralismul ce presupunea că toate religiile sunt egale. A învăța că o religie e la fel de bună precum cealaltă punea în pericol mesajul misionar al Bisericii conform căruia plinătatea mântuirii poate fi găsită doar în Una, sfântă, Catolică și Apostolică Biserică. După cum ați auzit cu siguranță deja și mulți dintre voi, acest document provocase o adevărată reacție la nivel mondial, mai ales din partea numeroaselor comunități creștine. În același timp, unii dintre ei au și recunoscut că acest document nu a adus nimic nou, ci doar reamintise care era poziția Bisericii Catolice în această privință. Dificultatea pe care au întâmpinat-o ei a fost aceea că nu știau sau auzise că Conciliul Vatican II deja exprimase aceasta atât de deschis și de clar.

Pe de altă parte, sfântul evanghelist Marcu a spus că Isus era destul de strict cu acele persoane care susțineau că erau discipoli săi, cu acele persoane care erau membri ai comunității sale, inclusiv noi înșine. Isus spusese, Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă… (vv. 43-48). Astfel, pentru aceste persoane, Isus era destul de strict, cu el nu exista nici un compromis, nici o atitudine de scăpare mai ușoară sau de ușurare în judecată sau practică.

William Barclay spusese că rabini evrei aveau multe zicale sau învățături care aveau la bază modul în care multe părți ale trupului îi puteau duce la păcat. Ei spuneau că ochii și inima sunt două părți principale săvârșitoare de păcat, cele două slujitoare ale păcatului. Că există instincte în om și anumite părți în constituția fizică a omului care sunt adevărați slujitori ai păcatului. Această învățătură a lui Isus însă nu trebuie luată literalmente, ci e doar un alt mod de a spune că există un scop în viață care merită totul sacrificiul pentru a-l putea obține.

Asemenea sfântului Thomas More, care a făcut un sacrificiu pentru credința sa în Dumnezeu. Sfântul Thomas More a intrat în viața publică după ce absolvise Universitatea din Oxford. A fost imediat avansat în guvern. În anul 1529, regele Henric al VIII-lea  l-a onorat prin a-l numi Cancelar al Angliei.

Însă regele Henric al VIII-lea a divorțat de regina sa și a s-a recăsătorit ilegitim. Pentru a putea combate opunerea față de această căsătorie a sa, Henric a ordonat anumitor demnitari ai statului să semneze un document, sun jurământ, că căsătoria sa era una legitimă. Henric le mai transmisese acestor demnitari ai săi că dacă aveau să refuze să semneze documentul, aveau să fie arestați pentru trădare.

O scenă cu adevărat dramatică a avut loc în momentul în care ducele de Norfolk a dus documentul la Thomas More. Thomas a refuzat să îl semneze. Oricât a insistat tot nu a reușit. Într-un final ducele de Norfolk și-a pierdut răbdarea. Și i-a spus prietenului său: Ooo…ce confuzie…Nu știu dacă această căsătorie e legală sau nu. Însă, privește la aceste nume Thomas,…îi cunoști pe toți acești oameni! Nu poți să faci și tu la fel ca și ei și să te alături lor, de dragul prieteniei?

Sfântul Thomas tot a refuzat. Nu putea să jure ceva ce știa în adâncul inimii sale că era greșit. Așa că a fost arestat. Iar în ziua de 16 iulie 1535, a fost executat pentru trădare.

De aceea va trebui să fim înțelegători cu oameni care sunt în afara Bisericii, dar mai ales să ne asigurăm că propria noastră curte este curată. Amin