Lc 4,38-44
În textul evangheliei de astăzi vom auzi cum Isus o vindecă pe soacra lui Simon Petru prin mijlocirea altora. Soacra lui Petru era bolnavă, suferea de o febră foarte severă. Însă 
Boala și suferința întotdeauna vor face parte din viețile noastre. De cele mai multe ori avem nevoie de cei din jur, de cei care sunt maturi din punct de vedere spiritual, pentru a ne ajuta ca suferința noastră să capete un nou sens și o nouă lumină, asemenea soacrei lui Petru din textul evangheliei de astăzi, care avea nevoie de ajutor de la cei din jur. Prin urmare, cu toți suntem chemați să devenim adevărați vindecători pentru toți cei răniți. Iar asta fiindcă doar printr-o astfel de experiență vom putea deveni una cu cei care suferă. Numai astfel îi vom putea ajuta cu durerea, să le-o alinăm. Așa că, datorită credinței pe care o avem în Isus Cristos va trebui să arătăm, să împărtășim viața sa și celorlalți, va trebui să devenim niște vindecători pentru cei răniți din jurul nostru.


