Is 53,10-11
Evr 4,14-16
Mc 10,35-45
Uitați-vă puțin la degetele voastre. V-ați întrebat vreodată de ce degetul mare este separat de celelalte patru degete de la mână?
Se spune că la un moment dat au existat patru frați și o soră. Părinți au încredințat celui mai mare dintre ei averea și resursele familiei cu porunca clară ca el să aibă grijă de ceilalți frați și de sora lui în absența lor. Însă, povestea spune că acesta a oprit tot ceea ce îi lăsase părinți lui pentru el însuși și nu a dorit să împărtășească cu frați și cu sora lui. În loc să îi slujească el le dădea porunci. Egoismul acestui frate i-a înfuriat pe restul. Iar ceilalți patru s-au răzbunat prin a se îndepărta de el.
Da, degetul mare a avut toată bogăția, însă și-a pierdut frați și sora.
Acesta e unul din efectele pe care le au bani și bogățiile, adică ne separă unul de celălalt dar mai ales ne separă de Dumnezeu. Isus în textul evangheliei de astăzi a vestit pentru a doua oară patima și moartea sa ca fiind parte a misiunii sale. Însă nici de această dată nu le-a rămas în minte celor doisprezece apostoli. Ei se gândeau la ideea că atunci când Isus va conduce lumea și din moment ce ei erau asociați săi, Isus avea să îi aleagă ca slujitori ai săi și îi va pune în funcții importante în împărăția sa. Isus însă reușește să schimbe această lipsă de înțelegere a lor într-o ocazie perfectă de a te concentra asupra unui alt aspect important al uceniciei. Discipoli săi nu sunt chemați la o funcție de putere ci la una de slujire. Ei nu sunt chemați la o funcție de conducere asupra celorlalți oameni ci la una de conducere prin slujire care mai e cunoscută în ziua de astăzi, mai ales în domeniul administrației și al management-ului ca conducere prin exemplu. Isus a spus: Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru…Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească… (vv. 43-45).
Tot ceea ce trebuie să facem e să privim la țara noastră. E una atât de frumoasă și atât de bogată în resurse naturale și totuși, oameni și mare parte din cetățeni ei tot sunt săraci sau la limita sărăciei. Noi tot ne poluăm propria țară. Ne distrugem propriile păduri atât de frumoase și atât de unice. Și nu în ultimul rând, tot mai mulți frați și surori ale noastre lucrează în alte țări pentru a reuși să își susțină familiile și pe ei la limita supraviețuiri.
De ce oare am devenit astfel? Răspunsul nu e unul chiar atât de simplu. O parte din răspuns, după cum spunea un episcop, este și cel al tipului de conducători pe care îi avem, conducători care deși sunt creștini, ei tot dau dovadă de ne-creștinism în exemplul lor de conducere, o conducere coruptă și egoistă. Priviți doar la cum s-au purtat după ce au fost aleși sau numiți în funcții înalte. Ei sunt acum șefi mari acum care face ceva acum și care își fac public toate faptele lor bune, că acest proiect este al domnului deputat…sau parlamentar sau etc… Când de tare s-au îndepărtat de Cristos, de modelul tuturor liderilor creștini, acești lideri ai noștri?
Există un joc destul de cunoscut în lume intitulat Urmează conducătorul. Un băiat stă în fruntea tuturor și trebuie să facă tot felul de lucruri tot mai dificile iar cei care îl urmează din spate trebuie să facă la fel. El poate înota în rău, sări peste un șanț, sau cățăra într-un copac. Cei care nu reușesc să facă la fel ajung batjocura tuturor.
În viață cu toți suntem cei care merg după. Fetițele își imită mamele în bucătărie, grădinărit și grija copiilor. Băieți sapă, împușcă, pedalează și merg asemenea taților lor. E o lege a vieții ca 85% din ceea ce învățăm de fapt învățăm cu privirea. Nu dobândim abilități din cuvinte ci din faptele pe care le vedem. Ne-am născut imitatori, însă din păcate și răi.
În toate țările, tineri și cei mai puțini tineri, imită îmbrăcămintea și modul de a vorbi sau de a se purta al marilor vede din sport sau tv. De ce oare majoritatea dintre noi purtăm cam aceleași tipuri de blugi sau flanele? Adesea fiindcă asta vedem la eroii și la idoli noștri. E același joc, Urmează conducătorul.
Acesta e motivul pentru care conducători trebuie să fie un adevărat exemplu pentru cei din jurul lor. Conducători, asemenea părinților, celor din guvern și celor din diverse funcții publice, sunt eroii și idoli oamenilor. Ei sunt speciali în ochii multor oameni. Oameni privesc la ei, îi urmăresc și îi imită mereu și întotdeauna. Cu alte cuvinte, e aceiași conducere prin exemplu despre care am vorbit.
Datorită acestui fapt, conducători trebuie mereu să aibă grijă ca ei să nu spună un lucru și să facă apoi exact opusul. Indiferent că ne place sau nu, noi cei care dorim să îl slujim pe Dumnezeu într-un mod special suntem cei la care privesc ceilalți și îi admiră. Dacă acum, în clipa asta suntem capabili să ne ridicăm și să spunem Fă ce fac eu! Urmează-mă! Atunci cu siguranță suntem pe calea spre cer și vă felicit din plin.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra acestei conduceri prin exemplu ținând cont de ceea ce a spus un mare sociolog italian Francis Alberoni în cartea sa intitulată Arta de a porunci, în care a enumerat calitățile unui adevărat conducător înzestrat, adică: inspirația, umilința, duhul de slujire, seninătatea, exemplul bun, determinarea, disponibilitatea, și capacitatea de a ne lăsa folosiți. Un astfel de lider poate fi văzut în Isus care s-a pus în genunchi și a spălat picioarele discipolilor săi (Ioan 13). Amin
