Lc 7,1-10
Bătrâni poporului evreu, au venit la Isus, în numele centurionului cu o rugăciune ferventă prin care au mijlocit în numele acestuia la Isus. Ei îi cereau să vindece slujitorul bolnav al centurionului. Iar asta fiindcă centurionul fusese nespus de bun, fiind considerat chiar unul dintre membri înstăriți ai poporului. Sinagoga el ne-a construit-o, îi spuneau ei lui Isus. Sunt sigur că el era cu adevărat bun. Ba chiar a și admis că nu era nevrednic să îl primească pe Isus în casa sa. El avea un respect foarte mare față de toți ceilalți, indiferent că era sclav sau nu, evreu sau ne-evreu. Și pe deasupra, unde mai putem auzi ca, în timpul lui Isus și înainte de acesta, un stăpân al unei case să meargă la cineva și să cerșească un favor pentru un slujitor, sclav al lui. Era mult mai logic ca sclavul să moară și să cerșească pentru stăpân, mai ales că sclavul era considerat un nimeni, că nu avea nici un drept. Însă, ceea se se subliniază de fapt prin această relatare e tipul de rugăciune pe care bătrâni, și centurionul, o făcuse lui Isus. Acest tip de rugăciune se numește mijlocire.
În ce constă o rugăciune de mijlocire? Mijlocirea constă în a cere ceva în numele altcuiva. Ne conformează și ne unește cu rugăciunea lui Isus care mijlocește la Tatăl pentru noi toți, dar mai ales pentru păcătoși. Rugăciunea de mijlocire va trebui să o extindem, să o facem mai ales pentru dușmani noștri. De aceea va trebui să fim asemenea centurionului și asemenea bătrânilor evreilor și să mijlocim la Dumnezeu în numele tuturor persoanelor care cer ajutorul său.
