Mc 8, 22-26
Vindecarea orbului de la Betsaida
A fost odată ca niciodată, o pâine care căzuse din camionul care o transporta. În căderea ei, o firimitură s-a desprins și s-a îndepărtat de restul pâini care și ea era pe pământ. Trei vrăbiuțe, când au văzut firimitura s-au și năpustit asupra ei, și au început să se bată pentru ea.
Într-un final, una dintre ele a reușit să prindă acea firimitură în ciocul ei și să fugă cu ea, cu alte două vrăbiuțe fugind după ea. Apoi a urmat o adevărată cursă uimitoare prin aer până când firimitura de pâine a fost consumată în totalitate.
Singurul lucru pe care l-au văzut aceste vrăbiuțe a fost firimitura de pâine căzută pe pământ. Nici una nu observase că lângă ea se afla o pâine întreagă. Cât de des, nu ne consumăm oare energia certându-ne sau zbătându-ne pentru lucruri mici, în timp ce adevăratele bogății trec neobservate ori ne scapă?
Orbirea era considerată de evrei ca fiind o pedeapsă pentru neascultare (1Sam 11,2). De asemenea, mai denotă și ignoranța față de tot ceea ce e spiritual (Is 6,10. 42,18). Evrei erau obligați să trateze orbul cu compasiune și cu grijă, conform cărții Leviticului (Lev 19,14). Însă în textul evangheliei de astăzi vedem cum un om orb este adus la Isus de către unii dintre prieteni săi. De asemenea prin credința lor, care l-a și mișcat pe Isus, acest orb a ajuns să fie vindecat. Sfântul evanghelist Marcu notează această remarcabilă minune în aceste fraze scurte, el a văzut clar și s-a vindecat și vedea toate lucrurile clar. Isus l-a trimis acasă cu un avertisment, de a evita compania celor care trăiesc în întuneric spiritual. Însă ce e mai grav decât această orbire fizică? E orbirea inimii și a sufletului. Există oare vrun punct orb în viața noastră care ne împiedică vederea lui Dumnezeu și a împărăției sale?
În continuare aș dori să vă invit să reflectăm asupra a trei lucruri referitoare la vindecarea acestui om orb. Primul dintre ele e faptul că acel om orb nu s-a dus de unul singur la Isus. Orbul a fost ajutat de alți pentru a veni la Isus să fie atins și vindecat de El. acești oameni i-au cerut lui Isus să îl vindece pe omul orb. Cu alte cuvinte, Dumnezeu se folosește de alți oameni pentru a ne aduce mântuirea. Așa că întrebarea e, îi permitem noi lui Dumnezeu să se folosească de noi pentru a aduce pe cineva înapoi la El?
Al doilea e faptul că vindecarea acestui om orb este una progresivă. Procesul de vindecare este unul pe nivele. Vindecarea nu are loc deodată. Tot la fel si cu noi, nu trebuie să ne așteptăm ca oameni pe care îi aducem la Isus pentru vindecare fizică sau spirituală să fie vindecați deodată. După cum sfânta Monica, mama sfântului Augustin, s-a rugat pentru convertirea fiului ei foarte mult timp. Abia după 30 de ani a primit răspunsul pentru rugăciunile ei prin convertirea la creștinism a fiului ei sfântul Augustin. Așa că întrebarea e, ne descurajăm atunci când persoana pentru care ne rugăm nu se schimbă de pe o zi pe alta? Suntem noi destul de răbdători și îi permitem lui Isus să își facă partea sa?
Al treilea e faptul că Isus i-a spus acestui om orb să nu se mai ducă înapoi în sat sau îi spune Mergi și nu mai păcătui (In 8,11). Oare Isus să nu fi vrut să vindece orbirea acestui om? Isus nu a vurt fiindcă tot ceea ce vedem noi (bun sau rău) rămâne în interiorul nostru. Că nu mai avem cum să ștergem din memorie asemenea tablei pe care o ștergem sau să reformatăm sufletul asemenea unui stick USB sau HDD. Experiențele pe care le avem le vom purta cu noi până la moarte și vor deveni ori un ajutor spiritual imens sau o povară pe care o vom purta cu noi mereu. De aceea, va trebui mereu să Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită! (Mc 14,38). Amin
