Luni din săptămâna a 3-a din Postul Mare

luni, 21 martie 2022

Luni din săptămâna a 3-a din Postul Mare

Sf. Nicolae de Flüe, pustnic

Culoare:  violet
Psaltire
:   III

Liturghie proprie,
prefaţa pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

2Rg 5,1-15a
Ps 41 şi 42
Lc 4,24-30

Ant. la intrare            Ps 83,3

Sufletul meu suspină şi tânjeşte după curţile Domnului. Inima mea şi trupul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul cel viu.

Rugăciunea Zilei

Te rugăm, Doamne, ca îndurarea ta să purifice şi să întărească neîncetat sfânta Biserică; şi, deoarece fără tine, ea nu poate dăinui nevătămată, călăuzeşte-o mereu cu darul tău. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Mulţi leproşi erau în Israel, dar nimeni dintre ei nu a fost curăţat, decât doar Naaman sirianul (Lc 4,27).

Citire din cartea a doua a Regilor 5,1-15a
În zilele acelea, Naaman, căpetenia armatei regelui din Aram, era un om de vază. El era respectat pentru că prin el Domnul dăduse eliberare lui Aram. Dar omul acesta puternic şi viteaz era lepros. 2 Aram au ieşit în grupuri şi au răpit din ţara lui Israel o tânără care a devenit slujitoarea soţiei lui Naaman. 3 Ea i-a zis stăpânei sale: “De-ar vrea stăpânul meu să meargă la profetul care este în Samaria! L-ar curăţa de lepra lui!” 4 Naaman a mers şi i-a povestit stăpânului său: “Aşa şi aşa a spus tânăra care este din ţara lui Israel”. 5 Regele din Aram i-a zis: “Du-te! Eu voi trimite o scrisoare la regele din Israel!” Naaman a mers şi a luat cu sine zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece schimburi de haine. 6 A dus la regele lui Israel scrisoarea care zicea: “Acum, când a ajuns la tine scrisoarea aceasta, iată, îl trimit la tine pe Naaman, slujitorul meu, ca să-l vindeci de lepră!” 7 Când a văzut scrisoarea, regele lui Israel şi-a sfâşiat hainele şi a zis: “Sunt eu Dumnezeu ca să fac pe cineva să moară sau să trăiască? Acesta a trimis la mine ca să curăţ un om de lepra lui. Recunoaşteţi şi vedeţi că el caută motiv împotriva mea!” 8 Când a auzit Elizeu, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să i se spună regelui: “Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Să vină la mine şi se va şti că este un profet în Israel!” 9 Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la uşa casei lui Elizeu. 10 Elizeu a trimis un mesager să-i spună: “Mergi şi te spală de şapte ori în Iordan şi trupul se va vindeca şi vei fi curat!” 11 Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând: “Iată, mi-am zis că va ieşi, se va apropia şi va chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va întinde mâna, va atinge locul bolnav şi va curăţa lepra. 12 Oare nu sunt mai bune Abana şi Parpar, râurile Damascului, decât toate apele lui Israel? Nu aş fi putut să mă spăl în ele şi să mă curăţ?” S-a întors şi a plecat înfuriat. 13 Slujitorii lui s-au apropiat ca să-i vorbească şi i-au zis: “Părinte, dacă profetul ţi-ar fi spus un lucru mare, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult dacă ţi-a zis: «Spală-te şi te vei curăţi!»” 14 Atunci a coborât şi s-a cufundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi trupul a devenit ca trupul unui copilaş şi s-a curăţat. 15a Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toată tabăra sa. A ajuns, a stat înaintea lui şi a zis: “Iată, ştiu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 41(42),2.3; 42(43),3.4 (R.: Ps 41(42),3)
R.: Sufletul meu e însetat de Dumnezeul cel viu.

42, 2 Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule. R.

3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu,
de Dumnezeul cel viu;
când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu? R.

43, 3 Trimite-mi lumina şi adevărul tău!
Ele să mă călăuzească,
să mă ducă la muntele tău cel sfânt
şi în lăcaşurile tale! R.

4 Voi merge la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul bucuriei şi veseliei mele,
şi te voi lăuda cu harpa,
Dumnezeule, Dumnezeul meu. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                         Ps 129(130),5.7b

Eu nădăjduiesc în Domnul; sufletul meu speră în cuvântul său; căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire.

EVANGHELIA

Isus, ca şi Ilie şi Elizeu, n-a fost trimis numai pentru iudei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,24-30
În acel timp, când a venit la Nazaret, Isus le-a spus celor din sinagogă: “Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; 25 şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, 26 dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat, decât doar Naaman sirianul”. 28 Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Ridicându-se, l-au scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. 30 Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, în textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus prin rostirea adevărului a trebuit să aibă de-a face cu mânia propriului său popor. Să ne rugăm pentru toți cei care trăiesc în același pericol. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca toți cei care caută vindecarea să o primească ca dar prin Cristos Isus. R.
  • Ne rugăm pentru libertatea religiei în toate țările din lume, pentru ca oameni să se poată închina lui Dumnezeu în duh și adevăr. R.
  • Ne rugăm și pentru eliminarea discriminării rasiale și a rasismului de orice alt fel, ca oameni să fie tot mai conștienți de răul rasismului. R.
  • Ne rugăm și pentru oameni care au diferite boli grave sau vizibile, ca ei să fie respectați și apreciați de comunitatea lor, să fie iubiți de familiile lor, dar mai ales de societate. R.
  • Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace în casa Regelui veșnic. R.

Tată preabun și milostiv, sufletele noastre sunt însetate de tine, de Dumnezeul lor cel viu. Trimite te rugăm lumina și adevărul tău pentru ca ele să fie ghidul nostru. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Asupra Darurilor
Îţi oferim, Doamne, darul slujirii noastre şi te rugăm să-l transformi pentru noi în taina dătătoare de mântuire. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie                  Ps 116,1.2

Lăudaţi-l pe Domnul toate neamurile, căci mare este îndurarea lui asupra noastră!

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, ca împărtăşirea cu taina ta să ne spele de greşeli şi să ne călăuzească la unitate. Prin Cristos, Domnul nostru.

Luni din săptămâna a 3-a din Postul Mare – 3

Lc 4,24-30

Respins la Nazaret

Am citit zilele acestea un comentariu despre preoți din parohii care era intitulat Un preot greșește mereu. Acest text sună cam așa:

Dacă el îi așteaptă pe oameni, înseamnă că nu a fost niciodată punctual.

Dacă începe sfânta Liturghie la timp, ei spun că ceasul lui e stricat.

Dacă deține o mașină, oameni spun că are bani.

Dacă nu are o mașină, oameni spun că mereu întârzie.

Dacă cere o donație, oameni spun că e avar după bani.

Dacă nu cere bani, atunci e mândru și leneș.

Dacă este văzut cu o femeie, oameni spun că îi plac femeile.

Dacă este văzut cu un bărbat, oameni spun că îi plac bărbați.

Dacă predică prea mult, oameni spun că e plictisitor.

Dacă omilia lui e prea scurtă, oameni spun că nu s-a pregătit.

Dacă merge în vizită prin case, oameni spun că umblă după interes.

Dacă stă mai mult închis, oameni spun că nu are timp pentru ei.

Dacă este prea tânăr, ei spun că nu are experiență.

Dacă este prea bătrân, oameni spun că ar trebui să se pensioneze.

Însă când un preot moare, nimeni nu vine să îi ia locul.

În textul evangheliei de astăzi vom vedea că Isus s-a întors în Nazaret unde a și început să vorbească în templu. Și că oameni au presupus că din moment ce ei erau consăteni săi, el era obligat să facă miracole pentru ei. Că bolnavi lor erau cei care trebuiau vindecați, înaintea tuturor celorlalți. Însă Isus le arată că el trebuie să înfăptuiască miracole, nu doar pentru ei ci pentru întregul său popor, și că atunci când e vorba de ajutor el nu are favoriți. Isus se folosește de doi mari profeți, de Ilie care a făcut un miracol într-o țară păgână, hrănind-o pe acea văduvă din Sarepta (1Rg 17,9) și de profetul Elizeu care l-a vindecat de lepră pe Naaman Sirianul (2Rg 7,1.3), cu toate că era un străin și totodată un dușman. Toate acestea i-a supărat foarte tare pe cei care îl ascultau, pe cei care considerau că dețin monopolul asupra lui Dumnezeu. Ei erau poporul ales al lui Dumnezeu și simțeau că Isus îi pune pe ei la același nivel cu ceilalți păgâni.

Îmi imaginez cât de frustrant a fost pentru Isus care a muncit atât de mult pentru a predica vestea cea bună a mântuirii doar pentru a fi refuzat de aceiași oameni care ar fi trebuit să îl susțină în misiunea sa. Ba mai rău, datorită mâniei lor, ei l-au și alungat din cetate cu intenția de a a-l arunca de pe stâncă.

Dacă Dumnezeu nu are favoriți, atunci nu are favoriți când vine vorba de interiorul nostru. Cu alte cuvinte, dacă noi ne deschidem tablourile vieților noastre, binele, răul, urâtul înaintea lui, atunci el le va accepta pe toate în mod egal. Important este ca atunci când suntem în fața lui să nu încercăm să ne afișăm fața noastră pioasă și sfântă fiindcă el știe și cunoaște deja totul. Tot ceea ce cere Dumnezeu de la noi este onestitatea și umilința, ca în momentul în care ne aflăm în fața lui să fim sinceri și umili. Umilința mereu a avut și are o imagine greșită fiindcă ea poate fi interpretată ca nevalorând nimic, nefolositori, ca fiind un vierme ce se târăște de colo, colo. Nimic departe de acest adevăr. Noi suntem buni, fiindcă Dumnezeu nu a creat gunoaie. Umilința nu e nimic altceva decât acceptarea lucrurilor așa cum sunt ele. Umilința este adevărul iar adevărul mereu ne va elibera. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Prezența lui Dumnezeu în evenimentele de zi cu zi.
  2. Convertirea: un moment al harului lui Dumnezeu.
  3. Fiind viu față de ce e sacru în viață.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?