Ios 5,9a.10-12
2Cor 5,17-21
Lc 15,1-3.11-32
În vestitul Film Karate Kid, Mr. Miyage îl întreabă pe Daniel dacă are un motiv bun pentru care dorește să învețe karate.
Daniel îi răspunde, Răzbunarea este un motiv destul de bun? Mr. Miyage îi răspunde: Oricine caută răzbunarea ar trebui să sape două morminte: unul pentru dușmanul lui și unul pentru el însuși.
În textul evangheliei de astăzi, am văzut cum Isus ne spune o parabolă despre un tată iertător care avea doi fii, unul rătăcitor și unul care se credea drept și corect. Această parabolă este foarte cunoscută sub numele de parabola fiului risipitor.
Adolf Jülicher, un mare exeget german a numit această parabolă a fiului risipitor ca o evanghelie din evanghelie. Iar asta fiindcă, ea ne vorbește foarte multe despre vestea cea bună a iertării lui Dumnezeu.
Parabola Fiului risipitor, după cum mai este numită, mai are și o altă denumire, adică: Parabola celor doi fii. Însă unii exegeți sunt de părere că numele de parabola fiului risipitor este un pic eronată fiindcă chiar dacă acest fiu rătăcitor și risipitor este figura principală a parabolei, de fapt Tatăl și fiul cel mai mare, sunt personajele principale. Unii scolastici biblici ar prefera mai degrabă ca titlu al acestei parabole cea de Parabola Tatălui rispitor fiindcă Tatăl este cel care risipește iubirea sa, o răspândește din belșug și este nespus de milostiv și iertător, mai ales față de cel mai mic fiul al său. Alți ar prefera ca titlu, Parabola Fiului Pierdut, fiindcă fiul cel mai mare era deja pe propria sa cale, spre diferență de tatăl, de a-și trata fratele ca un frate înstrăinat. Unii preferă titlul de Parabola Fiului rătăcitor, din cauza că atitudinea fiului mai mare față de fratele său mai mic este cea care e importantă.
Bazându-ne pe semnificația cuvântului risipitor din dicționar aflăm că el înseamnă o persoană care extrem de generoasă și debordantă. Iar dacă stăm să ne gândim puțin ne vom da seama că toate cele trei figuri din parabolă erau risipitoare în propriul lor mod. De ce? Fiindcă fiul cel mai tânăr era plin de păcat, vicii și de nerecunoștință. Tatăl este și el numit risipitor fiindcă el era plin de milostivire, iertare dar mai ales nespus de generos în milostivire și iertare. Fiul cel mai mare este numit risipitor fiindcă el era mereu ocupat cu munca și cu datoriile și obligațiile sale. El credea că prin muncă și prin ascultarea legii cu conștiinciozitate, își va exprima iubirea față de tatăl său. Astfel el își împlinea toate datoriile fără pic de iubire, ci doar cu mânie și ranchiună.
Isus ne spune această parabolă pentru a ne explica de ce relaționează cu păcătoși în modul în care o face deja. Fiindcă acesta este modul în care Tatăl îi tratează și în care el se bucură atunci când ei se întorc înapoi la El. cu alte cuvinte, această evanghelie ne vorbește desper iertare. Uneori când mai sunt la scaunul de spovadă, le mai spun la unii penitenți că atâta timp cât ne pare rău cu adevărat și ne căim cum trebuie de toate păcatele noastre, indiferent de cât de mari sunt, Dumnezeu cu brațele deschise mereu ne va ierta și ne va accepta.
Cercetători de la Universitatea din Nebraska în Statele Unite au descoperit că o persoană căruia îi este mereu frică și este mereu supărată și nervoasă are șanse mult mai mari să aibă parte de dureri de cap, astm, artrite, boli de inimă, ulcere și multe alte boli grave. Până și mulți alți experți medicali spun că 90% din bolile noastre nu sunt provocate de fizicul nostru ci de partea noastră psihică.
Îmi amintesc de o poveste cu o fetiță care a fost tratată timp de multe luni pentru anemie însă fără nici un succes. Așa că doctorul a decis să o trimită la un Sanatoriu destul de îndepărtat.
Imediat ce a ajuns acolo, a avut parte de o schimbare radicală a bolii ei și a întregii ei stări. Doctorul care o examinase a descoperit că sângele ei acum era complet normal. Doctorul ei de acolo a verificat-o din nou și tot nu îi venea să creadă. Așa că a chemat-o pe fetiță și a întrebat-o: S-a întâmplat ceva ieșit din comun în viața ta de la ultima ta vizită aici?
Da, a recunoscut fetița, dintr-o dată am fost capabilă să iert pe cineva împotriva căruia aveam o ciudă imensă. În momentul în care am reușit să iert am fost complet schimbată în interior.
Să fii supărat pe cineva poate fi un lucru destul de stupid am putea spune, fiindcă cealaltă persoană poate că nici măcar nu e conștientă de asta. Așa că singurul care este și rămâne rănit este nimeni altul decât tu însuți. Iertarea cuiva care te-a făcut să plângi sau care te-a rănit este un lucru extrem de greu de făcut mai ales dacă iertarea vine și cu uitarea lucrurilor pe care persoana le-a făcut împotriva ta. E asemenea acelui moment în care atunci când iertări noi luăm păcatele acelei persoane și le aruncăm în cel mai adânc ocean. Apoi punem un semn la marginea oceanului pe care scriem: Pescuitul interzis. Lăsați-le acolo și nu vă mai întoarceți.
Ceea ce mă surprinde cu adevărat e de fapt cererea fiului mai tânăr pentru partea sa de avere chiar dacă tatăl lui încă era în viață.
În mod legal, un tată putea să își paseze bunurile și proprietatea fiilor săi prin intermediul unui testament sau a unui dar făcut în timpul vieții sale. Conform cărții Deuteronomului (21,17): Fiul cel mai mare să primească două treimi din proprietate în timp ceea ce a rămas, a treia parte să fie împărțită între ceilalți fii. Din moment ce aparent, sunt doar doi fii în această parabolă, fiul cel mai tânăr este cel care de fapt cele o treime din averea tatălui său. Însă, regula era ca donatorul să țină pentru el însuși venitul provenit din acea proprietate până în momentul morții sale. Cu alte cuvinte, beneficiarul primea dreptul de proprietate însă nu și dreptul de a scăpa de ele, de a le vinde și cheltui. Această situație legală este reflectată în parabolă la versetul 31 în care vedem cum fiul cel mai mare se comportă ca și cum el este singurul proprietar, însă din lege e clar că Tatăl e cel care are dreptul de a se folosi de proprietate cum dorește până la moarte. Fiul cel mai tânăr a cerut nu doar dreptul de proprietate ci și dreptul de a face ce vrea cu ea, fiindcă el intenționa să meargă în afara țării pentru a trăi singur și independent.
Din punct de vedere psihologi, vedem cum fiul cel mai tânăr e cel care ia o asemenea inițiativă de a face această cerere în loc să aștepte ca tatăl său să ajungă la această decizie de unul singur. Prin această cerere a părții sale din avere pe când tatăl său încă era viu, el merge contra legii sacre a mediului cultural, din moment ce ceea ce i-a spus el de fapt tatălui său e acea vestită replică pe care o folosesc și tineri de astăzi Abia aștept să mori. În mod normal un tată își blestema copilul, însă nu și acest tată. În schimb el îi împlinește cererea fără să protesteze, totul datorită iubirii sale infinite față de el.
Acesta e motivul pentru care un preot iezuit pe nume John Powell a spus: Dumnezeu ne spune, Vreau să te iubesc. Doar asta…dacă tu alegi să mă iubești, nu te voi opri. Te voi lăsa liber, însă eu mereu te voi iubi. Va fi un timp în viața ta când te vei separa de iubirea mea însă să nu crezi niciodată că tu ai pierdut iubirea mea. Poți doar să refuzi însă niciodată nu poți pierde iubirea mea.
Din punct de vedere teologic, cererea fiului mai tânăr și răspunsul tatălui sunt de o mare însemnătate. Tatăl este o figură alegorică a lui Dumnezeu, pe când fiul cel mai tânăr reprezenta vameși și păcătoși asemenea nouă. atitudinea amândurora revelează faptul că natura păcatului e mereu dorința de independență, un act de egoism și o dorință de a trăi departe de Dumnezeu.
Pentru mine, o iubire adevărată este iertarea. Însă noi putem ierta și în același timp putem primi iubire lui Dumnezeu prin căința de păcate. Doar prin căința de propriile păcate iubirea necondiționată a lui Dumnezeu se va putea realiza pe deplin. Amin
