Luni din săptămâna a 4-a din Postul Mare

In 4,43-54

Al doilea semn la Cana

O poveste spune că un băiețel a rămas prins la un moment dat, pe acoperișul casei lor, care era în flăcări. Fumul era atât de gros încât nu putea vedea nimic în jurul lui. Plângea, își striga tatăl ca să îi vină în ajutor. Dintr-o dată, a auzit vocea tatălui său cerându-i să sară. Însă băiatul i-a răspuns, Nu tată, fiindcă nu te pot vedea! Tatăl i-a spus apoi, Sari, te pot vedea eu. Sari. Te voi prinde. Tată îmi e frică, a răspuns băiatul. Nu îți fie frică fiule, ai încredere în mine și vei fi bine. Într-un final fiul a sărit și a aterizat în brațele tatălui său și a fost salvat.

Funcționarul regal care s-a apropiat de Isus era cel mai probabil în slujba lui Irod Antipa. Fiul său era bolnav așa că merge la Isus pentru a-l ruga să vină la palatul său. Însă Isus îi spune să meargă acasă că fiul său este viu (v.50). Isus a făcut asta pentru a pune la încercare credința acelui funcționar dacă acceptă cuvintele fără dovadă. Funcționarul ajunge în ziua următoare acasă și îl găsește pe fiul său fiu. Iar asta fiindcă el și-a pus încrederea în cuvintele lui Isus. El nu avea nici o dovadă ci a avut doar cuvintele lui Isus. Datorită acestui miracol întreaga sa casă a devenit credincioasă (v.53). Astfel în continuare vă invit să reflectăm asupra credinței noastre în cuvintele lui Cristos:

În primul rând, va trebui să avem credință în Cuvintele lui Cristos. În textul evangheliei de astăzi putem citi, Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus și s-a dus (v.50).  Isus vindecă fiul funcționarului fiindcă acesta și-a pus încrederea în cuvântul său. El crede în Isus. El nu avea nici o dovadă, ci doar cuvântul lui Isus. Tot la fel și în rugăciune, Cristos ne oferă cuvântul său. Noi suntem chemați să ne încredem în cuvântul său fără dovadă și ne asigură că el este cu noi. Noi știm că Cristos este fidel promisiunilor sale. De aceea, prin credința în Isus Cristos și prin credința în cuvintele sale noi vom avea parte de cel mai mare dar dintre toate darurile, viața în fericirea veșnică. Iar asta fiindcă Isus însuși ne-a spus, oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci (In 11,26).

În al doilea rând, Cuvântul său ne face persoane mai bune. La început poate că funcționarul regal dă puțină importanță cuvintelor lui Cristos, însă apoi cuvintele aveau să revină și să îi atingă conștiința. Cuvintele lui Cristos îl ating pe funcționarul regal într-un asemenea mod încât Cuvintele sale îi dau curaj și a crezut el şi toată casa lui (v.53).

Spre deosebire de următoarea poveste despre un soț care întotdeauna venea acasă târziu, în timpul nopții și mereu încerca să se împace cu soția lui prin a-i face diverse complimente, ca de exemplu: Ce mai face minunata mamă a celor trei copii frumoși ai mei? Și întotdeauna reușea să scape cu veselia lui.

Într-o noapte când soțul a salutat-o în modul lui tradițional, soția era atât de supărată pe stilul său vesel de a o saluta încât i-a spus: Dar tu cum te simți, tată al unuia din cei trei copii ai mei?

Încurcat și îndurerat de această afirmație, soțul s-a schimbat complet, și din acel moment a început să vină acasă mai devreme. Cuvintele celor doi i-a frânt în loc să îi facă persoane mai bune.

În încheiere aș dori să vă împărtășesc următoarea povestioară luată dintr-o carte a unui predicator pe nume Jerry Orbos, intitulată Doar un moment. Acesta spunea că a citit undeva că o persoană normală rostește cam 30 000 de cuvinte pe zi! Unii chiar mai mult! Adică mereu va exista o ispită de a vorbi prea mult, de a tot reaminti și de a vorbi în continuare. Acest preot continuase prin a oferi o sugestie, Dacă ai tăia 50% din cea ce spui în mod normal și cel mai adesea și inutil, atunci vei avea mai multă pace și cei din jurul tău vor avea și ei mai multă pace. Doar încearcă. Redu cu 50% și lasă cuvintele lui Dumnezeu să completeze restul. Amin