Luni din săptămâna a 2-a a Paştelui
Ss. Ilie, Paul şi Isidor, m.
Culoare: alb
Psaltire: II
Liturghie proprie,
prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)
Fap 4,23-31
Ps 2
In 3,1-8
Ant. la intrare Rom 6,9
Cristos cel înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nici o putere asupra lui, aleluia.
Rugăciunea Zilei
Fă, te rugăm, atotputernice Dumnezeule, ca noi, cei reînnoiţi de tămăduirea pascală, dezrobiţi de chipul părintelui nostru pământesc, să trecem la chipul Creatorului nostru ceresc. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Pe când se rugau, toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Citire din Faptele Apostolilor 4,23-31
În zilele acelea, după ce au fost lăsaţi să plece, Petru şi Ioan au venit la ai lor şi le-au vestit toate câte le spuseseră arhiereii şi bătrânii. 24 Iar ei, când au auzit, şi-au ridicat împreună glasul către Dumnezeu şi au spus: “Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele, 25 tu le-ai spus părinţilor noştri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău David: «De ce se frământă neamurile şi popoarele au născocit planuri deşarte? 26 S-au ridicat regii pământului şi conducătorii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului său». 27 Căci, într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu păgânii şi popoarele lui Israel, 28 ca să împlinească toate câte mâna ta şi voinţa ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie. 29 Şi acum, Doamne, priveşte de sus la ameninţările lor şi îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30 şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!” 31 Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 2,1-3.4-6.7-9 (R.: cf. 12d)
R.: Fericiţi toţi cei care
se încred în tine, Doamne.
sau:
Aleluia.
1 Pentru ce se frământă neamurile
şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
2 Regii pământului se răscoală
şi cei care conduc se înţeleg împreună
împotriva Domnului şi împotriva Unsului său:
3 “Să rupem legăturile lor şi să scăpăm de jugul lor!” R.
4 Cel care locuieşte în ceruri surâde, Domnul râde de ei.
5 Apoi, în mânia sa, le vorbeşte şi, în furia sa, îi înspăimântă:
6 “Eu sunt acela care l-am uns pe regele meu în Sion,
pe muntele meu cel sfânt!” R.
7 Voi vesti hotărârea Domnului;
el mi-a zis: “Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut.
8 Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire
şi marginile pământului, în stăpânire!
9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul olarului”. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Col 3,1
(Aleluia) Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! (Aleluia)
EVANGHELIA
Dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,1-8
În acel timp, era între farisei un om al cărui nume era Nicodim, un conducător al iudeilor. 2 Acesta a venit la Isus noaptea şi i-a zis: “Rabbi, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. 3 Isus i-a răspuns şi i-a zis: “Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. 4 Nicodim i-a zis: “Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?” 5 Isus i-a răspuns: “Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6 Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. 7 Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! 8 Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”.
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioși
Fraților preaiubiți, Sfântul evanghelist Marcu pe care îl sărbătorim astăzi, a scris prima dar și cea mai scurtă evanghelie, pentru ca prin ea oameni să poată ajunge la credința în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca papa Francisc să conducă Biserica ca adevărat slujitor al lui Isus Cristos, cu credință, speranță și iubire. R.
- Ne rugăm ca cuvântul lui Dumnezeu să fie o hrană constantă pentru creștini, prin care să fie mai apropiați în prietenie cu Isus Cristos. R.
- Ne rugăm ca cei care sunt misionari în Biserică să lucreze împreună printr-un duh bun de susținere și încurajare reciprocă. R.
- Ne rugăm ca Biserica să își ducă la împlinire misiunea de proclamare a veștii cele bune în lume prin caritate, în speranță și respectarea drepturilor și a demnității fiecărei persoane umane. R.
- Ne rugăm și pentru toți cei care îl cinstesc pe sfântul Marcu ca patron al lor, ca ei să de-a mărturie de credința lor cu onestitate. R.
- Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace. R.
Veșnice Dumnezeule, astăzi când ne aflăm în sărbătoarea sfântului evanghelist Marcu îți aducem cântările de laudă care numai ție ți se cuvine. Dă-ne te rugăm harul curajului de a da mărturie în lume de cuvântul tău divin. Prin Cristos Domnul nostru. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtășanie In 20,19
Isus a stat în mijlocul discipolilor şi le-a spus: „Pace vouă! Aleluia!”
După Împărtășanie
Te rugăm, Doamne, priveşte cu bunătate la poporul pe care ai binevoit să-l reînnoieşti prin tainele veşnice şi călăuzeşte-l la învierea trupului, spre slava nepieritoare. Prin Cristos, Domnul nostru.
Luni din săptămâna a 2-a a Paștelui – 1
In 3, 1-8
Discursul cu Nicodim
Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naște din nou,… nu se naște din apă şi Duh, (v3,5). Aceste cuvinte sunt răspunsul lui Isus dat lui Nicodim care credea că Isus se referă la nașterea fizică. Evanghelia de astăzi îl prezintă pe Nicodim ca un apărător al dreptății lui Isus pentru a avea parte de o judecată dreaptă (Ioan 7,51), și tot Nicodim e cel care îi acordă lui Isus o adevărată înmormântare onorabilă. Însă, Isus se referea la nașterea spirituală. Isus ne spune că viață creștină este asemenea unei nașteri prin care noi devenim o nouă creație. În viața aceasta nouă, noi vom deveni părți ale naturii divine. Cu alte cuvinte, Isus ne spune că noua naștere e necesară pentru a putea în împărăția cerurilor. Ce e Împărăția lui Dumnezeu? Împărăția lui Dumnezeu este o societate în care se împlinește voința lui Dumnezeu, atât cea de pe pământ cât și cea din cer. Însă Nicodim nu va înțelege această nouă naștere despre care vorbea Isus decât după înviere.
Ce înseamnă această nouă naștere? Prin această nouă naștere, Isus se referă la o naștere spirituală la o viață nouă și la o relație cu Dumnezeu ca fii și fice ale sale. Noua naștere nu are loc prin generare naturală și nici prin alegerile umane sau prin deciziile omului, ci de Dumnezeu. Noua naștere înseamnă să intri în societatea în care Dumnezeu este onorat și ascultat, de a trăi ca fiu și ca fiică a sa și de a intra în posesia acelei vieți care vine odată cu Dumnezeu însuși, o viață de iubire, pace, bucurie nesfârșită și o eliberare de păcat și de frica morții. Această nouă naștere este posibilă atunci când o persoană este botezată în Cristos și primește darurile Duhului Sfânt. Prin urmare, noi putem spune aceste cuvinte, născut de sus și născut din apă și din Duh, ce pot fi o referință clară la Sacramentul Botezului, prin care suntem inițiați la viața creștină. Botezul ne face creaturi noi ale lui Dumnezeu. De exemplu, din copii ai mâniei în copii ai lui Dumnezeu.
Pentru a putea hrăni această nouă naștere pe care trebuie să o creștem ca și creștini maturi, un autor necunoscut spunea că o persoană care a început o nouă viață, asemănătoare cu cea a unui copil nou născut, poate urmări aceste șapte reguli care mențin sănătatea în copii însă care pot fi adoptate și aplicate și creșterii spirituale a creștinilor, a nouă tuturor, iar acestea sunt::
Mâncarea zilnică. Luați, laptele pur al cuvântului prin studiu și meditație.
Aerul curat. Rugați-vă des sau veți leșina fiindcă rugăciunea este oxigenul sufletului.
Exercițiile regulate. Pune în practică ceea ce înveți prin cuvântul lui Dumnezeu.
Odihna adecvată. Bazează-te mereu pe Dumnezeu cu o credință simplă.
Împrejurimile curate. Evită compania rea și orice îți slăbește spiritualitatea.
Grija iubitoare. Fi parte a unei bisericii de unde vei beneficia de învățăturile unui preot și a unei adunări creștine.
Verificările periodice. Examinează-ți în mod regulat sănătatea spiritului. Amin
Alte teme de predici sau cateheze
- Duhul asemenea vântului.
- Convingerea și ucenicia.
- Rostirea adevărului în iubire.
Luni din săptămâna a 2-a a Paștelui – 1
Ce înseamnă această nouă naștere? Prin această nouă naștere, Isus se referă la o naștere spirituală la o viață nouă și la o relație cu Dumnezeu ca fii și fice ale sale.
Luni din săptămâna a 2-a a Paștelui – 2
Nicodim a fost o persoane credincioasă, preocupată de Dumnezeu și de căile sale. Era foarte sigur și confortabil în religia sa iudaică. Ca evreu devotat nu avea nevoie atât de mult de instrucțiuni de la Dumnezeu....