Mt 8,18-22
Viitori discipoli ai lui Isus
Am citit aseară o veche zicală care spune că Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face astăzi.
Isus, în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, ne va invita să fim discipoli săi, să îl urmăm. Ce privilegiu minunat și ce responsabilitate minunată. Iar asta fiindcă a-l urma pe el, presupune și o anumită urgență, a-l urma pe el nu este un lucru ușor, în sensul că noi renunțăm de bunăvoie la voința proprie pentru el, în mod necondiționat. Al urma și al sluji pe Domnul nu este un lucru ce poate fi amânat, sau pus deoparte pentru mai târziu. Este ceva ce va trebui să facem acum, în acest moment. De exemplu, a fi fideli celor zece porunci ale lui Dumnezeu nu este ceva ce putem opri pentru moment ca apoi, mai târziu, să îl putem relua, să îl putem lăsa pentru viitor. Va trebui să ascultăm și să ne supunem acum. Iată de ce psalmistul spune Dacă astăzi, veți auzi glasul Domnului, nu vă împietriți inimile voastre.
Va exista un cost pentru a fi discipoli lui Isus. Iar Isus dorește să se asigure că oricare di acești discipoli viitori cunosc în ceea ce doresc să se bage. El îi avertizează asupra a două lucruri:
Primul, gândește-te la ceea ce ai de gând să faci și socotește prețul. Cu alte cuvinte, va trebui să facem unele sacrificii de bunăvoie, chiar și sacrificiul propriei noastre vieți pentru a-l urma pe Isus ca Domnul și Dumnezeul nostru. Pentru Isus, iubirea a fost cea care l-a făcut să își de-a viața pentru noi. Tot la fel și noi, va trebui să lăsăm iubirea noastră față de Cristos să ne determine să dăm totul pentru Domnul. Ce ne poate ține departe de la a dărui totul pentru Dumnezeu? Să fie frica, grija de sine, preocupările, și atașamentul față de alte lucruri?
Una dintre cele mai bune povești pe care le-am citit despre jertfă și sacrificiu este cea despre un prinț și familia ui care au fost capturați de către Cirus, întemeietorul cunoscutului imperiu Persan. Când au venit înaintea lui, monarhul l-a întrebat pe prințul prizonier: Ce îmi vei da ca să te eliberez? Jumătate din bogățiile mele, a răspuns acesta. Dar ca să îți eliberez copii? Tot ce am, a spus prințul! Dar dacă îți eliberez soția? Maiestate, mă voi dărui pe mine însumi. Cirus a fost atât de mișcat de devotamentul lui încât i-a eliberat pe toți. Pe drumul lor spre casă, prințul i-a spus soției sale: Nu era oare Cirus un om minunat? Cu o privire plină de iubire față de soțul ei, a răspuns: Nu am observat. Nu îmi puteam lua ochii de la tine, singurul care a fost gata să își de-a viața pentru mine.
Și al doilea e acela de a ne detașa de tot ceea ce ne împiedică să îl urmăm. Detașarea de toate bunurile și dorințele personale e singura cale spre simplitatea inimii. E un pas necesar pe care va trebui să îl facem pentru a-l face pe Domnul comoara și bucuria noastră. Ne va permite să ne dăruim pe noi înșine fără nici o rezervă față de Domnul și față de slujirea sa. Cu alte cuvinte, Isus afirmă destul de clar că El este mai important decât legăturile noastre familiale care de obicei sunt cele mai puternice legături umane pe care le avem. El ne provoacă să vedem dacă există vreo ceva care ne reține. Acesta e și motivul pentru care am văzut că unul i-a spus că îl va urma însă să îi permită să își îngroape tatăl. Isus i-a spus: Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii! (v.22). Isus a spus aceste cuvinte probabil pentru faptul că tatăl acelui bărbat încă nu era mort ci doar în vârstă, iar omul de fapt întreba dacă mai poate amâna până când după moartea tatălui lui. Isus însă i-a spus: Nu, vin-o acum! Amânările devin obiceiuri: iar după moartea tatălui el avea să găsească un alt motiv pentru ca să amâne din nou și din nou…
De aceea, va trebui să știm să recunoaștem, în mod clar, oportunitățile pe care ni le dă Domnul. de a răspunde invitației sale de a-l urma, pe deplin, în construirea împărăției lui Dumnezeu. Amin
