Joi din săptămâna a 17-a de peste an – 2

joi, 28 iulie 2022

Joi din săptămâna a 17-a de peste an

Sf. Victor I, pp. m.

Culoare:  verde
Psaltire
:   I

Liturghie la alegere
prefaţă comună

Ier 18,1-6
Ps 145
Mt 13,47-53

Ant. la intrare                           Cf. Ps 67,6-7.36

Dumnezeu locuieşte în lăcaşul său cel sfânt; Dumnezeu îi adună pe toţi într-un gând în casa lui. El îi dă poporului său putere şi tărie.

Rugăciunea Zilei

Dumnezeule, ocrotitorul celor ce nădăjduiesc în tine, fără tine nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt; sporeşte-ţi îndurarea faţă de noi, pentru ca, prin puterea şi sub călăuzirea ta, astfel să ne folosim de bunurile trecătoare încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice. Prin Dom-nul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Cum este argila în mâinile olarului, aşa sunteţi voi în mâna mea.

Citire din cartea profetului Ieremia 18,1-6
Cuvântul care a fost către Ieremia de la Domnul: “Ridică-te şi coboară la casa olarului şi acolo te voi face să auzi cuvântul meu!” 3 Am coborât la casa olarului şi, iată, el făcea o lucrare la roată. 4 Vasul pe care el îl făcea s-a stricat ca lutul în mâna olarului. Dar el a făcut un alt vas aşa cum era plăcut în ochii olarului să facă. 5 Atunci, cuvântul Domnului a fost către mine: 6 Oare nu pot eu să fac cu voi, casă a lui Israel, aşa cum face acest olar? Iată, ca lutul în mâna olarului sunteţi voi în mâna mea, casă a lui Israel!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 145(146),1-2.3-4.5-6ab (R.: 5a)
R.: Fericit este acela care îşi are ajutorul în Dumnezeul lui Iacob!
sau:
Aleluia.

1 Laudă-l, suflete al meu, pe Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea,
voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. R.

3 Nu vă puneţi încrederea în cei nobili,
în fiii oamenilor, care nu pot să mântuiască!
4 Suflarea lor trece, iar ei se întorc în ţărână
şi în aceeaşi zi se destramă planurile lor. R.

5 Fericit este acela care îl are ca ajutor
pe Dumnezeul lui Iacob;
care-şi pune speranţa în Domnul Dumnezeul său!
6ab El a făcut cerul şi pământul,
marea şi toate câte se află în ele. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                        cf. Fap 16,14b

(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău! (Aleluia)

EVANGHELIA

Oamenii adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,47-53
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: “Împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. 48 Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. 49 Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepţi 50 şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 51 Aţi înţeles toate acestea?” I-au spus: “Da!” 52 Atunci le-a zis: “De aceea orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”. 53 Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, astăzi am continuat să ascultăm frumoase parabole ale lui Isus. Fiecare din aceste parabole ne oferă o învățătură diferită asupra împărăției cerurilor. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru o mai profundă apreciere a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi, aici în Euharistie, dar mai ales în persoana celor săraci, bolnavi și singuri. R.
  • Ne rugăm pentru toți cei care trăiesc în situații de izolare din lume, ca ei să intre în rugăciune în propriul lor spațiu pentru a fi în comuniune cu Isus și cu toți credincioși. R.
  • Ne rugăm ca bogata tradiție a Bisericii să fie prețuită, iar noi să fim una și să rămânem în armonie. R.
  • Ne rugăm ca fiecare dintre noi să arunce în brațele lui Dumnezeu și să îi permită să ne modeleze, asemenea olarului, în imaginea vie a fiului său Isus. R.
  • Ne rugăm ca noi să apreciem mai mult bogata tradiție de rugăciune și caritate formată în poporul lui Dumnezeu de-a lungul secolelor, și în același timp să găsim noi abordări de a ne confrunta cu problemele de astăzi. R.
  • Ne rugăm ca toți credincioși noștri răposați, să vadă în ceruri strălucirea feței lui Dumnezeu. R.

Dumnezeule atotputernic, păstrează-ne mereu în brațele tale pline de iubire și de grijă părintească și ascultă-ne toate aceste rugăciuni ale noastre făcute cu credință. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor

Te rugăm, Doamne, primeşte aceste daruri pe care le avem din bunătatea ta; tainele preasfinte, prin care lucrează puterea harului tău, să sfinţească viaţa noastră de acum şi să ne ducă la fericirea veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtășanie                  Ps 102,2

Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita nicicând de binefacerile sale.

După Împărtășanie

Am primit, Doamne, dumnezeiasca taină, memorial veşnic al pătimirii Fiului tău; dă-ne, te rugăm, fericirea să ne fie spre mântuire acest dar pe care ni l-a dăruit el însuşi, în iubirea sa negrăită. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.

Joi din săptămâna a 17-a de peste an – 1

Mt 13,47-53

 Parabola Năvodului

Parabola din evanghelia de astăzi compară împărăția cerurilor cu munca pescarilor care adună pești pe care i-au prins și îi separă pe cei buni de cei răi. Astfel va fi și la sfârșitul timpurilor, îngeri vor merge printre oameni și îi vor separa pe cei răi de cei drepți și îi vor arunca în focul gheenei, unde va fi plânset și scrâșnirea dinților. Aceste cuvinte ale lui Isus, înseamnă pentru mulți dintre noi că uni oameni, la sfârșitul timpului vor arde veșnic în iad. Însă acesta nu e cazul. Această interpretare este greșită fiindcă noi acum nu ne ocupăm cu prezicerea viitorului. Acum ne ocupăm cu semnificația literară a expresiei numită avertisment profetic. Acest tip de avertisment, de a merge în iad, este condiționat, adică dacă noi nu ne convertim și continuăm să alegem calea răului ne vom distruge sufletele și vom atrage asupra noastră pedeapsa veșnică.

Astfel vă invit să reflectăm împreună asupra a trei aspecte din cadrul acestei parabole a năvodului și a marii capturi de pești care ne vorbesc despre împărăția cerurilor.

Primul aspect este conștiința bună. Un preot în omilia sa, a spus că conștiința noastră ne oferă o anticipare, o scurtă privire din judecata lui Dumnezeu. În rugăciune, conștiința noastră examinează nevoile noastre, distingându-le pe cele bune de cele rele din viața noastră zilnică. Noi ar trebui să ne facem un obicei din a reflecta asupra nevoilor noastre zilnice și de a lua o hotărâre finală asupra îmbrățișării tuturor lucrurilor care ne duc mai aproape de Cristos și de a respinge tot ceea ce ne îndepărtează de el. De asemenea, Gaudium et Spes, un document al conciliului Vatican II, la numărul 16 spune: În adâncul conștiinței, omul descoperă o lege pe care nu și-o dă el însuși, dar căreia trebuie să i se supună și al cărei glas, chemându-l neîncetat să iubească și să Imagini pentru jesus and fishermenfacă binele și să evite răul, răsună la momentul potrivit în urechea inimii: „Fă aceasta, fugi de aceea”. Căci omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu: demnitatea lui este să se supună acesteia și după ea va fi judecat. Însă această conștiință va trebui să fie foarte bine formată astfel încât aceasta să fie sensibilă la învățăturile lui Dumnezeu și ale Bisericii sale. Câtă atenție dăm vocii conștiinței noastre?

Al doilea aspect, iadul există cu adevărat. Uni oameni refuză să accepte faptul că va exista o judecată finală sau chiar posibilitatea existenței iadului. Nu există nicăieri în învățăturile Bisericii afirmația conform căreia iadul nu există sau că nu este veșnic. Catehismul Bisericii Catolice la numerele 1033-1036, dar în special la numărul 1035, spune că: Învăţătura Bisericii afirmă existenţa iadului şi veşnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, „focul veşnic”. Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi la care aspiră. Crede, fiecare dintre noi în existența iadului?

Al treilea aspect, fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală în fața lui Dumnezeu la sfârșitul vieților noastre. Înainte de judecata finală a lui Dumnezeu fiecare va trebui să dea socoteală asupra propriei vieții, în fața lui Dumnezeu, chiar dacă am făcut numai bine sau am făcut numai rău. Domnul nostru ne invită să facem o scurtă analiză a propriei vieții. Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 1036, ne spune că: Afirmaţiile Sfintei Scripturi şi învăţăturile Bisericii în ce priveşte iadul sunt un apel la responsabilitatea cu care omul trebuie să-şi folosească libertatea având în vedere destinul său veşnic. Ele sunt în acelaşi timp un apel stăruitor la convertire: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă e poarta şi lată e calea care duce la pieire, şi mulţi sunt cei care merg pe ea; dar strâmtă e poarta şi îngustă e calea care duce la Viaţă, şi puţini sunt cei care o găsesc”. Suntem noi pregătiți pentru a ne schimba obiceiurile și pentru a lua calea cea strâmtă, pentru a ne putea asigura mântuirea veșnică? Amin.

Alte teme omiletice și catehetice

  1. Lutul în mâinile olarului.
  2. Modelat conform voinței lui Dumnezeu.
  3. Deschis convertirii.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?