Mt 17,22-27
Textele liturgiei de astăzi ne oferă mai multe posibilități la care noi să ne gândim. Dintre acestea aș dori să ne oprim la o expresie anume din text, adică: atitudinea familiară a lui Isus cu discipoli săi.
Sfântul evanghelist Matei a spus că Isus și discipoli lui erau împreună în Galilea (v.22). Evanghelistul consideră că e demn de menționat apropierea lui Isus Cristos față de cei din jurul său. La scurt timp după, Isus își deschide inima pentru a-i face conștienți de Patima, moartea și învierea sa, care e, ceva pe care El păstrase în interiorul lui și pe care nu mai dorea să țină ascuns față de cei pe care El îi iubește atât de mult. Ba mai mult, textul mai menționează și episodul plății taxelor, și chiar și aici, evanghelistul ne arată comportamentul lui Isus cu ei, prin a se plasa pe sine însuși la nivelul lui Petru, și se pun amândoi, el și Petru, în contra-opoziție cu ceilalți, ca fiind scutiți de taxe față de restul care trebuia să plătească.
Într-un final, Cristos îi mai arată lui Petru cum să facă rost de bani necesari pentru a plăti, nu doar pentru el ci pentru amândoi, astfel evitând orice scandal.
În toate aceste trăsături descoperim o viziune fundamentală a vieții noastre creștine: dorința lui Isus de a rămâne cu noi. În cartea Proverbelor Domnul a spus: Mă bucuram pe rotocolul pământului şi preferinţa mea erau fiii oamenilor (Pv 8,31). Uimitor e cum această realitate poate schimba abordarea noastră față de viața noastră spirituală, față de care, uneori acordăm atenție doar față de ceea ce facem, de parcă asta e cea mai importantă parte…! Viața noastră interioară trebuie să fie centrată în Cristos, în iubirea sa pentru noi, în moartea sa pe Cruce pentru mine, în continua sa căutare a inimii noastre. În cadrul întâlnirii cu tineri, din Spania, sfântul Ioan Paul al II-lea spusese destul de clar și tare: Priviți la el!
