Mc 1,29-39
Una dintre cele mai frumoase adevăruri de credință e aceea că, veșnicul și divinul, Fiu al lui Dumnezeu a devenit om asemenea nouă în toate în afară de păcat. Din moment ce Isus nu a venit pentru a salva îngeri, ci a venit să salveze oameni. El nu a apărut, sau născut într-o casă elegantă și frumoasă. Conciliul Vatican II spune în această privință în Gaudium et spes la numărul 22, Căci prin Întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om. A lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească, a iubit cu inimă omenească.
Textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, ne va prezenta momentul în care Isus o vindecă pe soacra lui Petru, iar asta fiindcă Isus știa, în inima lui, sentimentul pe care el însuși o avea față de mama sa Maria. El simțea ceea ce soția lui Petru simțea, fiindcă și el era un om asemenea nouă.
Când, suntem triști, sau când avem probleme ori necazuri, adesea căutăm pe cineva care ne poate înțelege, pe cineva care poate aprecia modul în care simțim, să împărtășim propria noastră experiență cu cineva care a avut parte de aceeași experiență, ne ajută să ne simțim mult mai bine decât dacă vorbim cu cineva care nu a avut parte de aceeași experiență și care nu cunoaște acel sentiment. Acesta este motivul pentru care Isus s-a născut, pentru ca și el să simtă ceea ce simțim noi, să experimenteze ceea ce experimentăm noi, pentru a vorbi cu el și a împărtăși cu el propriile noastre sentimente și dureri.
Așa că, după cum Isus ne-a făcut nouă, asemenea soacrei lui Petru, să ne exprimăm și noi recunoștința față de Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le primim prin slujirea celor din jurul nostru.
