Charles de Foucauld, probabil ca puțini alții dinaintea lui, a intuit importanta spiritualității care emanată de la Nazaret. Acest mare explorator a părăsit în grabă cariera sa militară, fiind fascinat de misterul Sfintei Familii, al raportului zilnic al lui Isus cu părinții și vecinii, al muncii tăcute, al rugăciunii umile. Privind la Familia din Nazaret, fratele Charles a simțit dorința de renunțare la bogăție și la putere. Prin apostolatul bunătății a reușit să se facă totul pentru toți. Fiind atras de viața eremitică, a înțeles că iubirea lui Dumnezeu nu are cum să crească prin evitarea obligațiilor relațiilor umane. Prin iubirea față de cei din jur vom reuși să învățăm iubirea lui Dumnezeu; aplecându-ne asupra aproapelui vom reuși să ne ridicăm la Dumnezeu. Prin apropierea fraternă și solidară de cei mai săraci și abandonați, el a înțeles că la sfârșit, chiar ei sunt cei care ne evanghelizează pe noi, ajutându-ne să creștem în umanitate.
Pentru a înțelege astăzi familia, sfântul părinte papa Francisc, ne invită să intrăm și noi – ca și Charles de Foucauld – în misterul Familiei din Nazaret, în viața sa ascunsă, zilnică și obișnuită în necazurile și bucuriile lor simple; în viața împletită din răbdare senină în contrarietăți, din respect față de condiția fiecăruia, din acea umilință care eliberează și înflorește în slujire; din viață de fraternitate, care să provină din sentimentul de apartenentă la un singur trup.
În cardul mesajului său, cu ocazia veghii de rugăciune ca pregătire pentru cea de-a XIV-a adunare generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, asupra familiei, sfântul părinte a spus că în „Galileea neamurilor” din timpul nostru vom regăsi importanța unei Biserici care este mamă, unei bisericii capabile să genereze la viață și atentă să dea mereu viața, să o însoțească prin dăruire, prin tandrețe și prin forță morală. Iar asta fiindcă dacă nu știm să unim compasiunea cu dreptatea, ajungem să fim în mod inutil severi și profund nedrepți.
O Biserică care este asemenea unei familie știe să se situeze cu aproprierea și iubirea unui tată, care trăiește responsabilitatea păzitorului, care protejează fără a înlocui problema, care corectează fără a umili greșitorul, care educă prin exemplu și răbdare. Uneori, pur și simplu cu tăcerea unei așteptări rugătoare și deschise.
Dar mai ales, o Biserică de fii care se recunosc cu toți ca frați nu ajunge niciodată să considere pe cineva, pe unul dintre ei doar ca pe o povară, o problemă, un preț, o preocupare sau un risc. Ci celălalt este în mod esențial un dar, care rămâne astfel și atunci când parcurge drumuri diferite.
Biserica este și o casă mereu deschisă, departe de măreții exterioare, accesibilă la speranța de pace care este în fiecare om, inclusiv în cei care – încercați de viață – au inima rănită și suferindă.
Cunoscând această dorință a papei, de a veni în ajutorul familiei, întreaga Biserică și tot poporul lui Dumnezeu s-au unit într-un proces de reflecție și aprofundare, proces alimentat mereu și de intervențiile săptămânale prezentate în minunatele cateheze, la audiențele generale din zilele de miercuri, dar și cu alte ocazii, în care Sfântul Părinte a alimentat cu noi gânduri reflecția și analiza îndreptată spre cea mai arzătoare problematică a zilelor noastre, familia.
Astfel, Sfântul Părinte papa Francisc, urmând exemplul și grija celorlalți suverani pontifi din ultimii ani, a ținut să acorde familiei o atenție deosebită, convocând o adunare generală extraordinară a Sinodului episcopilor, adunare ce a avut loc în luna octombrie a anului 2014. Adunare ce a analizat provocările pastorale asupra familiei în contextul noii evanghelizări.
Un lucru e clar că familia are în Biserică și pentru Biserică, precum și pentru lume, o importanță specială, rămânând în societatea de azi un subiect deosebit de evanghelizare și o tribună de mărturie de credință în opera de apostolat și misionară.
Grija pe care a arătat-o și o arată sfânta Biserică, papa și întreaga familie creștină este și grija noastră a tuturor.
Cei trei ani dedicați grijii pastorale a familiei și parcurgerea celor doi ani ceruți de Sfântul Părinte, spunea preasfințitul nostru Petru Gherghel, sunt dovada de netăgăduit pe care o merită familia în integritatea ei: părinții și copiii, care nu trebuie să uite ceea ce amintea papa Francisc în una dintre catehezele sale. Nu numai persoanele în sine, bărbatul și femeia, sau oricare altă persoană individuală poartă în sine chipul și imaginea lui Dumnezeu, ci însăși familia, în componența ei de tată, mamă și copil, reprezintă o icoană a Sfintei Treimi – Tată, Fiu și Duh Sfânt, căci ei cu adevărat sunt oglinda iubirii din Sfânta Treime.
În încheiere să îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să îi ajute pe soți să fie mereu la înălțimea vocației la care i-a chemat, prin trăirea iubiri, prin deschiderea spre viață și comuniune și prin împlinirea cu dăruire a cuvântului său. Amin
