Astăzi mergem mai departe cu catehezele noastre despre sfântul părinte papa Francisc, apropiindu-ne totodată și de finalul lor, și vom vorbi astăzi despre papa Francisc și simplitatea limbajului său, simplitate a limbajului pe care a preluat-o de la însuși Cristos.
Papa Francisc ne-a obișnuit deja cu stilul său simplu, direct și profund. Chiar dacă este nevoit să sublinieze anumite adevăruri grave, importante faptul că nu folosește un limbaj teologic înalt, îl face să fie înțeles în toată profunzimea sa, de către toți. Nu înseamnă că folosind un limbaj simplu trunchiază adevărul, îl maschează ori spune doar o parte din acesta ci din contra îl aduce mai aproape de inima interlocutorului, ajutându-l pe acesta să-și dea mai ușor asentimentul în ceea ce privește viața lui de credință.
Un astfel de exemplu sunt răspunsurile pe care sfântul părinte le-a dat participanților unui Sinodul al tinerilor, răspunsuri din care reiese capacitatea papei Francisc de a se adapta, inclusiv prin limbaj, generațiilor tinere de astăzi.
Același identic papă, un papă uman și martor al vieții. Am regăsit acel om fără filtre pe care l-am cunoscut în adâncul emoțiilor sale, acelea care se opreau cu un văl de nostalgie asupra copilăriei sale la Buenos Aires, relata un auditor pe nume Thomas Leoncini, în cadrul unui interviu pentru agenția Sir de anul trecut. În timpul celor șase întâlniri lungi 
ale noastre pentru a scrie “Dumnezeu este tânăr”, tradusă în toată lumea, s-a arătat fără frică, relatând și durerile din tinerețea sa, fricile cele mai intime ale lui Bergoglio copil și adolescent.
Tot el spunea că, Papei Francisc nu-i este teamă să fie el însuși și acest lucru este indispensabil pentru a fi iubit de tineri, care și în periferii sunt în schimb acoperiți de măști și de exemple de predicatori care adesea spun una și fac alta. Papa Francisc este avocatul apărător al tinerilor din lume, nu-i este frică să frecventeze viitorul, și a-i frecventa pe tineri înseamnă a frecventa viitorul.
Adineaori am menționat că sfântul părinte, s-a inspirat în acest limbaj simplu al său de la Isus însuși care când vorbea, folosea un limbaj simplu și se folosea și de imagini, care erau exemple luate din viața zilnică, în așa fel încât să poată fi înțeles de toți cu ușurință. Pentru aceasta îl ascultau cu plăcere și apreciau mesajul său care ajungea direct în inima lor; și nu era acel limbaj complicat de înțeles, cel pe care-l foloseau învățătorii Legii din acel timp, din care nu se înțelegea bine și care era plin de rigiditate și îi îndepărta pe oameni. Cu acest limbaj Isus făcea să se înțeleagă misterul Împărăției lui Dumnezeu; nu era o teologie complicată. Iar pentru a-și exemplifica mai bine ideea, sfântul părinte se folosise în acea predică de evanghelia zilei respective, în care Isus a spus mulțimii o parabolă, cea a semănătorului.
Semănătorul în acea parabolă este Isus. Parabolă prin care Isus se prezintă ca unul care nu se impune, ci se propune; nu ne atrage cucerindu-ne, ci dăruindu-se: aruncă sămânța pe care o seamănă cu răbdare și generozitate Cuvântul său care este o sămânță care poate să aducă rod. Și cum poate să aducă rod? Poate aduce numai dacă noi o primim.
De aceea parabola se referă mai ales la noi: de fapt, vorbește mai mult despre teren decât despre semănător. Isus efectuează, ca să spunem așa, o “radiografie spirituală” a inimii noastre, care este terenul pe care cade sămânța Cuvântului. Inima noastră, ca un teren, poate să fie bună și atunci Cuvântul aduce rod – și mult rod – dar poate să fie și dură, impermeabilă.
Și voi încheia cu ceea ce a spus sfântul părinte în acea omilie de-a sa, că Isus ne invită astăzi să privim înăuntrul nostru. De aceea va trebui să mulțumim pentru terenul nostru bun și să lucrăm pe terenurile care încă nu sunt bune. Să ne întrebăm dacă inima noastră este deschisă să primească sămânța Cuvântului lui Dumnezeu cu credință. Să ne întrebăm dacă pietrele noastre ale lenei sunt încă numeroase și mari; să găsim și să spunem pe nume mărăcinii viciilor. Să găsim curajul de a face o frumoasă asanare a terenului, o frumoasă asanare a inimii noastre, ducând Domnului în Spovadă și în rugăciune, pietrele noastre și mărăcinii noștri. Făcând astfel, Isus, bun semănător, va fi fericit să facă o muncă adăugată: să purifice inima noastră, eliminând pietrele și spinii care înăbușă Cuvântul.
Dar mai ales să îl rugăm pe Domnul nostru Isus Cristos să facă ca simplitatea vieții sale să fie și simplitatea noastră, în limbaj, în trăire și în asumarea planului său de mântuire. Amin
