In 20, 11-18
Dragi frați și surori în Cristos, astăzi în timp ce continuăm să parcurgem timpul octavei pascale, să ne reamintim că, noi cei care am fost botezați în numele Domnului nostru Isus Cristos, avem o imensă datorie, ce șade pe umeri noștri mai exact, de a fi purtători ai vestei cele bune și de a proclama noutatea mântuirii în Dumnezeul nostru, tuturor oamenilor și tuturor națiunilor.
Vestea cea bună este aceasta că Isus, care este Domnul, a murit pentru noi toți, pentru ca păcatele noastre să poată fi îndepărtate de la noi, urmând ca noi să fim răscumpărați în sfințenie, însă asta nu e tot, asemenea Mariei Magdalena care a fost și ea însăși martoră a Domnului care a murit și a fost îngropat în mormânt, a înviat în glorie și maiestate, pentru a fi primul care a înviat din morți, și prin urmare să înfrângă domnia morți asupra noastră.
Asemenea oamenilor care au crezut în mărturia lui Petru și care s-au lăsat pe ei înșiși să fie botezați în numele Domnului și prin urmare de a fi primiți în familia lui Dumnezeu, fiind acceptați ca și copii ai aceluiași Dumnezeu, care și el a făcut la fel iar acum împarte cu ei darul credinței și a mântuirii în Domnul prin apa sfântă a botezului.
Botezul ne-a dăruit nouă tuturor un nou statut, care e un început proaspăt al noi vieții. Această viață nu mai este pătată de păcat și întuneric, ci în schimb, ni s-a dat o nouă oportunitate prin care să l glorificăm și onorăm pe Dumnezeu cu propriile noastre vieții și acțiunii. Am fost făcuți din nou, prin moartea și învierea lui Cristos, și suntem chemați să fim asemenea lui Petru și apostolilor, care în mod curajos au dat mărturie față de Domnul Înviat.
Mulți dintre noi am fost asemenea Mariei Magdalena, care a plâns de durere gândindu-se că Domnul a murit și că a plecat pentru totdeauna, împrăștiindu-ne totodată și toate speranțele noastre. Ba chiar, mulți dintre noi, în aceste zile, acționăm ca și cum nu ne-ar păsa că Domnul a făcut aceasta pentru noi, fiind cu totul apatici față de marea sa iubire, fiindcă, în inimile noastre, nu avem statornicia și curajul credinței, de care avem nevoie, pentru a putea fi cu adevărat încrezători în Dumnezeu.
În lumea de astăzi, unde totul este prezentat ca fapte și adevăruri dure, și ținând cont de informațiile care curg liber în jur, de la om la om prin diferite mijloace, mai ales prin internetul omniprezent, este tot mai greu, pentru majoritatea oamenilor, să creadă în prezența lui Dumnezeu, cu atât mai puțin în învierea sa din morți. Mulți, în zilele noastre, ba chiar au curajul de a respinge credința noastră în Dumnezeu spunând că sunt doar basme și minciuni.
Acestea, nu sunt deloc diferite de minciunile și uneltirile marelui preot și a bătrânilor lui Israel din timpul lui Isus. În ciuda adevărului care le-a fost prezentat, cu toate dovezile incontestabile și concrete, ei tot l-au respins pe Domnul și, prin gelozia lor, împiedicau realizarea faptelor bune ale Domnului pentru, în mod ironic, propria lor mântuire. Ei refuză să vadă adevărul ba mai rău, îi persecută pe cei care lucrează din greu pentru răspândirea adevărului lui Dumnezeu.
Același lucru se petrece și astăzi, cei care refuză să creadă în Domnul și în minunatele sale lucrări adesea ridiculizând credința noastră ba chiar îi persecută pe uni dintre noi care au ales să ne menținem credința vie, puternică și reală. Iată de ce, în lumea aceasta plină de confuzie și întuneric, este foarte important ca noi să ne menținem credința în Dumnezeu, ca noi să fim fermi în credința noastră și să fim lumini strălucitoare pentru ca alți să poată vedea și să ne poată urma.
Suntem chemați, în acest timp pascal, să răspândim lumina lui Cristos înviat tuturor oamenilor din toate națiunile. Să devenim astăzi, apostoli și discipoli moderni ai Domnului, și să fim mesageri credincioși ai cuvintelor și a voinței lui, să nu ne lăsăm descurajați de toate împotrivirile și de ridiculizarea cu care ne vom confrunta, cu siguranță, pentru fermitatea credinței noastre în Cristos și în adevărul lui.
Aș dori să închei cu o povestioară, spusă de autorul George Sweeting în cartea sa Ghidul mărturiei fără de vină, despre un om, pe nume John Curier, care în 1949 a fost găsit vinovat de crimă și condamnat să își petreacă restul vieții în închisoare. Mai târziu a fost transferat și pus să muncească la o fermă de lângă Nashville, Tennessee.
În 1968, condamnarea lui Currier se terminase, și i-a fost trimisă o scrisoare care îi aducea vestea cea bună. Însă John nu a văzut niciodată scrisoarea, și nici nu i s-a spus vreodată de ea. Viața la fermă era dură și fără promisiuni de viitor. Și totuși John a continuat să facă ceea ce i se spunea chiar și după ce fermierul, pentru care lucra, murise.
Mai trecuseră încă zece ani. Apoi un ofițer de eliberare a aflat despre situația lui Currier, l-a găsit, și i-a spus că sentința s-a fusese terminată. Că era din nou un om liber.
Sweeting a încheiat acea poveste cu întrebarea: ar conta pentru tine dacă cineva ți-ar trimite un mesaj important – cel mai important din viața ta – și an după an, mesajul urgent să nu fie livrat?
Noi cei care am auzit vestea cea bună și care am experimentat libertatea prin Cristos suntem responsabili de a o transmite și celorlalți încă înrobiți de păcat. Facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a fi siguri că acele persoane primesc mesajul? Amin
