Mt 11, 25-30
Astăzi comemorăm un sfânt care se trăgea dintr-o familie de țărani cu opt copii dintr-un mic sătuc Italian, pe nume Pietrelcina, adică pe Padre Pio. Părinți lui îi dăduse numele de Francisc în onoarea sfântului Francisc de Assisi. Ca și copil Francisc a fost extrem de devotat, simțind încă de mic vocația la sfânta preoție. A devenit apoi frate capucin la vârsta de 16 ani, luând numele de Pio în onoarea sfântului papă Pius al V-lea, patronul sfânt al Pietrelcinei.
Iubirea lui Padre Pio față de sfânta Euharistie era asemenea unui foc viu arzând. La un moment dat a spus că ar fi mai ușor pentru pământ să continue fără soare decât fără sfânta Liturghie.
În ziua de 20 septembrie 1918, Padre Pio îngenunchease în fața unui mare crucifix, în momentul în care, asemenea sfântului Francisc, a primit semnele crucificării pe mâinile sale. Doctorul care îl examinase nu a reușit să găsească nici o cauză naturală a acelor răni, ele nici nu se vindecau dar nici nu se infectau, însă au sângerat continuu până la moartea acestuia 50 de ani mai târziu.
Când a fost întrebat dacă stigmatele erau dureroase, Padre Pio a spus, Crezi că Domnul mi le-a dat de frumusețe?
Însă de ce oare i-a dat Isus lui Padre Pio stigmatele?
Iar răspunsul l-a dat sfântul papă Ioan Paul al II-lea la sfânta Liturghie de canonizare a lui Padre Pio, spunând că viața și misiunea lui Padre Pio dau mărturie că dificultățile și durerile, dacă sunt acceptate cu iubire, se transformă într-o călătorie privilegiată de sfințenie, care deschid persoana spre un mai mare bine, cunoscut doar de Domnul.
Așa că vă invit să reflectăm asupra a ceea ce a spus Padre Pio la un moment dat, că viața creștinului nu e nimic altceva decât o luptă continuă dusă cu el însuși. Nu există o altă înflorire a sufletului decât prețul durerii.
