Lc 21,1-4
James Dobson vorbea la un moment dat despre un prieten de-al său care erau în permanență iritat de către fiica lui în vârstă de 3 ani. Acest prieten al său își văzuse fiica, la un moment dat cum a decorat o cutie și a împachetat-o pentru a fi dată cadou. Apoi în dimineața de Crăciun, fiica lui s-a prezentat la acesta cu aceea cutie, însă când a deschis-o a văzut că era goală. Imediat Tatăl a început să țipe la ea spunându-i, Nu știi că atunci când dai cuiva un cadou, trebuie să existe ceva înăuntru? Fiica lui cu lacrimi în ochi i-a spus, Dar Tată, nu e goală. Am pus pupici în ea. Am umplut-o cu iubire, totul pentru tine tati. În acea clipă, Tatăl a căzut în genunchi, a cuprins-o cu brațele, și a implorat-o să îl ierte.
Văduva din textul evangheliei de astăzi a făcut ceva asemănător. Cele două monede ale ei, abia dacă ajungeau pentru a cumpăra o sticlă de apă și o sacoșă, însă ea le-a dăruit oricum. Ea a dat tot ceea ce a avut pentru trai, nepăsându-i că aceia erau singuri ei bani pentru masă. Oare Isus, care a văzut-o și știa totul a lăsat-o să moară de foame? Avea oare Creatorul a toate, Domnul Universului să fie depășit în generozitate și bunătate? Însă tot Isus a spus, că omul nu trăiește doar cu pâine. Pentru acea văduvă împărăția lui Dumnezeu era mereu pe primul loc. Prin urmare, promisiunea lui Isus era răsplata văduvei, adică Toate acestea vi se vor adăuga!
Mulți dintre noi dau doar din surplusul lor. Dăm haine folosite, jucării uzate, mobilă veche, papuci purtați și altele asemenea. Eu personal dau ceea ce am în plus ori nu mai folosesc, indiferent că e nou sau vechi. Însă nu mă simt prea mândru de asta. Simt că ar trebui să le mulțumesc celor care le primesc, pentru că mă ajută să îmi curăț camera.
Pe de altă parte, când ies din zona mea de confort pentru a-i vizita pe bolnavi, familii sărace și altele asemenea, adesea ceea ce simt e durere. Abia în acel moment ajung să realizez cu adevărat ceea ce înseamnă adevărata dăruire.
